Sunt angry. Ca vara asta numai vara nu e. Zile mohorate, ploaie marunta mocaneasca. Nori multi, ditamai plafonul, ca ai senzatia ca ajunge pana in stratosfera. Nori gri, albi, negri. Urat. Trist. Trist rau de tot. Nici verdele asta nu mai face fata la atata gri adunat pe cer. Abia astept zilele alea cu 35 de grade. Nah, ca am zis-o! Si o s-o zic mereu ca mie imi place la caldura. Caldura cat mai mare. Si soare. Soare mult, asa ca vara, de la cinci dimineata sa imi bata in fereastra. Ca ma trezesc cu chef. Io-s fiinta solara prin excelenta, numai la soare ma incarc, si numai soarele imi poate hrani buna dispozitie elementara.
Am zis ca va provoc sa imi spuneti ce mai vreti la licitatie pentru Bibi. In afara de Mama Degetzicii, nu prea v-ati aventurat. Hai curaj! Si apropos, Mama Degetzicii, despre ce vesta era vorba? Ca nu m-am dumirit deloc :).
Iar de azi, ca si-asa sunt subiect-less azi (nu mai vreau sa povestesc iaaaaar despre cum am fost pentru a treia zi consecutiva la Medlife, iar voi sa ma incurajati ca las’ca trece/intrebati de ce), inaugurez Lunea de palavre. In care vorbim (dar nu numai eu, adica mai mult voi ca sa fie mai clar) despre ce-o fi. Despre ce se poate vorbi intr-o lune care vine dupa o duminica?
Incepem lunea asta cu cartile. De ce? Pai nici eu nu stiu. Poate pentru ca am iubit dintotdeauna cartile. Si ca citesc cu o pofta de neimaginat. Si ca acum e lucrul care imi lipseste cel mai mult, pentru ca nu reusesc de nici o culoare sa il impac cu ceea ce se intampla prin viata mea in ultimul timp.
Si cireasa pe tort, o mica povestioara, hazlie, si tare personala. Cand aveam vreo doi ani si ceva, abia incepusem sa vorbesc mai bine romaneste, s-au trezit ai mei intr-o zi ca spun ca sunt Printesa Tarakanova. Stupoare, soc si groaza. De unde stie copilul de nici trei ani ca e printesa, si cum de poate spune perfect si corect „Tarakanova”, in conditiile in care copilul stalceste alte „n” cuvinte mai simple. Au stat ai mei, s-au intors, s-au rasucit, au intrebat in stanga si in dreapta, nu au reusit sa elucideze misterul. Eu am tinut-o sus si tare, ani de zile dupa, ca sunt Printesa Tarakanova, astfel incat la un moment dat oamenii s-au resemnat, si uneori in momente de alint chiar asa imi ziceau, iar in momentele de lauda parinteasca, pe la chermeze se laudau in permanenta cu copilul lor, care la nici trei ani, s-a trezit ca spune ca e Printesa Tarakanova. Evident, ca pe la 11 ani, deja mi-era rusine de aberatia pe care o scosesem din mine la trei ani. Pe la 15 insa, ma gandeam, frate, poate am fost printesa intr-o viata anterioara.
Si uite asa, pe la 17 ani si ceva, uitandu-ma intr-o biblioteca undeva pe la un prieten, pe spatele unei alte carti, descopar ca Printesa Tarakanova chiar a existat, sub forma de personaj de carte. Iar, stupoare, soc si groaza (vorba vine). Acuma, alte intrebari, unde gasesc cartea? Cinci ani de zile am luat toate anticariatele la rand. Dupa alti trei ani, am gasit-o. Am luat-o, deja cu mainile tremurande (a fost unul din momentele in care palmele mi-au transpirat mai mult ca niciodata), era la 20.000 de lei. I-am dat omului 100.000, i-am multumit de tot atatea ori (saracul imi amintesc si acum ce fata socata a avut, cred ca a fost prima data in viata lui cand a dat peste o nebuna ca mine). Am ajuns acasa, doua ore mai tarziu o terminasem deja. Am citit-o cu atata graba, incat nu mi-a ramas in cap decat imaginea ei nefericita. A printesei. Am pus-o in biblioteca, si nu am mai deschis-o de atunci. Ce ziceti, e momentul sa o iau din nou la citit?
Cartea e tiparita in 1974, deci teoretic, as fi avut acces la carte, acolo la Cluj, unde am inceput sa ma dau eu drept doamna eroina. Culmea e ca nimeni nu auzise de ea, sa fi fost tiparita sau in biblioteca cuiva cunoscut. Deci in continuare, misterul nu este nici pana azi elucidat.
Voua vi s-a intamplat vreodata asa ceva?
In afara de asta, ca nu scapati asa usor, vreau sa stiu ce ati mai citit voi in ultima vreme, in afara de Elle, Tabu sau alte de gen. Carti iubite, adorate, sorbite fara nesat din scoarta in scoarta.
Incep eu, care spun cu mana pe inima, ca ultima carte citita pe indelete, cap-coada si terminata, si adorata a fost Maestrul si Margareta. Am adorat-o ca mi-a deschis ochii catre o lume cel putin fantastica, in care totul e posibil si ca mi-a oferit momente de zbor, de vis si de speranta.
Si uite asa, a iesit un post chiar stufos, eu care nu credeam ca voi scrie vreun rand azi. Astept povestirile voastre.
Repejor scriu ca e trecut de miezu’ noptii si ma duc la nani:
Da, am cateva experiente bizare la activ – dintre care cea mai ciudata si in acelasi timp insemnata, f stranie mi se pare faptul ca am avut ani de zile, din copilaria mica, vise recurente cu cladirile, locul in care am locuit prima data in Australia!
Bai deci eu am ajuns sa rup un pic de timp si pt citit adevarat, iti vine sa crezi?!? :)) acum de ex sunt la mijlocul unei bulversant infiorator de dureroase carti pe care e recomand din inima: women’s room, de Marilyn French. Feminism, umanitate, mamicenie (eh, magnet, ce sa-i faci! :D), e plina de forta si de sensuri. Am sa pun pe blog mai multe, cand o termin. In ultima vreme am devorat macar o carte pe luna, o sa zic si de altele care m-au impresionat.
Altfel vara voastra pare a fi vara noastra trecuta, ajunsa pe la voi, ooof … :(
Si la noi, vara de tot rahatul. Ca sa iti dai seama ce disperati suntem, am prins in sfarsit un weekend lung de trei zile in care vremea a fost superba si am hartzuit bietii copii pana la epuizare, fara sa ne pese prea tare ca nu-i mai tin balamalele – musai a trebuit profitat de vreme, ca in halul asta poate in weekendul viitor prindem si zapada, mai stii…
Experiente bizare notabile legate de carti nu am, dar am in schimb deja-vu-uri cu duiumul, in halul in care nu ma mir de foarte multe lucruri pe care le vad in premiera, si uneori ma ghidez in locuri absolut noi dupa vise anterioare de i se face consortului „pielea maciuca de gaina pe cap” (asta am prins-o de la un copil care tocmai invata subtilitatile expresiilor in limba romana…).
Si in ultima vreme, de vreo cateva zile incoace citesc biografia lui Miles Davis, m-a prins tare, e scrisa ciudat intr-un stil total aparte (nu sunt rasista, dar se vede ca sunt o alba citind o carte scrisa de un negru) si perioada be-bop din Harlem a anilor 40-50 mi se pare extrem de interesanta… Dar mie imi plac biografiile in general, nu cred ca toti le gusta :-))))
Va dorim dispozitie cat mai buna in continuare, sanatate multa la piticime (si nu numai) si zile cat mai solare :-)))) pupam!
si povestea printesei? ce era cu ea :)
Trista rau. Atat de trista si atat de rusesc scrisa ca nu am mai vrut sa fiu Tarakanova. Si astept momentul potrivit sa o mai citesc o data :)
ultimele carti devorate: Trilogia Millenium (super super super:D),”seria neagra” de la Gazeta (10 romane politiste) si Confesiunile unui cafengiu (MINUNATA). pe unele pot sa ti le imprumut:p
Foarte bun articol, multumesc pentru informatie.