Ei, si cum e cu trei?

Cea mai des auzita de mine intrebare in ultimul timp. Cea
mai des auzita intrebare de mine in toata viata mea de pana acum. Spusa asa, cu
un ton intentionat hazliu, un pic la caterinca, cu o ridicare usoara a vocii la
final si de cele mai multe ori urmata de ridicarea sprancenei. A se mentiona insa de la bun inceput ca e o mare diferenta de nuanta fata de sora sa „Cred ca iti e tare greu cu trei, nu-i asa?”
Si aici incepe
distractia. Pentru ca am auzit-o de atatea ori mi s-a luat de ea. Si mi s-a
luat pentru ca pur si simplu oricat as incerca sa iau intrebarea in serios si
sa raspund in consecinta la ea, as vorbi cu un perete. Pentru ca a-mi pune
intrebarea asta mie este ca si cum ai intreba un cosmonaut “Ei si cum e sa fii
cosmonaut?”, tu neavand alte informatii despre el decat ca e blond si, evident,
cosmonaut.
De multe ori am simtit intrebarea ca fiind cu raspuns stiut
deja. Am simtit ca se astepta o confirmare din partea mea ca da, e al nabii de
greu, ca nu mai pot, ca m-am saturat. Am simtit de vreo doua ori un usor ton
ironic, si am raspuns in consecinta in doi peri. De fiecare data am incercat sa
raspund in asa fel incat sa cuprind o esenta si sa satisfac curiozitatea
interlocutorului meu. Am esuat de fiecare data, si cred ca am ajuns la
saturatie.
Asa ca, draga persoana care urmeaza sa mai intrebi
pentru  a 5174395-a oara, cum e sa fii cu trei, eu iti raspund: O sa vezi
cand o sa ai si tu trei. Mai mult nu am cum, decat daca eventual petreci o zi
cu noi, sau ai timp vreo 234863 de zile sa iti povestesc cum e. Pentru ca
mintea ta, de om care NU ai trei copii nu are cum sa inteleaga cum e cu trei
copiii.
Eu pot sa iti povestesc ca avem zile in care ajungem la ora
12:00 sau mai rau 15:00 sa ne bem cafeaua de dimineata (si aia sa fie primul
lucru pe care sa il punem in gura pe ziua respectiva), si nu pentru ca ne-am
scula la orele alea, ci pentru ca, sculati de la 7 dimineata atunci apucam sa
respiram. Sau ca sunt zile in care ne amintim undeva spre pranz ca nu am ajuns
la veceu inca. 
Sau ca sunt zile, cum au fost astea ultimele, in care am avut
trei bolnavi cu muci, febra si „stare generala proasta” si a trebuit sa facem cinci serii de aerosoli de cate doua ori pe
zi, sa dam cate patru medicamente diferite de cate trei ori pe zi sa curatam
trei nasuri de cate patru, cinci, sase ori cu aspiratorul, sa luam temperatura
din trei funduri tot de cel putin 5 ori pe zi si sa curatam in medie de doua
ori pe zi voma celui mijlociu, provocata fie de antibiotic, fie de accesele de
tuse.
Sau ca trebuie de doua ori pe saptamana sa tai unghiile la
trei perechi de maini si trei perechi de picioare, de exemplu. Sau ca trebuie
sa faci trei ture de dus in fiecare seara, la niste personaje micute pentru
care balaceala este joaca suprema. Cu cada plina si spuma de preferinta. Sau ca
dupa ce ai culcat trei copii nu mai ai putere sa mai scoti nici macar un cuvant
persoanei iubite atat de pregnanta e senzatia de sfarseala.
Sau ca de regula, cand il apuca pe unul pandaliile, ii apuca
si pe ceilalti doi, si atunci trebuie sa spui repede zece mantre sa devii zen
instant ca sa poti calma nervii inflamati si lacrimile nefericite. Sau ca
trebuie sa fii mereu cu ochii in 14 sa nu cumva sa zboare unul de pe fotoliu,
unul sa nu mai deseneze pe perete eventual in timp ce al treilea e agatat de
tzatza si incearca din rasputeri sa doarma. Sau ca in decurs de trei secunde
trebuie sa te dedublezi, sa raspunzi potrivit fiecarei varste. Si sa ai
rabdarea sa faci activitati cu fiecare potrivite varstei. Si printre picaturi
sa pui cele n masini de spalat, sa strangi jucariile aruncate in toate
directiile de mijlociu, intr-un acces de energie totala din partea lui, sa faci
mancare, sa intinzi rufele pe sfoara, sa calci, sa speli vase si pe jos.
Sau sa ai rabdarea sa inghiti toate accesele de gelozie
mascata ale surorii mari, care iti ia fiecare nerv ramans in creier si ti-l
calca in picioare, indiferent ca subiectul disputei e ora de culcare sau
interdictia de a purta rochita vaporoasa la 12 grade. Unul e in perioada in
care nu mai doarme non stop si suge, ci mai vrea si altceva cat este treaz, cum
ar fi sa stea in fund (si nu inca e sigur pe potenta propriului dos). Unul e la
varsta la care face numai prostii din dorinta de a se informa, si asa ajunge sa
isi prinda degete prin sertare si usi daca nu esti acolo sa ii atragi atentia.
Unul e la varsta la care “nu” este cel mai des cuvant spus, si mereu in
combinatie cu “vreau”.
Sa vrei sa te imparti in trei in acelasi timp, pentru ca
toti te vor in acelasi moment si cu aceeasi dorinta arzatoare. Sa vrei sa nu
spui “nu”si totusi sa o faci si sa vezi privirea dezamagita rasplata refuzului
tau. Si in acelasi timp sa mai fii si tu. Mama, sotie, femeie, ce oi fi.
 Tata, sot, barbat, ce oi fi.
Ei, cum e? Ai intelege oare ceva din tot ce am scris pana
aici? Nu prea cred. Si abia am zgariat suprafata. Ca niciodata nu am timp sa
povestesc despre toate sau sa cuprind in scris magnitudinea iuresului din casa
noastra si ca oricum vin dupa zilele alea de boala de care ziceam mai sus.
Si ca sa termin in nota cu paralela mea, cu trei e la fel ca
si cum ai fi cosmonaut. Muncesti in draci, pe branci, te antrenezi, fizic si psihic,
inveti pana nu mai poti, nu ai parte de pauza, de un timeout, si, in final, vine momentul
ala, perfect, unic si sublim, in care privesti Terra de la hubloul navetei
tale. In care stii ca a meritat totul. 
Cu diferenta ca noi suntem in avantaj. Avem parte de momente din astea
perfecte, unice si sublime zi de zi. Ca asa e cu trei.

22 Comments

  1. Wow,m-ai impresionat pana la lacrimi!
    E atat de mult adevar in tot ce ai scris…dar cu toate astea,in the end,da,merita!
    O sa stiu exact despre ce vorbesti,cat de curand. Il asteptam cu mare drag,in 2-3 saptamani,pe al treilea puiut :)

    Reply
  2. Nu am cuvinte. Stiu. Multumesc ca ai scris. Pe bune ca devine mai usor. Sau poate devenim noi mai apti … Numa bolnavi sa nu fie! :)

    Reply
  3. OK, postul asta am sa-l tin minte si am sa-l servesc cui e curios. Ai reusit sa spui perfect (mi se pare mie, care am numai doi) esenta unui parinte de trei copii. In speta, o voi servi verisoarei personale, care are si ea uneori momente cand si-ar dori time-out, ca proaspata mamica de bebelus, gradinar si scolar (2 luni, 4 ani si 7 ani) – i se potriveste perfect.
    Si oricat as fi scris, nu mi-as fi adus aminte de unul din aspectele cele mai importante :-)))) Ca inebunesc taind 40 de unghii de doua ori pe saptamana – nu stiu cum rezistati voi cu 60 :-))))
    Va pupam, hang in there!!! Satisfactia de a avea copii creste exponential odata cu numarul lor :-)))

    Reply
  4. Ce frumos ai scris, m-a emotionat si pe mine. Eu recunosc ca as fi pus o intrebare putin diferita: cum te descurci cu trei, cum rezisti? :) Tot respectul meu! Eu cred ca e minunat sa ai mai multi copii, si mai ales sa-i educi in asa fel, incit sa se iubeasca intre ei si sa se ajute reciproc toata viata. E mare lucru sa ai frati/surori cu care sa te intelegi.

    Reply
  5. Wow, tot respectul! Am spus intotdeauna ca tu si Alina meritati niste statui, atunci cand noi, celelalte, nu mai putem de toate cele de la unul singur sau de la doi. Ar trebui sa mi te asez pe tine pe un umar si pe Alina pe celalalt si cand imi doresc un pic de timp pentru mine sau ca sa fac ceva ce nu implica copil (si nu ma gandesc acum la facultati sau doctorate, ci la curatenie, mancare, dus propriu) sa ma uit la voi doua. Si sa mi se para mai usor. Caci este mai usor in comparatie cu voi. Iar despre cei 3 bolnavi nici nu pot sa ma gandesc sau sa-mi imaginez prin ce treceti.

    Reply
  6. Eu cred ca e frumos cu trei…trei ingerasi care-ti fac viata mai frumoasa.
    Felicitari pentru tot ceea ce faci, pentru ceea ce esti!

    Reply
  7. Da, Bogdana. Te pup – pentru cat de mult din tine ai lasat sa iasa in textul asta. Te imbratisez – ca sa stii ca eu, aia care n-a intrebat cum e cu trei, e acolo.

    Reply
  8. Eu te admir mult, zau asa (si pe Alina, ca tot trei are). Am o prietena cu 3 baieti, si am intrebat-o la un moment dat cu, se descurca, pentru ca mie mi-e greu cu unul si mi-e greu sa-mi inchipui cum e cu trei… dar intrebarea mea a fost asa un amestec de curiozitate, ingrijorare, teama si admiratie :)
    In alta ordine de idei, nu stiu cum se intampla, cred ca aveti ghinion, mi se pare ca citesc f des ca sunt copiii bolnavi. Sau poate avem noi noroc. Alex al meu are un an si 10 luni, merge la cresa de la 6 luni, pot sa numar pe degete cate zile a avut febra in tot acest timp, nu a luat niciodata antibiotic. Da, ii curge nasul (des), a avut episoade de tuse, etc. Dar atat, si a trecut cu paracetamol (ocazional), sirop, spray nazal si cateva granule homeopate (tot ocazional). Nu i-am dat nimic pentru stimularea imunitatii. Aerosoli nu am facut niciodata. Sa ii aspir nasul nu m-am stresat prea tare, ii pun apa sarata in nas si apoi il sterg. Da Doamne sa o tinem tot asa. Nu stiu ce face diferenta, poate faptul ca noi locuim in Olanda, si nu in Romania. Ultimele dati cand am luat eu antibiotice a fost de fiecare data cand eram in vizita in Romania. Altfel… inca il alaptez, nu il imbrac gros, si l-am lasat cat mai mult cu picioarele goale si fara caciula.
    Sa fie oare mai putine virusuri in Olanda decat in Romania?

    Reply
  9. pai mai bogdana, tu credeai ca daca ai scapat de intrebarile pe cand un fratior/ surioara, te iarta asa? nooo, pana la moarte tre sa aiba lumea ceva de intrebat

    Reply
  10. Multumesc mult mult mult. A fost fun zau sa scriu postul, am si decantat nitel, a fost si un pic de terapie, insa mai mult decat orice, I meant every word I said. Si mai mult, nu stiu, nu stiu si ma roade rau asta, cum ai rezistat tu, Alina. Zilnic ma intreb asta, si am momente in care gandul ca tu ai putut si poti keeps me going.

    Maria, ce te face sa crezi ca am scapat de intrebarea asta???? :)

    Gradina Domnului e mare si mereu se va gasi cate unul care sa ma intrebe cand mai urmeaza si al patrulea. Numai ca la aia am un raspuns cam sec si cam macabru….

    Reply
  11. Ozana, nu stiu, ma depaseste, zau. David are sensibilitate, asta e clar. Asteptam sa mai creasca sa se intareasca. Dupa nastere a avut o cadere, ceva asemanator detresei respiratorii, plamanii nu erau 100% maturati. plus apnee tranzitorie. La sase luni a luat pneumococul de la Chiti si la sapte luni am ajuns cu el cu o pneumonie nasoala de tot in spital. De aici toate relele. Ca sa zic asa, Chiti a avut prima raceala serioasa, aka otita la 2 ani si zece luni. Dar ea nu a avut nici o sursa ” mai mare” de virusi cum a avut david. Raducu saracul, orice am face le mai prinde si el din zbor. Nu stiu daca ai mei sunt mai bolnavi decat altii, la cate aud in jurul meu nu mi se pare ca ar fi asa. Asta e, chiar nu vad vreun way out in clipa asta

    Reply
  12. Eu NU STIU cum am rezistat, sincer … Chiar nu stiu. N-am avut incotro, asta a fost tot. Nu am niciun merit, nu cred ca merit statuie, oh, Doamne, nici coronita … Pur si simplu a trebuit si am stiut ca nu exista, nu vreau sa existe alternativa. Si m-am bucurat de fiecare clipa asa cum mi-a fost data, cat am fost in stare …

    Reply
  13. Multumesc pentru postul asta! Ma ajuta sa o apreciez si sa o respect si mai mult pe mama mea. :)

    Reply
  14. Mi-ai citit gandurile Bogdana…tocmai preagateam un post asemanator si m-a umflat rasul citindu-l pe al tau care parca vorbeste din casa mea…tocmai ne-am intors de la mare… lume multa…suficient de multa ca sa avem parte de ceva mai multe intrebari de soiul asta…alaturi de alte doua intrebari: una spusa asa, de sus, ca si cum lucrurile sunt oricum clare dar ne facem complici la un secret „da’ v-ati pocait?!” si alta care ma face sa le zic ceva de originile materne „da’ inseamna ca aveti bani de l-ati facut pe al treilea, nu?!”…. toate culminand cu privirile compatimitoare de parca avem o boala fara leac……asa ca te inteleg perfect…al naibii de perfect…. PS: tot catrinutza cu probleme de logare…o sa devina nick-ul meu :)

    Reply
  15. a mea nu are o sursa mai mare de virusi si totusi o data la 3 luni ne tot loveste cu cate o raceala, o enterocolita ceva…. in alta ordine de idei, te admir foarte mult, cred ca am mai zis si in alte randuri, uneori cand ma gandesc la al doilea copil, imi zic ca se poate, datorita exemplului tau.

    Reply
  16. superb, Bogdana. eu ma simt uneori depasita cu unul, asa ca te invidiez maxim pentru forta pe care o ai.
    Andreea

    Reply
  17. Eu stiu cum e cu trei, chiar daca cel mare are 24 de ani. Grijila nu scad, dimpotriva:)) copiii mici, griji mici, copii mari, griji mari….

    l-as fi facut si pe al treilea al meu personal, planul era pt 33 de ani, sa am un an de liniste dupa ce dau doctoratul, Domane doamne a vrut insa altfel si a trebuit sa inchid pravalia fortat, prilej cu care sunt recunoscatoare ca mi i-a dat pe astia 2 la timp.

    Asa ca rezistam, nu e usor, dar asa e viata, prietena mea de la Viena are si ea 3 si nu se plange ,asa ca ia sa nu ne mai planga de mila lumea, ca nu au de ce. E de munca, e obositor, nu se doar,e nu se mananca uneori, insa e o oboseala cu sens. Cel mai profund sens as spune.

    Reply
  18. Aoleu. Si cand ma gandesc ca Silviu isi doreste cu atata ardoare gemeni..
    Si cu unul mi se pare greu, darmite cu trei. As vrea sa spun ca te inteleg dar nu cred ca pot. Oricum, respectele mele, doamna ! :*

    Reply
  19. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    Reply
  20. bravo Bogdana!
    foarte mult mi-a placut cum ai scris de veridic!
    sunt convinsa ca esti o mama si o sotie adevarata, ce mai o femeie in deplinatatea cuvantului, si te felicit!
    mult curaj pe mai departe,iti ureaza tiza ta de zi de nastere,
    o alta cosmonauta ….

    Reply
  21. merci pentru postare! mi-ai adus aminte de mine, cand am mai interogat femei importante din viata mea care au trei sau mai multi copii si toate ridicau din umeri, cu zambetul pe buze: „ai sa vezi si tu!” sau „ee, nu-i asa de greu”..asa ca, multa iubire si sanatate in continuare!!

    Reply
  22. va admir si va respect! :) Sunteti cu adevarat o familie model si stiu ca impreuna reusiti sa treceti peste toate micile greutati ce vin o data cu viata in 5.:)

    Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *