La multi ani, Bibi!

Da, ziua lui Bibi a fost duminica. Eu ocupata cu altele, multe altele am uitat. Noroc ca ne-a reamintit mama lui, Loredana. Bibi, ce putem sa iti dorim oare? Sa te faci sanatos mai intai de toate, si iti promit ca vom face pe masura puterilor noastre tot posibilul ca tu sa fii sanatos! Mai jos e postul Loredanei: Duminica s-a implinit un an de cand Bibi a devenit sensul vietii noastre. Nu am facut petrecere, nici nu am luat motul inca, nu de alta, dar nu prea avem de unde. Au venit bunicii si verisoara Daria in vizita si ne-am jucat si am cantat si am mancat tort. A fost un haz general cand am incercat sa-l convingem sa sufle in lumanare – tragea aer in piept si apoi incepea sa rada, pentru ca ne vedea pe toti cum stam in expectativa. A fost tare smecher, ca pana la urma, el radea de noi si noi radeam cu el. Azi am fost iar la analize: trombocitele au iesit asa de mici, incat nici doamnei doctor nu i-a venit sa creada. Le-am refacut – acelasi rezultat 36.000 (valorile de referinta sunt situate intre 150.000 si 450.000). Clinicienii ar spune ca un copil cu asemenea rezultat s-ar invineti doar daca il atingi. Primul lucru atunci cand am ajuns acasa a fost sa-l verific de vanatai – am rasuflat usurata cand nu am gasit niciuna. Acum trebuie sa avem grija sa nu se loveasca si sa ne rugam ca maduva lui sa inceapa sa produca destul cat sa-i mareasca trombocitele, macar pana la urmatoarea transfuzie. Ceea ce a salvat ziua de...

Maternitatea – lectia despre renuntare

Extrem de des in ultimul timp dau peste proaspete mamici, care chiar daca nu sunt inca pe buza prapastiei, sunt foarte aproape de ea. Si pentru ca si eu sunt o proaspata mamica (da, tot proaspata ma numesc) subiectul imi este nu numai familiar dar si foarte personal. In primul rand este senzatia pe care eu am denumit-o „a trecut trenul peste mine”. Poate suna aberant, aiurea. Ce e extrem de adevarat este ca nici una din cele „n”-spe mii de carti despre sarcina, nastere, puericultura, la care se adauga cele 10000000 de cautari pe google, si tot atatea pagini de forumuri si bloguri nu te pregatesc pentru ceea ce urmeaza sa se intample. Pentru ca nimeni, dar nimeni nu o sa iti povesteasca cum trece prin cele mai negre cosmaruri, cele mai adanci psihoze dupa nastere. Doar cum sa faci asta, cand toata lumea propovaduieste sentimentul inaltator de maternitate care te copleseste. Cand toata lumea spune ca e normal sa fii „putin obosita” si ca trece. Dar tu nu esti doar putin obosita, tu simti ca trece trenul peste tine. Again and again. Si nu simti sentimentul ala inaltator ca e acoperit de o droaie de hormoni care dicteaza orice miscare si reactie de a ta. Este greu sa fii pentru prima data mama. Este ceva incredibil de greu. Si iarasi nimeni nu te invata asta. Nimeni nu te pregateste. Si chiar daca te-ar pregati, degeaba ti se spune „dormi acum cat poti, ca dupa aia o sa vrei si nu o sa mai ai cum”, pentru ca mintea ta nu poate sa inteleaga ca poate sa existe...