Imi place sa ma uit prin fotografii vechi. Vad acolo oameni, exact asa cum au fost ei surprinsi la un moment dat in timp. Pret de o clipa, esenta lor este inghetata intr-un instantaneu. Atitudinea, privirea, gestica raman intiparite pe veci pe o hartie ingalbenita de trecerea anilor. Ma intriga istoria din spatele fotografiei. Anii petrecuti de fiecare persoana, copilaria, adolescenta, maturitatea. Lucruri banale, cum ar fi spalatul mainilor sau felul in care se salutau. Momente importante sau mai putin importante, dar care au definit si definitivat persoanele care au ajuns intr-o anumita fotografie. Si uneori, uitandu-ma prin fotografii vechi vad persoane complet diferite de cele pe care le cunosc in prezent. Cand pierdem lucrurile cu care am plecat la drum? Cand incetam sa mai fim cei care eram candva? Cand realizam oare ca cei care ne privesc dintr-o fotografie veche sunt doua persoane complet diferite? Realizam oare asta? Si daca o facem la un moment dat, incercam sa schimbam ceva in noi? Ne oprim oare sa analizam ce, de ce, cand, cum si cine? Vrem?
my turn to smile :)
O fotografie poate sa-ti spuna multe!
Daca e foarte veche ….te fascineaza si mai mult, felul lor de a se imbraca, de a se purta, te face sa te gandesti la cum era viata lor!
Daca e o fotofrafie din tinerete a mamei tale, iar te pune pe ganduri, te face sa e intregi tu cum sa arati, oare era fericita atunci, oare ce gandea!
Fotografiile pastreaza o parte din magia momentului, o parte din personalitatea celui fotografiat!
In facultate umblam prin anticariate dupa fotografii vechi si dupa vederi!
e mama ta? Chiti intreaga, fenomenal….
sofia,astea cred ca sunt doar cateva intrebari!!
de aici cred ca e si la mine obsesia cu fotografia! cred ca asa imi las si eu amprenta…
sabina, da, sunt ai mei. iar bentita, cred ca mai exista si azi. eu una am purtat-o pana in facultate. si cand te gandesti ca poza e facuta acum 40 de ani!
alina, :).. stii tu de ce
pt o clipa am crezut ca esti tu…atat de mult semeni cu mama ta. :) mie imi par fericiti si foarte apropiati, cum rar mai vezi in pozele din zilele noastre. :)
Pana sa dau click pe poza si s-o maresc, am fost convinsa ca acolo esti tu. Incredibil ce mult semeni cu mama ta. Incredibil!
de acord, puternice gene are mama ta! sau poate ca si in spatele ei sunt alte mame care arata fix la fel :)
si eu am acelasi proces de gandire cu o fotografie veche in mana. apoi mi-am dat seama ca sunt intrebari si dorinte care nu isi vor gasi raspunsul niciodata, deci mai mare frustrarea daca ma tot intreb, deci mai bine nu ma intreb. desigur, am ajusn la concluzia asta dupa ce m-am tot intrebat 20 de ani. si alte poze vechi nu s-au mai facut :)
deci pentru un umor bitter: eu am poze de la inmormantarea bunicului meu. now really, why would anyone do that… si chiar si asa, si la ele m-am intrebat :)
acuma vad cu cine seamana chitzi:-)
cat despre intrebarile tale…ooo-oooh!
miki, si nu ti-a raspuns nimeni? totusi !
@all, daaaa, gene bune, puternice :))
Mie mi se pare fascinanta schimbarea fizica. Este incredibil. Atunci realizezi ca anii trec si nu-ti vine sa crezi cat de rapid e totul.
De cele mai multe ori rad la fotografii vechi, sunt epoci diferite si ma amuza. Mi-aduc aminte si acum de tatal meu cu favoriti, pe scena, cantand. Pentru el, acel spectacol (cand i s-a facut poza) a ramas in istorie, dar pe mine m-a amuzat figura lui. Reactii si reactii…
Cand am descoperit zambetul Annei la stra-bunica mea (o sa pun odata poza pe blog) … nu stiu, mi-a stat inima o clipa.
Pe mine ma fascineaza pozele cu oameni pe care eu nici macar nu i-am cunoscut – ca bunicile mele, bunicul dinspre tata, strabunicii …
si mie-mi plac fotografiile vechi, alea alb-negru ori sepia – adicatelea „sepiate” de vreme, de trecerea timpului..
si, nu stiu de ce, dar oamenii din aceste fotografii imi par mai autentici, mai sinceri, mai ei insisi, nemascati de tone de machiaj, nepoluati de standarde care mai de care… simpli si neexersati.