M-am intors de la Brasov (mai exact Sacele) acolo unde azi la biserica „de jos” bunicul meu si-a lansat cartea „Sacelele de pana mai ieri”. Bunicul meu are 85 de ani si este „mocan sacelean”. De fapt toti ai mei (mama, tata, bunicii) sunt din Sacele. Acolo s-au nascut, acolo au crescut.

Ziua de azi a fost una pe care probabil mi-o voi aduce aminte multa vreme de acum inainte. Imi propusesem demult sa ajung la lansarea cartii chiar daca bunicii mei insistau sa nu merg, sa stau acasa cu mami, Chitzi si bebe. De dimineata, din cauza faptului ca alarma telefonului meu a binevoit sa nu sune m-am trezit la 8.05. Lansarea cartii avea loc la ora 10.00. In 12 min eram spalat, imbracat si deja pe drum spre Brasov. Am lasat-o pe Bogdana ingrijorata din cauza drumului si fara lumina in casa. De pe drum am sunat la deranjamente ENEL (astae o alta poveste, apropos de serviciile ce ne sunt oferite si de cum sunt tratati clientii in Romania) si m-am certat cu o doamna operatoare careia i-am spus ca daca nu porneste lumina pana la ora 10.00, o sa-si caute de lucru :))).

In fine, in jurul orei 10.40 am ajuns la Sacele (daca nu ma luptam cu centura Ploiestiului si trecerile de pietoni din Busteni puteam ajunge si mai repede)…..sper sa nu ma fi prins nici un radar pe DN1.

Festivitatea incepuse, am intrat in sala, toata lumea (multa lume) asezata pe scaune il asculta pe bunicul meu care le povestea despre carte si de ce s-a apucat de scris la varsta asta inaintata. Am uitat sa va spun ca festivitatea a avut loc la „casa de citire” (un fel de biblioteca a bisericii) din Sacele. In momentul in care am deschis usa toata lumea s-a uitat (normal) la mine.

Brusc bunicul meu s-a oprit, m-a privit si apoi s-a intors spre audienta si a spus „dragii mei, sunt foarte mandru si bucuros; cel care a intrat acum pe usa este nepotul meu de la Bucuresti”. M-am uitat la el si i-am zarit ochii umeziti…..Acesta a fost primul moment „special” al zilei. Bunicul meu a continuat sa povesteasca despre cartea lui, despre Sacelele anilor 1900, despre mocani, despre personalitatile din Sacele, despre istoria orasului. (stiati ca in 1906 Sacele era una din cele 5 localitati din Romania unde exista alimentare cu apa curenta pentru toate casele si iluminat cu gaz pe toate strazile si ca in 1910 in Sacele exista scoala „de meserii” pentru fete?…eu nu stiam pana azi). In sala erau prezenti prieteni de-ai bunicului meu, fosti elevi (el a fost profesor de… matematica), preotii de la biserica, rudele noastre din Brasov, profesori de la scolile din Sacele, primarul din Sacele si multi copii. (cartea nu va fi vanduta ci va fi daruita scolilor si liceelor din Sacele, bibliotecilor orasanesti, bisericilor si prietenilor).

In primul rand al salii erau aprox 10 copii de tigani (da ati citit bine), veniti impreuna cu profesorul lor de limba romana. I-am urmarit in timpul discursurilor, erau numai ochi si urechi. La sfarsitul au primit fiecare cate o carte, au multumit, au facut o poza de grup cu bunicul meu si apoi au plecat impreuna cu ceilalti 30 copii de la celelalte scoli. Eu mirat, am intrebat ce e cu ei in sala si cum de au reusit sa aduca atati copii chiar daca sunt in vacanta. Profesorii lor mi-au raspuns zambind : sunt toti interesati de istoria locurilor in care s-au nascut, de strabunii lor, de obiceiuri si traditii sacelene…….interesant, nu credeti?

La final au venit la mine prietenii bunicului meu: ce faci „mocanele”, acum esti si tu mocan adevarat, felicitari ca ai venit sa fi alaturi de bunicul tau, nu te muti aici la noi, avem nevoie de tineri asa ca tine care sa inteleaga, sa stie ce inseamna spiritul sacelean, traditiile noastre…. Am ramas fara cuvinte, a fost cel de al doilea moment al zilei care m-a marcat… Pe drum venind spre Bucuresti am inceput sa ma gandesc: oare eu cum o sa fiu la 85 ani, oare ce au vrut sa spuna prietenii bunicului mei, oare de ce s-au pierdut spiritul, traditiile, obiceiurile, cultura, bunul simt si puritatea oamenilor din satele romanesti? Oare ce trebuie sa fac eu pentru a incerca sa duc mai departe macar o mica parte din ele? Multe intrebari , multe ganduri, multa bucurie si in acelasi timp si tristete.