Lectia de umilinta

De ieri dimineata ma uit pe CNN. Mental m-am tot identificat cu oamenii de acolo, care, peste noapte au pierdut aproape totul. Carora, intr-un minut, lumea li s-a prabusit si tot ce avusesera, tot ce adunasera in timpul unei vieti s-a evaporat la propriu. Si stau si ma uit la casa mea, la tot ce am adunat in ultimii ani, ca o furnicuta. Carti, obiecte de valoare, statuete, amintiri ale locurilor unde am fost, electronice, obiecte mai mari sau mai mici, purtatoare ale unor momente a caror prezenta vreau sa o simt mereu aproape, haine, pantofi, genti si ma intreb la ce bun. Pentru ca atunci cand vine momentul, nu mai ai nevoie decat de cei dragi si de lucruri simple care sa te ajute sa treci peste ce e mai greu. Poate sunt inca si sub infuenta Cartii lui Eli, film vazut vineri seara, si care m-a impresionat peste poate. Dar nu pot sa ma intreb cat as suferi daca as pierde toate posesiunile mele materiale in clipa fatidica a unui cutremur. Iar raspunsul e simplu: aproape deloc. Nu ar conta decat cei dragi mie. Restul se poate construi/reconstrui. Sau poate am invata sa traim mai simplu, fara atatea accesorii si sclipici in viata noastra. Si asa poate am aprecia mai mult miracolul vietii. si am invata sa fim mai...