Trecu si mini vacanta. Frumos, incarcat, as putea sa povestesc pagini intregi, dar nu am putere. Daca ar fi cineva care sa scrie dupa dictare ar fi perfect.

Vineri am facut spre 400 de km dus-intors pana la prima noastra destinatie fotografica. A plouat ca la balamuc, o ploaie de-aia marunta, deasa, care iti intra pana in sange, cu cate o oprire prin galosi. Care galosi s-au murat la propriu si si-au dublat dimensiunile cu o cantitate impresionanta de noroi. Iar ciorapii se auzeau de la un metru distanta cum scartaiau, atat de uzi erau. Noroc ca sunt fata grijulie si mi-am luat schimburi. La plural.

Trecand peste faptul ca satul nu a avut foarte multe de oferit din punct de vedere fotografic, recunosc ca m-am imbogatit enorm sufleteste. Am cunoscut niste oameni fantastici, am redescoperit satul roman si taranul roman, am realizat ca totusi speranta exista pentru tara asta, am purtat niste discutii de-a dreptul savuroase si am primit cele mai delicioase placinte dobrogene. Dar despre astea in niste episoade viitoare.

Sambata ne-am desfasurat mai aproape, intr-un sat caruia i-am destabilizat populatia la propriu, noi fiind 65 de oameni, iar ei fiind 40 de gospodarii. Gresit din acest punct de vedere, pentru ca, pe buna dreptate oamenii au devenit un pic retrasi, parca intimidati de hoarda de barbari cu tunuri negre la gat care a intrat cu bocancii in lumea lor calma simpla si linistita.

Pentru care, impulsionata si de faptul ca mi-am simtit la un moment dat starea de outsider in relatia cu ceilalti colegi mai mult decat palpabila, m-am intors inapoi in 2 Mai, am luat copiii si pe Radu si am fugit in Vama Veche. Unde am dat peste Prima Doamna a litoralului, inspectand in stil blond gradul de pregatire al plajelor pentru 1 Mai.

Duminica am facut cale intoarsa, alegand o alta ruta, prin sudul Dobrogei, care ofera extremde multe din punct de vedere peisagistic, am trecut cu bacul Dunarea, opt masini si un magarus, si ne-am intors iar in nebunia bucuresteana.

Am mancat in astea trei zile cat pentru doua saptamani, am alergat cat pentru inca trei si desi spatele meu se resimte, in mod ciudat nu sunt atat de obosita precum as fi crezut inainte de toata escapada asta.

Revin cu povestile din Cuiugiuc, cu doamna Margo de la pensiunea omonima, cu diverse situatii, mai mult sau mai putin placute si cu poze. Multe poze. Promit.

Si pentru final, preferatele mele, pe care le-am gasit aproape in fiecare sat: