Ceea ce multa lume nu stie despre noi este ca si eu si Radu suntem fani sporturi de iarna. Daca Radu este crescut la munte, a invatat sa schieze odata cu mersul biped si si-a petrecut o mare parte din viata pe partie cu schiurile in picioare, despre mine nu pot spune acelasi lucru.

Mie (as in me, omul care ar sta toata viata pe o plaja in costum de baie) intr-o iarna, la venerabila varsta de 27 de ani, mi-a venit sa imi pun in picioare placa. Recunosc ca schiurile m-au cam speriat mereu, mi se pareau luuuuungi si extrem de instabile, asa ca in momentul in care am luat decizia de a merge pe calea snowboardului a contat inclusiv aceasta teama (evident nefondata si un pic stupida, recunosc acum) pe langa faptul ca snowboardul mi se parea mai „cool”.  Si mai evident ca nu am avut rabdare sa stau cu un monitor la vremea respectiva. Am gasit in acea prima iarna un baiat, cu care am stat vreo ora, pana am fost capabila sa stau in picioare pe placa pret de mai multe minute la rand, dupa care mi-am zis ca restul il pot face de una singura, si dusa am fost. Am coborat cam pe toate partiile de pe Valea Prahovei, de la negre la albastre. Am coborat pe partiile din Austria (nu atat de mult pe cat as fi vrut – motivele au fost multe – de la stresul ca mi-am lasat copila acasa in Bucuresti ca eu sa ma dau pe partie si pana la cel mai valid motiv un copil in burta).

Insa mereu am regretat acea prima iarna, in care nerabdarea de a cobori in viteza pe partie a primat in fata lectiilor. Pentru ca oricat as fi incercat sa copiez ceea ce am vazut la altii, nu am fost in stare nici pana acum sa invat sa fac intoarcerile cum trebuie. La asta s-a adaugat faptul ca din 2004 si pana acum, trei ierni au fost cu copil la purtator si nu am avut nici macar doua ierni consecutive in care sa zic ca am o continuitate cat de cat.

inutil sa mai spun cat sufera Radu, pentru faptul ca nu are cum sa se mai dea pe partie ca odinioara. Ganditi-va numai la un dependent de …….. (si aici puneti ce va trece prin cap) cum face cand vede obiectul dependentei. Cam asa este Radu cand vede…. ninsoare.

Si am ajuns in anul de gratie 2012 (!), in care in sfarsit, stelele s-au aliniat pentru noi, eu nu am mai fost gravida si nici nu am mai alaptat din doua in doua ore, in care copiii au devenit destul de mari pentru a fi lasati si in grija altora sau destul de mari pentru a fi pusi pe schiuri si dati in grija unui monitor. In care ne-am gandit pentru prima data si la noi (chiar daca numai pentru doua trei ore), nu numai la noi in combinatie cu inca unul doi sau trei copii. Imaginati-va sentimentul pe care l-ati incercat cand v-ati urcat in avion cu detinatia luna de miere. Cam asta am simtit noi cand ne-am urcat, doar noi doi in gondola…

Anyway, si la asta vroiam sa ajung, anul asta am facut pasul cel mare. Am vorbit pentru un monitor. Si am primit the best monitor ever. Care m-a luat de la zero si mi-a explicat tot, de la tehnici de prindere a legaturilor, materiale bune pentru echipamente, istoria snowboardului, pozitia de baza, cum sa cazi, cum sa iti mentii echilibrul, etc, etc. M-a invatat tehnici, mici trucuri, viraje, intoarceri. M-a invatat cum sa schimb si sa adaptez viteza in functie de partie. Nu am reusit sa terminam lectiile, imi pare rau de asta, a fost si conjunctura nefavorabila, ba a nins rau, au cazut niste brazi pe partie, nu au mers instalatiile, insa abia astept sa mai ajungem la Sinaia ca sa reiau de unde ne-am oprit. Mai mult decat atat are tehnica de predare excelenta, stie ce sa explice dar mai ales cum sa explice. Nu cred ca mi-as fi putut dori un profesor mai bun de atat. Numele lui este Andrei Subran, si este unul din cei mai buni snowboarderi romani de la ora actuala. Mai multe informatii aveti despre el aici si aici. Iar daca vreti sa luati lectii de la el, imi dati mesaj privat si va dau contactele lui.

Si daca pana acum iubeam snowboardul, acum sunt complet si iremediabil innebunita dupa el. Senzatia pe care o ai la coborare pe partie este intr-adevar addictive, indiferent ca sunt -20 de grade sau ninge de nu vezi la 20 de metri in fata ta.

Deci, sfatul cel mai important pentru incepatori: luati-va un monitor. Nu e chiar ieftin, insa invatarea regulilor basic, cum ar fi pozitia de baza si anumite miscari este sfanta. Si e mai usor sa inveti la primele urcari pe placa, decat dupa sapte ani in care anumite lucruri invatate nu tocmai cum trebuie s-au sedimentat atat de bine incat s-au cimentat deja, si rectificarea lor este infinit mai dificila (numai Andrei stie de cate ori mi-a zis asta!). Si daca esti open minded si asculti cu urechile ciulite si bagi la cap tot ce iti spune instructorul, dupa maxim sase-opt ore cu monitor poti sa ajungi si sa faci coborari ca la carte. Este super simplu, totul e sa ai mintea deschisa si pregatita ca un burete sa absoarba informatiile. Si dupa aia senzatia este WOW.