Cred ca este pentru prima oara in viata mea cand simt si eu marea astenie de primavara. Cel putin la o asa intensitate.
Dupa o iarna atat de lunga si de grea, de urata si cenusie, primele zile cu soare, dupa care am plans sase luni, pur si simplu m-au terminat. Am fost si sunt in continuare extrem de obosita, am foame de culoare insa pur si simplu incep sa ma doara ochii de la atata albastru strident pe cer si de la atata verde crud pe pamant. Iar ziua de azi, gri, urata, ploioasa, tomnatica si trista, parca a adus un pic de liniste in mintea mea imbatata de atatea culori si schimbari din aceasta luna.
Un lucru sa fie clar, totusi. De maine vreau soare inapoi. Prefer sa fiu obosita si nelinistita de prea mult albastru si verde decat linistita si inundata de acalmie de la gri!
Ce-mi place fotografia ta! Mi-as atarna-o vis a vis de pat si as privi-o seara, inainte de culcare. Imi plac culorile, imi plac picaturile de apa, mi se pare foarte linistitoare!
Maria, daca vrei, iti fac un print la ea, se poate si indimensiuni mai mari decat cele clasice. Telefonul il stii :)
Oooo, ce frumos, nu ma asteptam sa spui asta! Daa, m-as bucura daca se poate! Si vad eu cum o iau de la tine! Si o sa-i caut si o rama frumoasa sa fii mandra de fotografia ta! Multumesc!
asa era la noi aici, in continuu… pana cand a dat vulcanul si cenusa si parca a spulberat orice urma de nor si ploaie!!! sunt si eu in sfarsit uom la loc, Bogdano, ca e soare afara. da Doamne inca un vulcan si inca un val de cenusa (stiu, stiu, oameni blocati prin cine stie ce coltz de Europa si de lume, a fost si al meu si tot nu-mi pare rau…)