Intr-o zi de 14 septembrie, in urma cu patru ani, s-a stins din viata ultima mea bunica. A fost cea mai rezistenta dintre toti, ajungand sa ma vada mama, si sa isi vada stranepoata, sa se bucure de ea pentru opt luni. Intr-o zi de 11 septembrie, in urma cu 19 ani s-a stins din viata bunica mea din partea tatei. Tot din partea tatei, in 1988 se stinsese si bunicul. Bunicul din partea mamei a facut infarct, pe 17 noiembrie 1993, dupa un meci Tara Galilor – Romania, care a decis calificarea tarii noastre la World Cup. Era ziua mamei. Tocmai implinise 42 de ani.

Toti s-au stins mult prea repede, mult prea devreme si mult prea brusc. Si imi lipsesc enorm de mult. Si multe amintiri cu ei sunt invaluite in ceata, si fac eforturi sa le tin vii si proaspete. Mi-e dor de ei mai mutl decat as putea spune. Asa ca, dragii mei, bucurati-va de bunicii vostri, de fiecare clipa petrecuta cu ei, caci sunteti norocosi, voi aia care ii mai aveti aproape.