La data la care scriu aceasta postare inca nu se stiu castigatorii acestei comeptitii. Dupa cum stiti, competitia Roblogfest din acest an a inclus in premiera si sectiunea de parenting. Unde s-au putut inscrie toate blogurile care scriu pe teme legate de copiii si cresterea lor. Acum, uitandu-ma si eu in urma la ultimele, sa zicem, zece postari, nici eu nu prea am scris pe teme de parenting. Asta ca sa o spunem pe aia dreapta. Dar incet incet o vom lua din nou pe calea cea buna.

Revenind la oile noastre, am niste adnotari, care cu siguranta vor inflama niste spirite. Mai exact vreau sa lamurim despre ceea ce se intelege prin blog de parenting. Un blog de parenting este un loc, virtual, unde o persoana sau doua (ca vorbim de familie – as in sot si sotie) scriu pe teme legate de cresterea copiilor, right? Adica scriu despre experiente personale, povesti de familie, vacante, pun poze, mai dau un sfat doua despre cum cred ei ca e bine sa iti cresti copiii. Sau mai povestesc cum este sa fii gravida, cum e sa nasti si asa mai departe. Totul din perspectiva personala, ok?

Eh, atunci explicati-mi si mie, cum la Roblogfest s-a ajuns sa se amestece mere cu pere si cu portocale. Din start mai mentionez ca site-ul (atentie SITE-ul) urbankid.ro este primul in optiunile mele cand vine vorba de a citi articole pe teme de parenting. Dap, este primul. Numai ca site-ul Urban Kid nu avea ce sa caute la sectiunea blog de parinti.

Urbankid.ro este un SITE, unde se scriu articole, unde scriu mai multe persoane (nu o persoana, sau hai un cuplu care face asta pe sarite, pe nimerite cand apuca sa respire si sa inspire), un site care a castigat premii ca si site (apropos, felicitari, ca e maaaare lucru ce faceti voi acolo!), care are peste 7000 de fani pe Facebook si care are si ofera hosting sub umbrela numeblog.urbankid.ro, oricarui blogger care doreste sa aibe blogul gazduit de ei. Si mama-mama ce nume au adunat acolo, pentru ca acolo scrie insasi Laura Campean, direct din Picaranga, a carei fana dedicata sunt. Bravo lor, repet, eu sunt una din aia 7000 (poate si mai multi) de fani…

Insa nu au avut ce sa caute la aceasta sectiune. Nu a fost deloc fairplay inscrierea lor acolo.

Nu a fost fairplay fata de nici unul din ceilalti 23 de competitori. Acum, ce-o fi o fi. Votarea s-a terminat, nu stiu daca voi castiga, nu cred ca voi castiga desi o particica din mine tot spera asta. Asa, de fason, pentru mine personal.