Lapte

Despre experienta mea cu Chiti am mai scris. Acum vreau sa ma alatur si eu curentului „laptos” si sa spun si eu parerea mea despre alaptare. Saptamana trecuta a fost saptamana mondiala a alaptarii. In Bucuresti s-a constituit un grup de sprijin, ceea ce mi se pare o initiativa mai mult decat laudabila. Pe mine saptamana mondiala m-a prins…. alaptand. Si nu oriunde, ci la mare. Pe plaja. Bine, m-a prins si cutremurul alaptand pe plaja, dar asta e alta poveste. Eh, ideea este ca am alaptat in public si la plaja, si la piscina. Am mai alaptat in masina, in parcari. Dar nu as merge mai departe de atat. Pentru ca, exact la fel ca pe una din planetele Fundatiei lui Asimov, unele lucruri intr-un anumit context pot fi naturale, dar in alt context sunt, cum sa zic, „out of line”. Nu ma deranjeaza sa vad pe cineva alaptand in public. Mi s-ar parea un pic ciudat dar nu deranjant. Insa altii s-ar putea simti deranjati. Alaptatul pentru mine este ceva intim. Nu l-as imparti intr-un parc cu alti „n” necunoscuti. Plus de asta ar fi disconfortul psihic, senzatia ca toti ochii sunt atintiti pe sub sprancene asupra mea. Si multimea de ganduri, prejudecati si judecati, care de stana sa fii, si tot te afecteaza. Si atunci unde mai e intimitatea si momentele de calitate cu bebelusul tau. Pentru ca asta promoveaza lumea „pro-alaptare” dincolo de beneficiile fizice asupra bebelusilor. Eh, si eu asta nu inteleg. Nu inteleg de ce „pro-alaptarea” se transforma in „interzis biberoanelor” sau „hai sa ne impunem, ca putem alapta peste tot”. De ce...