Fundul sacului

Revenim iar si iar la subiectul mame care alapteaza. Care vad ca sunt o problema. Sunt o problema pentru falsii pudibonzi carora li se zgarie retina daca vad o mama alaptand, sunt o problema pentru firmele producatoare de formula, sunt o problema pentru alte mame, care se simt lezate daca aud povesti despre alaptare de parca asta ar fi scopul povestilor, sa le scoatem ochii ca noi am putut si ele nu, ce mai sunt deja un pericol public. Sincer m-am saturat. M-am saturat sa explic avantajele alaptatului, m-am saturat sa am un discurs super arhi ultra politically correct de fiecare data sa nu cumva sa lezez sentimentele altcuiva, care in loc sa vada in success story-ul meu ceva bun din care poate invata pe viitor, isi vede doar propria neputinta. De parca in toata povestea asta cu alaptatul este vorba de a scoate vinovati, nu de a educa, oferi suport si sprijin. Si ce ma enerveaza cel mai mult este ca de fapt mamele care alapteaza sunt o MINORITATE. Pentru ca, da, suntem doar 15% care am luat decizia asta nebuna de a ne hrani copiii cu ce e mai bun si de a ne lupta cu toate prejudecatile posibile. Care in weekendul asta au culminat. Noi suntem alea freaky, care se incapataneaza sa nu arunce banii pe o formula, tetine, biberoane, aparate de sterilizat, ceaiuri anti colici, medicamente pentru constipatie sau dimpotriva diaree, pentru flatulenta samd, care prefera la trei noaptea sa mufeze copilul la tata in loc sa faca un drum si sa inceapa lungul proces al producerii unui biberon cu lapte, care prefera sa nu...

Ce-ti doresc eu tie……..

Domnul Boc considera ca statul a fost mult prea generos cu noi mamele pana acum. De aceea mai intai a taiat 15% din indemnizatie, dupa care,  acum se gandeste ca stam prea mult acasa, pe banii statului si vrea sa ne intoarcem mai repede cu un an la munca. Poate domnul Boc renunta de tot la aceste semne generoase, noi nu mai facem copii, si uite asa ori ajungem sa ii importam de pe afara (ca tot importam absolut orice se poate pe lumea asta) ori nu mai facem deloc copii. Si in cincizeci de ani ne-am rezolvat. Radem tara de pe fata Pamantului. Ca si-asa facem umbra degeaba. Majoritatea dintre...

Cum se mananca mamaliga

Mamaliga se mananca de unul singur: Sau impreuna cu surioara: Sau si mai bine ajutat de surioara: Iar ca desert o portie de gadileala de la aceeasi...

Alba ca zapada si piticii

Alba ca Zapada din povestea noastra are muuuulti pitici. Piticii au aparut mai ales de cand Alba ca Zapada merge la gradinita. Un pitic ii spune mereu ca nu ii stau coditele cum trebuie. Drept urmare, Alba ca Zapada incearca sa convinga pe cineva sa ii faca coditele. Dupa care sa i le refaca, iar si iar, pentru ca piticul tot nu e multumit. Un alt pitic a invatat-o pe Alba ca Zapada ca dresurile trebuie sa stea la distanta de picioarele ei (eventual sa leviteze in jurul lor), drept urmare, Alba ca Zapada noastra, fetita ascultatoare mai mereu e prinsa in offsaid, incercand sa isi aranjeze dresurile pe sub rochita. Alti pitici au obisnuit-o sa plescaie in timp ce mananca si sa isi sprijine barbia cu palma, in timp ce cotul se odihneste pe masa. Un alt pitic a invatat-o de ieri sa se adreseze cu „mai” in timp ce altul a invatat-o ca trebuie sa se contrazica oricand si oriunde, ca evident, ea e Alba ca Zapada si numai ea are dreptate mereu. Amai fost un pitic acum ceva vreme, care i-a spus de vreo trei ori „Fac pisu! Fac pisu!”, iar ea s-a executat cuminte si a comis-o in pat (singura abatere de cand nu mai poarta pampers noaptea, dar a trebuit sa aratam puterea de convingere a piticilor). Mai e piticul fixist, care nu e multumit pana ce sosetele nu stau complet fixate pe talpa Albei ca Zapada, piticul care da drumul la barajul de lacrimi cand ne e lumea mai draga si asa mai departe. Sau piticul care sare in sus de doi metri...