Fumul cel de toate zilele

Stau intr-un cartier de „frunce” al Bucurestiului. Despre el, strazile lui, potaile lui si locatarii lui am mai vorbit. Acum vroiam sa povestesc foarte pe scurt despre parcul minunat pe care il gazduieste. Care arata la fel de „luxos” ca si unul de la periferia  ….. (mai bine nu dam exemple). Dar care este populat de o fauna cel putin interesanta. Pentru ca da, cartierul e de lux. Asa, numai aici ai ocazia sa vezi copilasi de doi-trei ani imbracati din cap (!) pana in picioare in Burberry, Trussardi, CK, Armani etc. Buuuun. Nu am nimic cu asta, nu neaparat. Dar mamele! Astea parfumate tot head to toes, la fel ca si pruncii si cu atotputernicele tigari, sudate. Astfel ca, ieri, am ajuns sa nu imi mai gasesc un loc pe nici o banca pentru ca peste tot in jurul meu se fuma. Si recunosc, sunt gravida, sunt sensibila, ca un copoi de vanatoare, „vad” in olfactiv, exact cum vedea Neo in Matrix, dar totusi! Sa am in jurul meu, pe o raza de zece metri peste 14 tigari aprinse, deja inseamna ca nu numai eu am o problema. De fapt nu eu am o problema, ci toti aia care se otravesc cu chestiile alea si isi oravesc si proprii copii. Si care imi polueaza mie aerul. Si da, am fost si eu fumatoare. Si da, mi s-a mai intamplat, la vreun eveniment, sa mai trag si eu o tigara. Si da, nu mi-a facut placere, dar de fiecare data am preferat sa trag eu fumul din propria tigara decat sa il inspir pe al celor din jurul meu....