Din mers

Din mers facem totul mai nou. De cand s-a prins ca pozitia bipeda e mai cool decat in patru labe, numai asa vrea. Dupa ce termina cu mancatul se ridica de la san, se intoarce brusc cu spatele, imi agata degetul aratator si zboara direct in picioare. Dupa care se intoarce la mine cu o privire care parca imi zice” hai odata, ce mai astepti??”, scoate un „Haaa” si… pleaca. S-au dus momentele in care ne mai jucam, s-au dus momentele de brate, de gadileala, de pupaceala. Pa si pusi. Copilul meu vrea sa mearga. Joaca in jurul fotoliului, in care el cu David si cu Chiti se alergau de zor in patru labe, acum s-a transformat in plimbare, in care Radu se tine de marginile fotoliului si chiuie fericit la fiecare pas reusit. A luat-o frumos, de-a lungul canapelei, dupa care de-a lungul barului, si acum s-a prins ca poate si de-a lungul peretelui. Si e atat de ahtiat dupa fenomenul numit mers, incat am ajuns sa facem zeci de ture pe ora, prin casa, agatat de degetul meu aratator, pana nu mai rezist eu. Aseara, ne-am plimbat pana la ora 11, dupa ce am avut 8 tentative intre 9 si 11 sa il pun la san sa il adorm. Nici o sansa. Dupa trei tocaieli, era invariabil in fund, disperat sa prinda degetul si sa zboare din brate. Daca nu ma conformam, urlete. Si cum sa las copilul sa urle? Oricum nu rezolvam nimic. Asa ca, l-am lasat in vrerea lui si ne-am plimbat pana aproape mi s-au inchis mie ochii. La ora 7 jumate cine era...