Diverse… Ganduri multe, de-a valma si alandala

Sunt un pic pierduta. Un pic mai mult pierduta. Pentru ca din turnuletul meu in care, singura, de buna voie si nesilita de nimeni m-am cocotat, am reusit incetul cu incetul sa ma rup de lume. Nu pot sa zic ca regret. E bine intr-un fel. E foarte bine. Am multa liniste (stiu, suna de-a dreptul bizar, nu? sa am liniste cand in jurul meu e un haos si un circ permanent). Am multa liniste, dupa cum spuneam, si am inceput sa ma aud foarte bine, eu pe mine, ceea ce nu mi s-a intamplat de mult.

Pe langa asta, tot incetul cu incetul mi-am schimbat complet obiceiurile. Fara sa vreau, fara sa imi dau seama, lumea mea a devenit predominant virtuala. Nici aici nu e bai, credeti-ma. Nu va imaginati acum, ca nu mai socializez cu nimeni, ca m-am cocotat in varf de munte (casa, whatever) si nu mai vad chip de om. Nu, departe de mine ideea. Insa, in proportie covarsitoare, socializez virtual. Ceea ce vine cu un pachet intreg de avantaje. Adica socializez in acelasi timp cu multi oameni, din toate colturile posibile ale tarii si mai mult, ale lumii. Daca am o dilema, o problema, e indeajuns sa „arunc” virtual o intrebare, si ca prin minune aflu raspunsul. Am cunoscut enorm de multi oameni minunati pe care ulterior i-am cunoscut si in viata reala, si mi s-au parut si mai minunati. Mi-am reinnodat legaturi vechi de decenii (aici, deja ma simt tare, tare batrana :)) si m-am regasit cu oameni pe care nu as fi avut cum sa ii regasesc altfel.

Obiceiurile mele de citit s-au schimbat si ele. Daca intr-o vreme eram la curent cu absolut tot ce misca in IT, politia, economie, burse, piete, advertising, vanzari, sport, media etc, si mi se parea o drama sa nu fiu la curent in orice clipa cu ce se intampla in lume, tot incet-incet nu m-a mai interesat. Si la urma urmei de ce sa ma intereseze? Lumea mea insemna mult mai mult. Si inseamna in continuare. Numai ca aseara ma avut un declic. Bine, declicul l-am simtit de mai de mult, insa la un nivel inconstient si l-am rejectat la fel de inconstient.

Aseara am aflat si eu de cum s-a scris istoria Realitatea TV zilele trecute si de intalnirea celor mari si tari pentru a salva ce a mai ramas din Grecia si poate din viitorul Europei. Si am realizat, ca izolarea mea s-a dus un pic prea departe. Si ca singura de bunavoie si nesilita de nimeni (dupa cum am mai spus, dar simt nevoia sa subliniez) m-am introdus intr-o lume in care nu am mai stiut altceva decat de copii, bebelusi, sanatate, alaptat, babywearing, co-sleeping, parenting si… cam atat. Astea erau subiectele in jurul carora se invarteau toata atentia mea, feeder-ul meu si razboaiele mele.Importante, nu e loc de indoiala, insa doar atat.

Radu a ras de mine, si mi-a povestit despre ce este vorba, mi-am dat seama ca avea tot dreptul sa rada de mine si uite asa am fost si eu pusa la zi cu subiectele hot ale tarii, si care ne pot afecta intr-un mod destul de direct (nu intru in detalii, credeti-ma pe cuvant aici).

Asa ca:

Ziceam zilele trecute ca se vor mai schimba lucrurile pe blog, si asa va fi. Voi promova in continuare conceptele de care vorbeam mai sus, de pareting modern, atasat si pozitiv, in care credem 100% si eu si Radu. Insa, tot incetul cu incetul (asa, smooth, ca asa-i fain) voi reveni si la persoana care eram inainte. Una mai sociabila in real life (mi-am pierdut antrenamentul, zau!), mai informata all-around, mai activa pe mult mai multe planuri.

O zona unde sunt insa extrem de afectata, si aici voi avea rugamintea de a ma intelege, voi toti, cititorii mei este zona umanitara. Focusul meu va fi exclusiv pe Bibi, pe adunarea banilor pentru Bibi. Si atat. Nu mai pot duce si alte campanii, nu mai pot promova si alte cauze aflate in dificultate. Este mult prea mult pentru mine, din punct de vedere al energiilor, al consumului sulfetesc. M-am implicat mult prea mult, am ajuns in jurul meu sa vad numai povesti nefericite, situatii imposibile, boli incurabile, si ma afecteaza mult mai mult decat mi-as dori. Simt ca axandu-ma pe o singura poveste, transmitand toata energia mea catre rezolvarea blocajului financiar in care se afla parintii lui Bibi voi putea face mult mai multe, voi putea fi mult mai eficienta. Aici imi pun la dispozitie toate resursele si toate cunostintele mele, astfel incat sa avem parte de un happy end cu Bibi.

Odata cu declicul de aseara, am realizat ca nu mai pot nici macar sa gestionez mai multe activitati in acelasi timp. Eu care toata viata am fost in cinci locuri odata, am facut eu totul de la A la Z, am controlat totul each step of the way, am realizat ca nu ma mai pot concentra decat pe o singura activitate. Daca-s doua, sunt terminata. Si asta vine clar si din lipsa de antrenament, insa vine si din oboseala cronica de care am parte. La asta nu am inca solutie, dar voi lucra.

Well, cam atat so far, am lasat gandurile sa zboare pe tastatura. Ce a iesit, voi stiti, eu am scris cu Raducu in brate. Dupa cum ziceam, nu pot face doua lucruri in acelasi timp :)

9 Comments

  1. Musai sa te hodini putintel:))))), cred ca e normal sa fii foarte implicata in chestia asta cu parenting, acum e momentul – vorba aceea, daca nu acum atunci cand? Incetul cu incetul iti vei recupera vechiul me. Sau vei recompune alt me, mult mai bun si sofisticat, tocmai pentru ca include atatea lucurui noi si frumoase.

    Reply
  2. practic recunosti ca pana aeara n-ai fost decat o mamica… vezi ca se asmute treaba!

    Reply
  3. Raluca, sa le luam pe rand:
    1. Nu recunosc nimic. Recunosc ca m-am preocupat indeosebi de teme de parenting si am lasat deoparte alte lucruri.
    2. Nu am cum sa iti explic pe limba ta si tu nu ai cum sa intelegi ce inseamna sa fii parinte pana nu esti. Asa ca, daca tu crezi ca minimalizezi in vreun fel importanta ideii a fi parinte, apai te inseli amarnic. „Practic recunosti ca pana aseara nu ai fost decat o mamica” este putin spus jignitor. Iar eu, da chiar eu, o iau personal si foarte personal pentru ca nu am cum altfel. „decat o mamica” dovesdese clar cat de jos suntem noi mamele pe scara valorilor tale si cred ca am resimtit tot dezgustul pe care l-ai mai aratat si in alte ocazii, dar eu am refuzat sa il vad, oferindu-ti mereu diverse circumstante atenuante.
    3. Nu, nu e asmute nici o treaba (expresia cred ca era ca se impute, mai degraba). Iar comentariul tau e dovada vie ca nu ai inteles nimic din ce am spus. Nu pic in nici o depresie (daca la asta te refereai), nu ma transform nici in extremistele de care vorbeai mai de mult, sunt doar intr-un proces de schimbare. Prin care am mai trecut, nu o data. Si am scris despre el. Aici, in aceasta postare, in care dupa cum spuneam mi-am lasat gandurile sa zboare pe tastatura.
    4. Nu folosi ceea ce am scris drept munitie, sau drept „the living proof” a faptului ca mamele clacheaza, asa cum ai luat-o, ca nu ai cum sa fii mai departe de adevar.
    5. Nu ma asteptam la o asemenea reactie din partea ta, tu care ma stii de o viata. Nu te recunosc in comentariul asta, sau poate nu te mai cunosc eu.
    6. Ai reusit cu brio sa imi strici ziua, si sa strici tot ce am vrut sa transmit cu postarea asta. My fault, data viitoare o sa imi tin gura.
    7. Uite unde am ajuns… Nu e pacat?

    Reply
  4. Laura, partea cu hodinitul e problematica :). Pe de alta parte, eu cred 100% in ideea ca e o vreme pentru orice (am mai spus-o in trecut si nu o data). Acum e vremea sa fiu obosita :), nu dureaza o vesnicie. Totul este ca din cand in cand, sa reusesti sa iesi un pic si sa privesti „the big picture”, sa vezi daca e ceva ce trebuie schimbat, daca e momentul pentru o schimbare, si mai mult daca dispui de instrumentele necesare schimbarii. La mine, in cazul de fata, nu doresc decat sa elimin in masura in care pot, partea emotionala extrem de puternica ce vine din multitudinea de cazuri umanitare. Iar una din modalitatile de a o face este de a deturna atentia de la subiecte de parenting, familie si copii spre alte zone pe care le-am neglijat (voit sau nu, constient sau nu in ultima vreme). Iata cum o problema are si un raspuns (in teorie, cel putin). Am realizat ca detin si alte instrumente, si ca mai e nevoie si in alte zone de schimbari, multe cu scopul de a imi eficientiza activitatile. Una din zone care va beneficia de aceste shimbari e zona lui Bibi, unde eforturile vor fi altfel concentrate, astfel incat rezultatele sa vina mai repede.

    Sunt niste procese de optimizare, absolut normale, extrem de logice, dar care opereaza in zone emotionale, de aceea trecerea nu e mereu nici cea mai lina nici cea mai rapida.

    Reply
  5. ok, era o gluma, daca n-ai vazut-o imi pare rau pentru ca venea in contextul discutiei interminabile de data trecuta despre atacul la mamici. poti sa refuzi sa vezi contextul daca vrei si daca ti-a facut bine sa ma iei de sac de box iar inteleg. in rest, numai bine.

    Reply
  6. si mai e ceva, ceva ce nu inteleg: daca as simtii acest „dezgust pe care l-am mai aratat si in alte ocazii” (? tot atunci cand m-am revoltat impotriva lapidarii virtuale pentru ca am indraznit sa comentez?), ce-as cauta sistematic pe un blog in care se vorbeste aproape exclusiv de copii si parinti?

    Reply
  7. Eu te înteleg perfect. Cel puțin în ceea ce priveste activitatea cu caracter umanitar. E foarte bine dacă ai decis să te canalizezi spre cauza lui Bibi. Eu cred foarte mult că uneori, ca să faci un lucru bine trebuie să-ți concentrezi toată energia spre acel proiect.

    Cât despre ce s-a întâmplat în lume….eu aș spune că nu ai pierdut nimic! :) Sau oricum poți recupera rapid!

    Reply
  8. hey i am glad for your resolutions. dar sa stii ca orice am face si oricum am fi, tot timpul pierdem ceva. si parca dupa o varsta, al naibii timp trece si mai repede… iti doresc ce-mi doresc si mie – o zi de 48 de ore, cu multe de facut si energie continua

    Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*