Ca tot asta a fost cel mai hot topic din ultimele saptamani. S-au incins discutii aici despre cat de mult seamana cei doi frati, si foarte putini (sau deloc?) au fost cei care au zis ca totusi parca seamana si nu prea. Caci adevarul este undeva „in between”. De ce? Pai in primul rand pentru ca in afara de trasaturile fetei si de cateva asemanari comportamentale (cum ar fi, intr-o ordine aleatoare: foamea permanenta, stilul hulpav si nehamesit de a se arunca la san, preferinta de a dormi oriunde numai in patul propriu nu, stilul de a stranuta in rafale si cu niste zgomote ireproductibile si, in sfarsit, placerea evidenta resimtita la masajul de seara) cei doi chiar nu seamana. De ce spun asta?

Pai David este spuma laptelui, de un alb imaculat, cu o constitutie pufoasa si fara nici un fir de par, doar pufulet decolorat, pe care il vezi la microscop eventual. Radu in schimb este carnos, vanos, si fibros. Cu un ten semicreol (nici chiar negricios ca sora lui, dar tot pe acolo), parul negru de pe corp face arabescuri si desene complicate.

La capitolul „bijuterii” (mama, mama ce o sa ma boscorodeasca amandoi cand o sa citeasca peste ani postul asta!!!) David este delicat, finut, micut. Raducu este…. cum sa zic, impresionant. Ca sa fie mai clar Radu este mai „dotat” la o luna, decat fratele lui la aproape doi ani. Oricum asta se prefigura inca din timpul echografiilor, pentru ca doctorita noastra se entuziasma de dimensiuni de fiecare data cand le vedea. Dar sshhht, ramane intre noi, da?

La capitolul comportament, David este calm ca adancurile marii, cu toate ca are izbucniri rare dar intempestive, in care nu e bine sa aiba jucarii in jur, ca incep sa zboare in toate directiile. Raducu in schimb, se prefigureaza a fi un agitat si un coleric.

Ce e ciudat, si asta i-am spus-o lui Radu inca de cand eram inca insarcinata cu Raducu, este ca l-am simtit mereu pe David ca fiind cel linistit si pe Raducu ca fiind cel care va face valuri. Si la alegerea hainelor, la David am ales din timpul sarcinii numai nuante pastel, nuante de bej, alb, gri, bleu, verdele fiind singura exceptie (pentru ca ii vine ca o manusa si ii accentueaza firicelele de verde inchis din iris). La Raducu, instinctul si bataile puternice din burta, m-au facut sa ma indrept spre culori mai puternice, mai intense. Si instinctul se pare ca a functionat.

Cam astia sunt baietii mei. Seamana si nu prea. Asa cum le sta bine la doi frati.

PS: Atata mandrie simt in mine cand spun baietii mei! Intre noi fie vorba si cand spun fata mea simt la fel, tocmai pentru ca este doar una!