A fost sau n-a fost? Mai conteaza?

Sa scriu sau sa nu scriu? Oricum nu se vorbeste despre nimic altceva decat despre asta. De ce? Cum? In ce fel? Sute de intrebari. Discutii sterile, pareri, opinii mai mult, mai putin sau deloc avizate, presupuneri. Ce-ar fi fost daca? De ce oare? Cum a putut? Totul fara sens. Culmea penibilului, din punctul meu de vedere, a fost atinsa de o cucoana, pe Realitatea, care a concluzionat fara drept de apel ca „Sinucigasii nu se sinucid pe holuri sau in capul scarilor ca sa cada si sa isi crape capul”. Hai nu zau, madame? Stii tu mai bine,nu-i asa? Pentru mine copiii sunt responsabilitatea suprema. Din momentul in care am dat viata prima oara, viata mea nu mi-a mai apartinut. E a lor. Le apartine. Eu le apartin in totalitate. Dar asta sunt eu. Asa ca oameni buni, invatati sa acceptati faptul ca o viata asa zis ” glamorous”, o casa pe pamant, o cariera, mii de fanii, un sot iubitor si un copil pe care ti l-ai dorit 15 ani, nu sunt pentru toti motive indeajuns de bune sa continue sa traiasca. Invatati sa acceptati ca suntem diferiti. Si invatati macar acum ca mii si mii de ore de discutii pe tema, nu vor aduce lumina in ceea ce a fost in sufletul ei in acele momente. Acceptati ca singurul lucru care conteaza este ca … nu mai...