Dupa ce de aproximativ o luna imi aud din toate directiile toate sfaturile binevoitoare legate de alaptatul peste un an, azi dimineata, stand in biroul doctoritei mele oreliste, care incerca sa imi scrie o reteta pentru puroiul din sinusurile mele, m-am trezit ca adaug pe post de codita la anuntul „vezi ce imi dai ca inca alaptez” un text care suna cam asa „da, stiu are un an, dar am de gand sa ii dau cat o vrea el”. La care saraca femeie a batut un pic in defensiva si mi-a zis ca s-a uitat la mine nu cu repros, ci cu gandul ca „ce sa imi dea sa nu afecteze laptele, ca fii-sa s-a intarcat din cauza zinnatului si nu vrea sa patesc la fel ca ea”.

Si atunci am realizat ca a fost prima persoana care nu m-a luat ca de ce, ca cum, ca cat si alte ca, ca, ca…. Pentru ca, si aici incep sa citez:

  • dar cat ai de gand sa ii mai dai? – cat o mai vrea, na!
  • dar tu crezi ca mai este bun? – daaaahh!
  • dar tu crezi ca e bine pentru el asa mult?
  • la varsta asta inca mai alaptezi? – a cui? a lui sau a mea?
  • inteleg sa ii mai dai, dar cinci mese??? – ii dau cate vrea!
  • are un an, nu mai are nici o valoare… – ahaaaa, deci si eu care nu stiam, ca la fix un an, laptele meu devine apa chioara.

Si asa, am realizat ca m-am acrit de la atatea intrebari stupide, mare parte din ele venind de la …. doctori.

Si ca fapt divers, stateam acum vreo doua zile si faceam o statistica pe ultimul an si am realizat ca fii-miu a baut de la mine aproximativ 400 de litri de lapte. Call me Fulga :)