Dupe blogulete. Sau defularile unei femei gravide – partea a doua.

Aseara pe Realitatea TV, la emisiunea „Dupa Bloguri” ne-a cunoscut si pe noi blogosfera… Ca mamicute cu blogulete despre copilasi. Apreciez efortul supraomenesc al Marei si al Adei de a contracara avalansa de diminutive ce parea sa nu se mai sfarseasca din gura realizatorului emisiunii, numai ca pana si ele s-au dat batute intr-un final. De fapt Ada si-a si spus pasul dupa realizarea interviului, aici. Si acum trecand peste greata provocata de atatea diminutive ce au iesit ca porumbeii calatori din gura stimabilului (ma scuzati dar inca mai sunt graviduta, si bebeluselul din burticica mea inca mai acutizeaza reactiile de greata), vine si nedumerirea mea: oare chiar in halul asta suntem privite? Chiar scrie pe noi „diminutive.blogspot.com”? Chiar la fiecare propozitie oare bagam si un diminutiv? Chiar nu putem mai mult? Sau pur si simplu ei, neposesorii de blogulete de mamicute, nu pot sa vada dincolo de eticheta „cu copil/fara copil”? Mi se pare mie, sau automat eticheta „ cu plod” duce automat la urmatoarea descriere: „Femeie care in proportie de 50% sta acasa cu copilul, nu mai stie altceva in afara de cresterea copilului, bananaie pe forumuri despre mame si copii/pe blogurile aferente. Iese afara de doua ori pe zi, dar in parc, cu plodul din dotare, unde intimp ce plodul isi face de lucru prin nisip, ea sta de vorba cu celelalte mame despre subiecte legate de copii. Eventual, posturile la care se uita sunt cu telenovele (poate isi si asuma in public faptul ca se uita la acest gen de seriale). In general arata din ce in ce mai neingrijita, kilogramele puse inainte de sarcina...

Naughty girl

Asta sunt eu, si acum la ceas de noapte (zi) imi fac mea culpa. O femeie in noua luni nu ar trebui sa aiba programul pe care l-am avut eu in ultimele doua zile. Asta daca vrea sa ajunga la data programata pentru operatie. Drept pentru care de maine promit sa ma cumintesc. Plus ca in acest moment, simt ca ma incearca o raceala. Care ar fi printre ultimele lucruri care mi-ar mai trebui. Sambata am plecat la 11 dimineata de acasa cu urmatoarele opriri: Carturesti cu targul lor pentru juniori, Unirea cu locul lor de joaca, Marriott cu Champions pentru o masa de campioni. Un pit stop scurt facut acasa pentru a lua echipamentul de balet si cadoul pentru Leul Rayan. Urcus de cinci etaje pe jos la balet, ca se stricase liftul. Tot cinci etaje si la coborare. In drum spre petrecere copilul a adormit. Ce n-as fi dat sa fiu in locul ei! Petrecere de povestit doua saptamani despre ea, cu balamuc maxim, copii multi, veseli, frumosi si agitati. Cel mai bun humus mancat in ultimii ani si un tort pe masura. Am ajuns acasa in sfarsit la ora 21. M-am intins pe canapea si nu m-am mai miscat de acolo decat ca sa imi transfer augustul trup in pat. Unde m-am zvarcolit pana la 6 dimineata. Arsuri infioratoare, greu de suportat. Maalox complet inutil. La 9 dimineata a venit copilul peste mine. S-a intins langa mine, si a mai dormit spre marea mea usurare pana la 11 jumate. Trezirea, zeci de lucruri mici de facut conform ritualurilor matinale, iar o ora mai tarziu, gata de...