De ce o minune tine doar trei zile

Post legat de comentariile de la postul trecut. Care au fost mai mult decat magulitoare si mi-au gadilat orgoliul si zau de nu a fost bineeeee de tot. De ce o minune tine doar trei zile? Sau sa zicem trei luni? Pentru ca de acum inainte cantarul meu nu va arata decat o curba crescatoare. Asta pentru ca, da, am avut noi un presentiment, ceva, un al saselea simt care nu ne-a lasat sa schimbam numele blogului. Deci, Jurnal din Burtica merge mai departe, de data asta cu un nou personaj. Cam asta e „the big news” pe care tot vrem de cateva zile sa o anuntam in diverse moduri si nu prea stim cum. Inca rumegam la noutatea informatiei, la schimbarile care vor avea loc in familia noastra, la balamucul care va sa vie si la alte „n” necunoscute. O sa fie mai greu decat in celelalte dati, mai ales ca deja am fost „apostrofata” de doctorita mea, o sa fie complicat pentru David care este atat de legat de sanul mamei, incat nu o sa renunte fara o lupta dura, o sa fie mai mult decat o provocare sa recompartimentam casa in asa fel incat fiecare sa aiba propriul spatiu si sa gasim acea masina care sa „accepte” trei scaune pentru copii pe o singura bancheta si multe, multe, multe altele. Cam atat. Asteptam felicitarile, masa si dansul in subsol...