Concertul in cateva cuvinte. Prea sarace.

Am auzit Where the streets have no name. Si One. Si Elevation. Si incaaaa vreo… 15 melodii. Si inca cum! Pentru ca, printr-o minune pe care nu ne-o explicam nici acum, am ajuns la doi metri de scena, in linia intai. Stiti locurile alea de „golden circle”, chiar in fata scenei care la noi se vand cu o galagie de bani? Eh, noi acolo am ajuns, habar nu avem cum. Am primit un pont sa ocolim tot gazonul si cand ajungem la bariere sa cerem sa ni se puna stampile. Si atat. Si ni s-au pus stampilele si ne-am trezit un pic mai in dreapta scenei, ce-i drept, nu chiar in fata. Nici nu a contat, pentru ca oricum Bono a facut plimbari dupa plimbari, a trecut pe langa noi, pe deasupra noastra si l-am vazut mai aproape de cat as fi crezut vreodata ca e posibil. Amandoi, si eu si Radu ne-am tot uitat unul la celalalt non stop sine-am zambit tamp intrebandu-ne, pe buna dreptate cum de am ajuns acolo. La fel si Chris si Sorana (sora lui Radu), care au fost cei care au primit pontul de la un vecin, fan ultras al U2, care a participat la nu mai putin de 20 de concerte din turneul 360.

Concertul nostru a fost al doilea, pe 22 fiind primul in Bruxelles (la care s-au vandut biletele toate in trei ore). Cate 80000 de oameni in fiecare zi, do the math. Organizarea cand buna cand proasta. Nu pot sa spun decat ca daca asa e la toate, inseamna ca romanii nostri sunt buni organzatori, asa ca eu nu ii mai injur ever. Ne-a luat cam o ora si jumatate ca sa reusim sa intram, cel putin in zona noastra, cea gri, de gazon. Nu i-am prins pe cei de la Interpol care au cantat in deschidere si nici nu regretam foarte tare, ca sa fim sinceri.

Am luat metroul, desi a trebuit sa schimbam la un moment dat, si am mers pe doua linii aproape complete, stadionul fiind exact in partea opusa a orasului, dar s-a dovedit a fi o alegere perfecta, chiar daca la iesire s-a facut balamuc. Noi oricum am plecat cu vreo doua melodii inainte de final, pentru ca ne asteptam la un asemenea deznodamant, si chiar si asa am prins aglomeratie, dar am avut avantajul de a avea si burtica la purtator, ceea ce in Belgia, cel putin deschide toate usile ca prin farmec. 

Restul va fi spus in filmuletele pe care le-am filmat si pe care incerc acum sa le urc pe youtube. A fost de nedescris, desi a plouat in vreo trei patru reprize cu galeata, nu s-a simtit nici macar o picatura. Bono a cantat cu zambetul pe buze de vreo doua ori „I’m singing in the rain” si toti s-au comportat ca si cum ar fi fost soarele sus pe cer. Scena este speechless, iar vazuta din „interior” este si mai impresionanta. Imi pare rau ca nu am reusit sa o fotografiez intreaga, dar pur si simplu era mult prea imensa! Vocea lui Bono este perfecta, te unge pe suflet, iar ceea ce au reusit cei patru, cu echipa din spate este de-a dreptul minunat. Poate ar trebui sa participe si Madonna la un concert de-al lor, sa vada ce inseamna profesionalism si perfectiune la toate capitolele. Daca nu cumva ii cade rangul.

Le multumim celor patru pentru cea mai …. cea noapte muzicala din vietile noastre de pana acum si zau de nu il inteleg acum, pe omul vecin, Fabrizio, care s-a dus la cate concerte a putut din turneul asta. Pentru ca, da, l-as mai revedea, again, and again, and again. Iar fiorii, cred ca ar fi la fel de multi de fiecare data.

7 Comments

  1. Ma bucur ca v-au placut. E o exeperineta de neimaginat:)

    Reply
  2. daaaaa! sa il vezi pe Bono la… un metru si ceva de tine…. si inca am fost eu fraiera, ca nu m-am bagat un pic mai in fata si am stat cuminte, de frica sa nu il inghesui pe bebe, ca altfel mai dadeam si mana cu el :)))

    una peste alta, chiar e de neimaginat experienta :)

    Reply
  3. lu bebe clar o sa-i placa u2 :)

    Reply
  4. :) O experienta de neuitat! Felecitari.
    … dar cu blue air-ul ce ati patit?? … ca am citit pe undeva un coment.. si ne pegatim si noi in Oct sa zburam cu ei

    Reply
  5. cu blue air-ul este o telenovela luunga si siropoasa. am aflat cu doua seri inainte ca avem inclusa bonus o escala la constanta, desi zborul nostru nu avea nici o escala prevazuta. tot atunci am aflat ca desi facusem check-in-ul online, ca ni s-au atribuit alte locuri decat alea initiale. cu alte cuvinte, puteam sa printam 20 de boarding pass-uri ca am fi putut avea 20 de locuri diferite.

    am fost anuntati de blue air despre escala in noaptea dinaintea plecarii, la 12 jumate noaptea, noi avand zborul la opt dimineata. la chekin, un balamuc de nedescris. m-am bagat in fata, gravida fiind si au sarit toate muierile pe capul meu, ca cine suntem noi de ne bagam in fata. alta coada la pasapoarte. o fentam si pe asta, cu acordul autoritatilor.

    la constanta aflam ca de fapt nu facem escala de 20 de minute, ci de cel putin 60. in final a fost de vreo 80, si uite asa, in loc sa aterizam la bruxelles la 10 am aterizat la 12:30.

    la plecare, in loc sa decolam la 18:00, am decolat la 20:10, chiar daca aveam afisata decolarea cu o intarziere de doar o ora si jumatate. deci am ajuns la 23:30, in loc de 21:50, cat era initial scris pe bilet.

    nu vreau sa comentez calitatea vecinilor de zbor, a unora dintre ei, ca s-ar putea sa transformam discutia in altceva. si nici dezastrul din baneasa, care arata ca ultima aerogara din somalia.

    Reply
  6. ah, si noi am fost ” norocosi”, pentru ca zborurile de joi si de vineri catre bruxelles au fost cu niste escale „neprevazute” la londra, respectiv paris.

    deci atentie mare, mai ales ca schimbarile astea sunt de ochii lumii, pentru ca planurile de zbor sunt stabilite de la inceput. insotitorii de zbor ne-au zis ca ei stiau de mult ca vor avea escala la constanta si ca aia este ruta. noi am fost mintiti, ni s-a vandut zbor fara escala (pentru ca altfel ma indreptam spre alt zbor) care de fapt era cu escala. si nu poti sa faci nimic, pentru ca se acopera.

    Reply
  7. pana acum am mai zurat o singura data de pe baneasa si, la vremea aceea mi-am zis ca nu o sa o mai fac in veci. Au trecut aproape 3 ani de la acea aventura, si iata ca ma incumet iarasi… diferenta de pret e considerabila, si a trebuit sa ne supunem majoritatii. In clipa in care am facut rezervarea, m-am rugat sa ajung cu bagajele intacte. (data trecuta am pierdut unul) Sunt pregatita sa infrunt aspectul de autogara ceausista al aeroportului, dar sper din suflet sa nu ne faca vre-o surpriza cu o escala. Pe voi cum v-au anuntat – mail? .. Macar sa stiu sa mi-l verific in noaptea aceea. :P
    .. Despre vecini, nu-mi fac ganduri… Nici cu Alitalia nu mi-e rusine… vecinii sunt aceiasi care ne inconjoara si pe pamant, doar ca aici avem optiunea de a intoarce spatele si de a face cativa pasi in alta directie. :(
    Imi pare rau ca ati avut parte de astfel de surprize si mitocanii tipic romanesti (precum comentariile doamnelor de la coada).

    Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*