Dragii mei, am cateva anunturi importante de facut:

Avem Talcioc Urban. Pe 17, la adresa deja cunoscuta, Casa Margarit, pentru motivul deja arhicunoscut, Bibi. Avem multe lucrusoare, mai noi mai vechi, eu una vin cu toate hainutele lui Raducu, multe din ele nepurtate.

Avem Absolutely Fabulous, pe 18, la Vila Rodizio, pentru acelasi motiv frumos, Bibi. O sa revin cu detalii, pentru ca imi voi pune la bataie niste haine cu totul deosebite, in concordanta cu evenimentul!

Toate vanzarile se duc exclusiv catre Bibi.

Momentan voi „ingheta” postarile cu produse donate de la dumneavoastra, si le voi redirectiona catre Fan Page Bibi. Acolo deja este o comunitate impresionanta si vor avea vizibilitate mult mai mare. Plus de asta nu mai am cum sa ma ocup de avalansa de mesaje venite de una singura si le directionez catre Eugenia sau catre Nicoleta. Ele sunt cel putin la fel de in masura sa se ocupe de produsele pe care doriti sa le donati pentru Bibi. Mai am inca nepostate (waiting) trei povesti cu donatii, insa acestea vor fi si ultimele momentan.

Pana sambata insa, azi s-au intamplat lucruri frumoase timp de trei ore la un targ inhouse al celor de la Mc Cann, unde Raluca a vandut in trei ore de aproape 1000 de lei. Toti banii se vor duce catre Bibi.

Si nu uitati, mai avem doar patru zile pentru a salva o viata!

SMS la 848 !

PS: Cine imi face si mie o monitorizare completa a tuturor celor care au scris despre Bibi in aceste zile (postarile pozitive, sa ne intelegem, da?) are de la mine o briosa si un suc sambata la Casa Margarit. Vreau sa le adun, insa nu reusesc sa ma adun eu pe mine, astfel incat sa le strang pe toate.