Se spune ca omul cat traieste invata. Si cel mai bine invata din greseli. Si una din greselile des facute de oameni in general este sa aiba incredere in alti oameni. Oameni frumosi, care spun povesti, care (poate prea puternic spus, dar nu am sinonim) propovaduiesc iubire, prietenie, incredere si alte valori atat de dificil de gasit in lumea de azi. Dar pentru care de fapt toate aceste lucruri merg doar intr-un sens. Spre ei. Norocul este ca la un moment dat realizezi asta. Si dupa ce realizezi, iti dai seama ca ai mai invatat o lectie, si mai mult ca ai investit intr-o persoana careia nici macar nu ii pasa daca existi, daramite ca astepti si ceva de la ea.
Hmmm, tare vag ce am scris, nu? Ar fi cazul sa dau nume sau sa spun povestea, intru clarificare? Nu stiu daca se merita. Spun doar ca am investit mult suflet intr-o prietenie (parerea mea!) la distanta, cu o doamna care creaza cu mainile sale vrajite lucruri minunate. Lucruri care spun povesti, care odata ce au iesit din mainile creatoarei prind viata, iar purtate iti dau un je ne sais quoi ce iti da aripi. Cel putin asa s-a intamplat cu mine. Despre creatoarea acestor lucruri minunate am mai scris. Nu dau linkuri, pentru ca nu are sens.
Atat de minunate mi s-au parut creatiile ei, incat le-am oferit si ca premiu. Si mi-am luat asupra mea obligatia morala de a le livra la un moment dat. Si urmau sa ajunga la gatul unei persoane cel putin la fel de minunate. Eh, de atunci au trecut… aproape opt luni.
Dezamagirea mea, in afara de faptul ca nu mi-am putut tine cuvantul fata de o persoana speciala, a fost ca de fapt ceea ce parea frumos s-a dovedit a fi un imens balon de sapun. Pentru ca promisiunile sunt facute pentru a fi tinute. Si consider eu, este esential si de bun simt, ca odata ce iti iei un angajament ca faci ceva pentru cineva (scot din discutie partea mercantila, pentru ca acel ceva mai costa si bani in caz ca nu stiati, si nu putini la numar), iti iei un angajament ca il si faci pana la un anumit termen. Si daca esti intrebat o data, de doua ori, de trei ori, pe buna dreptate, cand, atunci trebuie sa raspunzi si sa iti asumi faptul ca ai gresit si sa incerci sa repari greseala. Este elementar in orice relatie, nu numai de business. Dar se pare ca lumile din care facem parte, eu si doamna in cauza sunt diferite. Iar normalul meu, este anormal pentru ea, iar din cauza faptului ca am indraznit sa intreb pentru a patra oara „cand?” am devenit „nelinistita” si ca trebuie sa imi caut sursa de neliniste in alta parte.
Si vin eu si intreb, oare chiar trebuie sa imi caut sursa de neliniste in alta parte? Sau de fapt sursa mea de neliniste vine din faptul ca pana si oamenii frumosi nu mai au valorile de baza? Valori ca respectarea promisiunilor, a clientilor, a oamenilor de langa tine. Elementare as zice intr-o relatie de lunga durata.
Pana la urma, pacea mi-am gasit-o, pentru ca pierderea nu e a mea. Iar doamna mea speciala, castigatoarea premiului, isi va primi premiul, exact asa cum l-a dorit, chiar daca mult mai tarziu decat s-a asteptat, chiar daca un pic mai imperfect in finisaje, dar plin de dragoste. Si dau si termen, o luna de acum inainte.
Welcome to the jungle!
Imi pare rau, e frustranta situatia, mai ales cand esti la mijloc.
Dar nu ma mira nimic. Absolut nimic. Si nu exagerez acum. Am trecut, am vazut, am auzit multe lucruri care m-au ranit, ne-au ranit, dar exact ca melodia pe care o ascult acum, iti spun si eu: Tine minte, sfarsitul nu-i aici. Am trecut mai departe, dar nu intotdeauna am invatat. Sunt convinsa ca voi mai trece prin altele similare, peste care voi trece mai usor sau mai greu.
Imi pare rau sa aud asta. Oamenii sunt setati sa dezamageasca la un moment dat, mai ales pe cei apropiati…Ce ai scris in primul paragraf, pe mine m-a dus cu gandul la un…preot duhovnic. :)
foarte groaznic ce ti s-a intamplat. si imi pare tare rau pentru ca atunci cand auzi intamplari de genul asta ajungi sa-ti pierzi increderea in oricine. chiar si in cei care nu merita asta.
Draga Bogdana, e trist cand se intampla asa ceva, dar trebuie sa lasi in urma si sa mergi inainte avand incredere in oameni. Altfel ce fel de viata am avea? Si sigur, cand pui in balanta oamenii care ti-au umplut viata si cei care te-au dezamagit, talerul se inclina spre partea buna. Nu-i asa?:)
Bogdana,
Doamna cu pricina are o afacere, nu o fabrica de vise. Blogul ei este plin de bullshit si asta si vinde: bullshit sau povesti frumoase pentru cine are timp sa le citeasca, dar dincolo de ele este doar un mare nimic si o mare lene si o si mai mare lipsa de respect. Si eu am vrut sa cred in magia lucrului pe care il face (l-am descoperit la tine pe blog). Si am patit ca si tine. Nu suferi! Nu ai de ce! Bucura-te ca ai inceput sa vezi mai clar lucrurile.
Eu de vreo doi ani tot incerc sa imi cumpar de la ea, dar era nevoie sa ma sincronizez cu perioadele cand eram in tara si uite ca nu am reusit pana acum.
Dupa ce am citit ce ai scris tu ma bucur ca nu s-a intamplat.
Marta, tocmai pentru ca are o afacere, ar trebui sa inteleaga cat de important este sa nu supere clentii. Mai ales ca vorbim de o afacere care a crescut pe internet, din blog in blog si din recomandare in recomandare.
Buna,
In primul rand va pup, scrii tare frumos. Acum sa trecem la business :))
Nu vreau nici sapar carcotasa nici sa iau apararea cuiva dar am citit pe blogul cu pricina ca a trecut printr-un moment greu, pe care eu persoanl l-am inteles, ba chiar am empatizat cu ea la greu.
Am si eu prietene care au apelat la serviciile ei (nu putine) si nu au avut parte nici de termene nerespectate nici de vreo lipsa de respect de vreun fel, iar unele sunt din provincie.
Acum, fiecare judeca asa cum vrea. Eu va pot spune ca de clienti nemultumiti nu vei scapa niciodata, indiferent in ce intreprindere te arunci.
In fond si la urma urmei, e munca manuala ce face ea, care nu stiu cats e poate urgenta. Si voi aveti copii, cum v-ati simti sa traiti ce povestea ea ca a patit in urma aruncarii cu prea mult avant tocmai in treburi, tocmai pentru a face fata clientelei? Poate trebuie sa faca un nou design afacerii ei, sa-si anagajeze o mana de lucru. Nu se poate sa-i sugereze cineva direct niste lucruri decat sa-i facem aici reclama negativa?
Eu sper ca totul se va repara si toata lumea va fi multumita. DIn punctul asta de vedere cred ca raman o naiva incurabila :)
zoozie, sunt 8 luni! in 8 luni ai timp macar sa iti ceri scuze pentru intarziere. i-ar fi luat tot atata timp cat i-a luat sa arunce aroganta cu nelinistea.
Si eu am facut la ea doua comenzi. Prima mi-a fost onorata la timp, chiar neasteptat de repede, mai ales ca auzisem ca listele de asteptare sunt lungi la ea, a doua, dupa mai bine de jumatate de an. Aproape ca si uitasem ca am comandat ceva la ea. Numai ca in cazul meu a fost super draguta, politicoasa si am inteles-o. Citeam in tot acest rastimp la ea pe blog prin ce trece, ca nu-i e usor etc si, desi m-a deranjat putin faptul ca mi-am primit margelele dupa atata timp, am fost totusi fericita ca pana la urma le pot purta, chiar daca cu o mare intarziere.
Ce sa-ti zic? Poate a fost intr-un moment prost si „a luat-o mana pe dinainte” atunci cand ti-a raspuns in felul asta(cu totii avem din cand in cand momente de-astea mai putin bune cand nu judecam prea bine ceea ce facem), eu zic sa nu pui la suflet si poate va veti impaca pana la urma. Poate va realiza ca a gresit.
Hmmm, sunt surprinsa de ce scrii aici, Bogdana! Si scriu asta pentru ca stiu, ca si fetele de mai sus, despre cine este vorba si ce frumos ai scris (cam acum un an) despre doamna respectiva.
Mi s-au parut asa de frumoase lucrurile incat am vrut si eu sa comand ceva ce ar fi spus povestea mea. Nu am ajuns, in parte si pentru ca ma intrebam cat oare ar costa si nu aveam niciodata curajul sa intreb (pe tine sau pe Andreea).
Imi pare rau sa aud cat de dezamagita ai fost la primirea raspunsului. Mie mi s-a intamplat ceva asemanator si am ales sa nu povestesc, nici pe blog, nici in alta parte. Si sa-mi pastrez in continuare parerea (buna) despre persoana respectiva.
Fetelor haideti sa lamurim cateva lucruri.
nu am vorbit-o de rau pe doamna in cauza si nu am jignit-o nici in postul meu nici la ea pe blog. Am mentinut un ton de bun simt. cred insa, in puterea de informare, si cred in dreptul meu de a povesti o experienta, neplacuta, avuta cu un furnizor (pentru ca din pacate la asta am ajuns). cred ca atata timp cat iti tratezi clientii in acest mod, trebuie sa iti asumi si o doza de publicitate negativa. de acord, ca nu poti multumi pe toata lumea, dar poti macar incerca.
ca sa clarificam lucrurile, puteti viziona discutia avuta cu Lola pe linkul acesta: http://lolafactory.wordpress.com/2010/03/24/pentru-ilinca-de-dragoste/
altfel, Maria, fiecare decide daca sa impartaseasca experientele. Eu am ales sa o fac. Din motivele mentionate mai sus.
Zoozie, sincer nu stiu despre ce eveniment tragic vorbesti. Si eu ii devorez fiecare post de mai bine de un an jumate. Admir curajul pe care l-a avut, faptul ca a luat niste decizii dificile si ca este impacata cu ele, faptul ca traieste o viata libera de constrangeri. De fapt posturile ei sunt mai mult decat efervescente si pozitive. Altfel, ai mare dreptate in ceea ce spui. Clienti nemultumiti vor exista mereu, dar macar poti sa spui ca ai facut tot ce ai putut ca sa ii multumesti. Daca iti pasa.
Cat despre sugestii de a-si conduce business-ul, ok, cam asta este job-ul meu de zi cu zi, dar nu cred ca are vreun sens sa o invat eu sau altcineva ce trebuie sa faca. Am incercat sa ii explic ce inseamna asumarea termenelor si respectarea relatiei cu clientii intr-o afacere ca a ei si a iesit ce a iesit. M-am intepat in trandafiri. Deci, pentru cine sa dai consultanta?
Maria, respectivele margele costau (in decembrie) 30 de euro bucata. Unele, printre care si Caotica Ana, 50 de euro. Un pret mai mult decat fair, avand in vedere munca depusa, zic eu. Nu am stat nici o secunda sa comentez pretul. Nici termenele de livrare. Daca ar fi fost. Dar niciodata nu au fost. Comenzile mele au venit in cel putin trei luni, cel mai devreme. Mai putin ultima.Si sincer, imi este mie rusine, de rusinea ei, pentru ca i-am si spus la un moment dat, intr-un mail ”Lola, pot accepta si noua luni dezile, cu conditia sa stiu ca atata dureaza” Cu alte cuvinte, astept oricat, dar da-mi un termen de livrare. Ce am primit, cuvinte vagi, evazive. La ce s-a ajuns? La ce vedeti la ea pe blog. Trist, dar adevarat.
Eu picasem ca nuca-n perete. Habar n-aveam despre cine vorbesti si nici acum nu stiu. Doar am citit acel post, oferit de tine in ultimul mesaj.
Senzatia mea, dupa acel „asa sa fie?”, caruia, iertati-mi ignoranta, nu am reusit sa ii acord importanta dorita, pentru ca nu l-am inteles, a fost ca te-a luat la misto. Dar un misto din acela crud si crunt, pe banii si timpul tau. Un raspuns zen caruia nu-i gasesc locul, pentru ca aici vorbim despre o afacere, nu despre discutii filosofice pe blog-uri. Si noi am inceput anul trecut o mica afacere, asa ca vorbesc in cunostinta de cauza. Atunci cand cumpar de la tine un capat de ata, am pretentia sa fiu informata corect si complet asupra tuturor necunoscutelor: pret, timp de realizare, timp de livrare, metoda de plata, continut etc. Daca tu in loc sa-ti ceri scuze, o dai pe-aia cu zen… inchide pravalia si du-te acasa. Ma calci in picioare. Bogdana, puteai sa cumperi de 1 euro sau de 50, este irelevant. Muncesc pentru acel euro si ar trebui sa fie reciproc. Tu sa muncesti pentru acel un euro pe care ti-l dau.
In fine, pe mine ma cunoasteti, scrie si in antetul blog-ului meu, sunt cinica, libera, dar si corecta. Asa vad eu corectitudinea.
Sorella, sa ma bag si eu ca musca-n lapte … asta pentru ca tu esti sorella, altfel e clar ca nu am de ce sa ma pronunt eu intr-o relatie de care n-am habar.
Unu – din punct de vedere al businessului, tu ai clar dreptate. Intr-o relatie de afaceri lucrurile nu pot fi unilaterale, termenii relatiei se stabilesc contractual (verbal sau non-verbal).
Doi – nu o citesc pe Lola, sa zic ca i-am „frunzarit” poate de cateva ori blogul, impresia mea este, puternica, de om artistic in esenta, asadar greu de cuprins in termenii despre care vorbeam mai sus. Gandeste-te asa (am intrat si am citit dialogul vostru in linkul pe care l-ai dat): ea este un pictor care creaza cu inspiratie si in functie de starea spiritului ei creator, nu poate avea dead-line-uri … Inteleg ca nu mai se simte in stare sa picteze modelul acela in speta (asa frumos suna, ma gandeam la Anna mea!! :)), ti l-a oferit doar pe celalalt. Acum nu stiu daca tu i-ai platit in avans sau cum, dar cred ca, in cazul ei, nu poti pretinde sa picteze ceva pentru care nu se mai simte apta. Apta artistic, spiritual … intelegi?
Eu am priceput-o si pe ea.
Si nu cred deloc ca te desconsidera, cred ca doar vrea sa se detaseze de maruntul comercial. In starea ei de spirit actuala. E un fel de instrainare, data poate de incercarile din plan personal (cat de pozitiv ar parea un om, nimeni nu-i exclus de la suferinta cand vine vorba de despartiri si de plecari).
Desigur, greseste pe alocuri, fiindca nimeni n-a obligat-o sa faca un business din arta ei. Putea, cum spui si tu, sa le ofere in dar, margelele cu vise.
Sau, ma gandesc eu, cu mintea mea putina, ar fi putut sa picteze numai unicate. Sa nu „vanda” niste modele, ci sa-i creeze fiecarei persoane in parte un sirag unic si irepetabil (pe undeva cam asa e … dar … e un DAR suparator acolo, nu stiu exact sa-l pipai). Caci da, imbinarea asta cred ca-i problema: ea, ca artist, avea nevoie de un manager pentru relationarea cu „clientii” …
Si inca un lucru – putem iubi arta unui om fara sa avem pretentia ca artistul sa fie in lungimea aceleiasi unde personale cu a noastra.
Imi dau seama de ce te doare si de ce esti asa de dezamagita. Ideea ar fi insa sa iubim oamenii pentru ceea ce sunt, nu pentru ce ne-am dori noi de la ei. Care de multe ori este intangibil realului.
Si, deci, zic sa o ierti si sa mergi impacat mai departe. Zen. :)
E mai putin grav decat pare. Zic si eu.
Te imbratisez.
sau poate schimba furnizorul: http://smartwoman.hotnews.ro/fotogalerie-alchimista-si-lumea-bijuteriilor-lucrate-manual.html