…la munte. Relaxare pentru noi, care inca nu ne-am revenit din iuresul bagajelor. Dimineata de dinainte s-a desfasurat previzibil, cu chinuri reusind sa facem aranjamentele necesare, astfel incat sa mai incapa si oameni in cele doua masini in afara de pungi, pachete, pachetele, bagaje, saci, cutii, caserole si castroane (da, am plecat cu salata boeuf handmade de acasa!). Doua masini arhipline, una refuzand sa urce drumul inzapezit la destinatie. Am convins-o dupa ce ne-am opintit patru oameni in fundul ei. Trei oameni au carat timp de mai bine de o ora bagajele in casa, iar alti trei oameni le-au facut loc cu greu in frigidere. Avem provizii cat sa ne ajunga pana la Paste.

Intre timp, Chiti si-a redescoperit jucariile ramase pe aici, s-a apucat de pictat, si-a pictat rochia, masa, perdeaua, mainile si cam tot ce a avut nenorocul sa fie prin preajma. David a stat cuminte, facand ce face el mai bine: chiote urmate de tuse si stranuturi, un pic de haraiala. A analizat fiecare colt de casa, s-a uitat circumspect la tot ce i-a iesit in cale. Dupa care, a tras concluzia ca e la fel de bine si aici ca si acasa, si a revenit la sentimente mai bune, incepand sa rada cu gura pana la urechi din te miri ce.

Deci, revenim, a doua zi la munte. Cer senin, ultra senin, albastru tipator, soare orbitor, zapada la fel de orbitoare. Copilul mic a ramas in casa, pana la noi ordine. Copilul mare a facut o incalzire, pregatire pentru ziua de maine cand se va urca pe schiuri. Astfel, in vederea obisnuirii cu zapada,

Chiti a facut ingerasi:

A aranjat papusa pentru o plimbare scurta:

A deschis drumuri:
Si la final, o poza care nu are descriere sau explicatie, dar mi-a placut atat de mult incat trebuie sa o share-uiesc cu voi.

Sa vedem ce-o iesi maine, in ziua cea mare, ziua incaltarii claparilor.

Si, la final, ca sa nu facem discriminare, un David foarte concentrat, el stie pe ce:

Si acelasi David, de data asta pregatit de fiesta. Ole!