Libertatea suprema mi se pare sa poti sa faci absolut ce iti doresti, si astfel sa iti poti indeplini visele. Cati dintre noi nu ne-am dorit oare sa plecam in lume?
Iata niste oameni care isi traiesc visul! S-au hotarat intr-o zi sa isi ia casuta in spinare si sa plece sa vada lumea… Ce poate fi oare mai frumos? Cititi despre aventura lor la: Por aqui, por alla …
Si o exemplificare a minunilor pe care le vad in calatoria lor magica. Multumim pentru fotografii!
Eu am inceput sa o citesc si nici nu mai respiram. Nu am terminat pentru ca nu am timp acum, dar dupa ce termin cursul voi continua.
Cand i-am dat sotzului sa citeasca (acum vreo 2 sapt.) nu s-a oprit pana nu a terminat (doar ca sa doarma). A fost atat de fascinat ca s-a apucat si a cautat pe internet vederea din satelit a americii si a celorlalte state (si continente) si a inceput sa faca si el un traseu……in visarea lui deja pregatea si pentru noi o plecare. Extraordinar ce fac acei oameni.
dar oare aveti curajul sa o si faceti? mie asta mi se pare extraordinar la oamenii aia!
si mie teama ca eu nu as avea curajul necesar… that’s what’s holding me back…
Eu nu am curajul, insa el da! Asta e o parte din legatura dintre noi: eu sunt mai pamanteana ca sa zic asa (zodia: fecioara) iar el este cel visator si prin prisma caruia ni se indeplinesc majoritatea viselor (zodia: balanta).
S-a mai discutat despre oamenii ăștia prin blogosfera părintească, pe blogul Marei dacă nu mă înșel. Din afară pare minunat, dar eu cred că trebuie să fii făcut pt așa ceva.
Plus că orice copil are nevoie de stabilitate, viața asta nomadă nu cred că e cea mai indicată lecție de viață.
Și eu aș vrea să călătoresc în jurul lumii, dar chiar dacă mi-aș permite (curajul nu mi-ar lipsi), nu aș pune la urmă nevoile copiilor pt plăcerea mea personală. Așa mi se pare mie cel puțin.
Aici există obiceiul ca tinerii absolvenți de liceu, după ce se hotărăsc încotro o apucă în viața și-și fac niște planuri, le pun on-hold 1 an de zile, pt a călători, de regulă în Europa.
Iar pensionarii, mulți dintre ei, dacă au finanțe disponibile și nu au nepoți de îngrijit (deși asta de obicei nu se mai ia în considerație!), vând casa și își cumpără o rulotă cu care călătoresc în jurul Australiei. Sau dacă sunt mai avuți, pleacă în croaziere.
E totuși o opțiune mai echilibrată. :)
Singurul lucru de care mi-ar fi teama, ar fi daca ar fi copiii capabili sa se adapteze din nou la o viata stabila dupa ce nu au cunoscut decat viata nomada… Si aici ma refer la cei mai mici (cel de un an si fetita de 4 ani jumate)… pe de alta parte, ma gandesc ca ei au cea mai mare putere de adaptabilitate …
Există o carte scrisă de Dr. Fitzhugh Dodson despre psihologia copilului „Totul se întâmplă înainte de 6 ani”, eu am citit-o cu mare mare plăcere (față de alte cărți de gen). Teoria expusă acolo, susținută de multe statistici și studii, este că ne punem aprenta cel mai tare asupra copilului nostru în acești ani, formatori.
chiar dacă se vor adapta la o viață normală, ei vor fi croiți psihic pt nomadism din ăsta. Ceea ce nu știu dacă e neapărat bine. My opinion, of course. :)