Cineva a gugalit „parandu-mi rau de adolescenta comentariu” si a ajuns la mine pe blog. Curioasa din fire, am dat si eu google pe fraza asta aparent fara noima… Si mi-am dat seama ca sunt cam necitita in materie de poezie. Pentru ca e Nichita. Nimeni altul decat Nichita…

Se sărută, ah, se sărută, se sărută

tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,

se sărută întruna ca şi cum ei înşişi

n-ar fi decât nişte terminaţii

ale sărutului.

Se sărută, ah, se sărută printre maşinile-n goană,

în staţiile de metrou, în cinematografe,

în autobuze, se sărută cu disperare,

cu violenţă, ca şi cum

la capătul sărutului, la sfârşitul sărutului, după sărut

n-ar urma decât bătrâneţea proscrisă

şi moartea.

Se sărută, ah, se sărută tinerii subţiri

şi îndrăgostiţi. Atât de subţiri, ca şi cum

ar ignora existenţa pâinii pe lume.

Atât de îndrăgostiţi, ca şi cum, ca şi cum

ar ignora existenţa însăşi a lumii.

Se sărută, ah, se sărută ca şi cum ar fi

în întuneric, în întunericul cel mai sigur,

ca şi cum nu i-ar vedea nimeni, ca şi cum

soarele ar urma să răsară

luminos

abia

după ce gurile rupte de sărut şi-nsângerate

n-ar mai fi în stare să se sărute

decât cu dinţii.