Aseara in timp ce ne intorceam spre casa, trecand pe Calea Victoriei, pe langa cladirea CEC-ului si mai departe, pe drumul nostru, si pe langa cladirea Operei, care aratau de pur si simplu iti luau respiratia am realizat ceva.

Ca Bucurestiul meu nu trebuie salvat. Nu am de ce sa il salvez. Poate „de cine”, da. Insa duceti-va voi in orice oras din lumea asta si veti vedea ca lucrurile se intampla similar, la alte nivele, e drept. Duceti-va in New York, si veti vedea ca dincolo de Central Park, e Harlem. Faceti o plimbare cu metroul new-yorkez si cred ca veti privi cu alti ochi metroul nostru amarat. Nu zic mai multe.

Da, avem enorm de multe probleme. Puhoi de probleme. De la coruptie, la strazi proaste, constructii haotice, infrastructura si investitii lipsa pentru copiii nostri si cred ca as mai putea continua pana maine cu enumerarea. Insa nu avem cum sa rezolvam toate astea schimband doar varful. Asta sa va fie claaar!

Varful este doar efectul. Si la fel ca intr-o diagrama Ishikawa putem ajunge la cauzele adevarate. Si cauza pe care o veti gasi ca un leit motiv in toate problemele, suntem noi, bucurestenii. Noi suntem motivul, noi suntem cauza si noi suntem efectul. Suntem aici, asa, in situatia asta din cauza noastra. Vestea buna este ca TOT noi putem schimba asta.

Cu putin mai mult bun simt, mai multa responsabilitate fata de tot ce ne inconjoara, mai putin egoism, mai mult civism, mai putina lene si mai multa harnicie. Si cu un vot duminica.

Imi iubesc orasul la nebunie. Asa cum este el, cu toate lipsurile lui. Sunt nascuta, crescuta aici, si nu stiu cum e sa traiesc in alt oras. Iubirea adevarata inseamna sa accepti si partile mai putin frumoase ale celuilalt. Insa cea mai sincera dovada de iubire pe care i-o pot oferi Bucurestiului meu este sa incerc sa fac tot ceea ce pot ca sa schimb partile urate. Si pot incepe cu un vot. Un vot din minte si din inima. Dar mai ales din mult bun simt.