Revenim iar si iar la subiectul mame care alapteaza. Care vad ca sunt o problema. Sunt o problema pentru falsii pudibonzi carora li se zgarie retina daca vad o mama alaptand, sunt o problema pentru firmele producatoare de formula, sunt o problema pentru alte mame, care se simt lezate daca aud povesti despre alaptare de parca asta ar fi scopul povestilor, sa le scoatem ochii ca noi am putut si ele nu, ce mai sunt deja un pericol public. Sincer m-am saturat. M-am saturat sa explic avantajele alaptatului, m-am saturat sa am un discurs super arhi ultra politically correct de fiecare data sa nu cumva sa lezez sentimentele altcuiva, care in loc sa vada in success story-ul meu ceva bun din care poate invata pe viitor, isi vede doar propria neputinta. De parca in toata povestea asta cu alaptatul este vorba de a scoate vinovati, nu de a educa, oferi suport si sprijin.

Si ce ma enerveaza cel mai mult este ca de fapt mamele care alapteaza sunt o MINORITATE. Pentru ca, da, suntem doar 15% care am luat decizia asta nebuna de a ne hrani copiii cu ce e mai bun si de a ne lupta cu toate prejudecatile posibile. Care in weekendul asta au culminat.

Noi suntem alea freaky, care se incapataneaza sa nu arunce banii pe o formula, tetine, biberoane, aparate de sterilizat, ceaiuri anti colici, medicamente pentru constipatie sau dimpotriva diaree, pentru flatulenta samd, care prefera la trei noaptea sa mufeze copilul la tata in loc sa faca un drum si sa inceapa lungul proces al producerii unui biberon cu lapte, care prefera sa nu iasa din casa sau sa iasa doar cu copilul agatat, ca deh, este tzatzo-dependent si nu se poate mama fara copil si invers si care, da, ajung sa isi hraneasca copilul cam pe unde apuca. Si aici ajung la absolut acelasi drept pe care il au 85% din sugarii din tara asta. Acela de a isi bea formula oriunde si oricand. Si pe care il au si minoritarii de 15%, aia alaptatii. De a-si bea laptele de la tzatza oriunde si oricand.

Revin la momentul culminant din weekend-ul ce tocmai a trecut, dar care culmea nu a fost momentul in care Ana Maita s-a trezit cu security-ul pe cap in timp ce isi alapta copilul. Nici macar reactia celor din jur nu mi se pare iesita din comun, majoritatea blamand-o ca „cu o mana alapta si cu o mana impartea flyere”. So what, fraierilor? Jos palaria ca are puterea sa faca ambele lucruri odata.

Dupa aia nici macar micul razboi creat online, continuat cu protestul mamicilor care alapteaza si reactia stupida a celor de la revista „Mami” care au declarat „ca e pacat ca au ales sa transmita mesajul sub aceasta forma, alaptand intr-un loc cu conditii igienice precare”. De parca, zona Pampers de schimbare a …. pampersilor era mai igienica. Ca o paranteza. Si ca sa o continui, doamna de la Mami, cred ca nu are niste notiuni elementare de parenting, pentru ca altfel si-ar fi inghitit cuvinte odata cu limba, pentru ca laptele de mama, direct de la sursa NU are cum sa fie contaminat sub nici o forma, ca nu intra in contact nu exteriorul. Inchid paranteza.

Insa, ca sa ajung la final, ce mi s-a parut mie culmea culmilor, punctul cel mai de jos pe care l-am intalnit pana acum, mi s-a parut o opinie, citita undeva, care a asemuit protestul mamelor de ieri cu gay parade-urile care au loc in lume si de cativa ani si la noi. Si mi se pare punctul cel mai de jos nu pentru ca as avea ceva impotriva homosexualilor (asta ca sa fie clar scris negru pe alb!!!) ci pentru ca am ajuns sa comparam dreptul existential al unui copil de a fi hranit oriunde si oricand cu dreptul de a ne afisa orientarea sexuala oriunde si oricand.

Nici nu pot spune ce simt. Tristete, frustrare, suparare, revolta, e paleta bogata. De-a lungul celor 15 luni de alaptare cu David am alaptat in public de
destule ori, pe plaja, la piscina, in parcuri. De cele mai multe ori
insa am preferat o zona mai retrasa, in masina, departe de lumea dezlantuita. Recunosc ca de cele mai multe ori am preferat sa fac asta fie pentru ca fiul meu se obisnuise sa manance intr-un cadru linistit, retras, fie pentru ca am de multe ori retinere in a ma expune (e vorba de felul in care sunt construita eu, foarte introvertita), dar aproape tot timpul am avut o teama fata de „acea privire” acuzatoare, jignitoare, discriminatoare. Ceea ce in acest moment inceteaza.

Voi continua lupta, voi continua sa promovez alaptarea, cu riscurile de rigoare si mai mult voi pariticipa activ la orice eveniment de acest gen. Si realizez ca intr-adevar, istoria are dreptate, cu fanatism si fervoare se obtin rezultate. 

Si la final, pentru cine are ochi sa citeasca si minte sa inteleaga, nu spun decat atat: „Alaptarea inseamna 99% vointa si 1% tehnica”. (Ana Culcer)