In continuare muci. Cea mare produce niste cantitati pe care cred ca le-am produs eu in ultimii cinci ani. In fiecare zi. De o culoare cel putin dubioasa. Motiv pentru care ieri am facut exsudatul nazal. Tot ieri am vizitat medlife-ul, ca nu mai las nimic in voia sortii. Doua retete, medicamente in dublu exemplar. Evident cel mic a adunat totul in plamani. Si dai cu tuse si iar cu tuse. Azi noapte si-a petrecut intervale de cate o ora-o ora jumate cand la ta-su cand la ma-sa in brate. drept urmare fiecare am dormit pe apucate si pe sculate. De exemplu, la mine in brate a fost intre 2 si 3 si un sfert, 5 fara un sfert si 6 si 7 fara un sfert si 8 si-un sfert, cand, ce credeti, ne-am trezit.

Suge de parca acum a descoperit care e treaba cu mancarea. La doua ore se mufeaza, iar puterea lui de suctie adaptata varstei mi-a produs in mod inevitabil cratere adanci. Adunate toate astea la noptile nedormite, am senzatia ca am un nou nascut in casa. Unul care se ridica in picioare, vorbeste si cantareste aproape 11 kile.

Apropos de vorbit, oricat i-am repeta „mama”, refuza cu incapatanare sa repete la randul lui. In rest de dimineata pana seara auzim aproape numai „da-da-da-da-da”de parca ar aproba tot ce se intampla in jurul lui. Chiar si cand e suparat (ca de exemplu cand ii curat nasul sau ii dau orice fel de medicament pe gura) se uita la mine incruntat si cu o voce grava, joasa, de baietel adevarat imi „arunca” un dah-dah-dah. Si chiar are voce de baietel. Pe cuvant de onoare! Altfel, chiote cand e bucuros, multi de „aich”, „aga”, „tatatata” si daca ne aude pe noi „lalalalaaaa”repeta si el cu mare bucurie. Ta-su ne cearta ca il invatam sa cante in loc sa ii punem mingea la picioare. Ceea ce chiar facem, iar el o loveste ca un Beckham in devenire. Desi alura lui il recomanda mai degraba pentru un Rooney.

Netul meu inca nu este. sau este dar cel putin la nivel declarativ. Totusi, acum nu ma mai cert cu call-center-ul lui Airbites de la Iasi si cu cel al lui RDS, care dupa mai bine de opt ani de rugaminti si milogeli au binevoit sa puna fibra optica si pe strada mea.

Am inceput sa fac poze. si cate o fotografie pe alocuri. Chiar sunt mandra ca am vreo doua fotografii care nu primesc din partea mea epitete ca „jalnic”, „patetic”, „dezastruos”, „oribil” samd. Dar inca nu le-a vazut Ferko.

Mi-e dor de blogosfera pentru ca abia apuc sa citesc doua trei bloguri si alea pe fuga si pe nerasuflate. Cat despre comentarii, as avea multe de facut, de povestit, dar nu apuc niciodata.

Am vazut vineri „Up in the air” si mi s-a parut una din cele mai reusite drame comice vazute vreodata. Sau comedii tragice. Cum vreti sa ii spuneti. Cei care l-au vazut stiu despre ce vorbesc. Cei care nu l-au vazut sa faca bine sa se duca sa il vada de urgenta.

Cam atat. Mai relatez maine despre desfasurarea de forte din noaptea care se pregateste sa vina. Sper ca doua doze de Ventolin il vor aduce pe David la sentimente mai bune in legatura cu tusea/dormitul in brate