Mintea unui copil de 3 (trei) ani – reloaded

Da’ de asta ce spuneti? „De ce imi spui sa plec de langa tine? De ce imi vorbesti asa? Ca eu sunt Chitzi, nu sunt un dinozaur, ceva… Ce tot spui Chitzi acolo? Prostii…” Emise acum 5...

La vita e bella!

Cand eram mică aveam o carte subțirică, cu poeziile lui Alecsandri, toate foarte frumos acompaniate de niște desene. Îmi aduc și acum aminte de „Iarna” si de desenul cu sania care își făcea drum prin zăpadă. Înapoi în prezent, pe fast forward. De la fereastra casei mele văd un peisaj care a cam lipsit in ultimii ani din Capitala noastră europeană. Pe acoperișuri s-a așternut o pătură sănătoasă de zăpadă, fulgii dansează prin aer (destul de turbat, ce-i drept) iar crengile plopilor parca se vaită intr-un perpetuum mobile. Si mașinile care își fac drum prin zăpadă. Și in acest peisaj mirific, de poveste, Burtica si-a gasit cel mai perfect moment din an să rămână fără mașină. Din fericire nu e de durata, adica mă apucă sfârșitul codului galben cu mașina la scară. Mai rău e ca s-a lăsat cu o gaură serioasă in bugetul familiei. Ce mi-a trebuit? Păi mi-a trebuit ca am fost la un pas sa ratez ITP-ul din cauza unor bucșe la direcție care erau zdrențe. Cum mama naibii s-au facut alea zdrențe? Nimeni nu știe. Eu una nu am facut offroad cu mașina. Săraca, desi are 4 ani impliniți luna trecuta, nu are decât 45000 de km, ca am trambalat-o mai mult prin oraș, si atunci numai drumuri scurte, iar la ultima revizie (acum patru luni) mașina era impecabilă (cel puțin așa a susținut cel care i-a făcut revizia). Acum problema nu ar fi fost chiar așa grava cu niște bucșe obosite, dacă nu ar fi antrenat in procesul lor de autodistrugere și restul pieselor din vecinătatea lor, care, poate din simpatie pentru suferința doamnelor...