Cam asta ar fi motto-ul ultimelor doua zile, in care eu si Rebecca ne-am petrecut timpul impreuna, numai ca nu asa unde am fi vrut noi, spargand niste bani la shopping sau manacand o inghetata impreuna. Nu, noi ne-am petrecut „girl time-ul” pe la doctori. Si am spart banii pe analize, controale, consultatii si radiografii.

Am inceput saptamana la Medlife, unde ne-am infiintat pentru ca domnisoara inregistra 39 pe linie. Iar la ea cand e vorba de 39, treaba e groasa. Dupa un prim consult, i-am facut curaj (Curaj, gaina, ca te tai!!!) si am oferit doua fiole de sange pentru analize de urgenta. Dupa care ne-am transferat la radiologie, unde a iesit frumusete de poza a coastelor Rebeccai, cu frumusete de pacla peste plamanii ei, adica o frumusete de pneumonie insterstitiala in remisie. Desi avusese tratament pentru ea (era banuiala de ceva la plamani, insa nimic confirmat), se pare ca a fost mai buclucasa decat ne-am asteptat si noi, ca nu a cedat dupa mai bine de o saptamana de tratament.

Si dupa, stai si asteapta. Si asculta de 10 ori pe minut „Mami, mi-e sete”, „Mami, mi-e foame”, „Maaaaamiiiii, m-am plictisiiiiit”. O ora mai tarziu, ies si analizele de sange, leucocite maaari, CRP si mai mare, IgE maaaare si ala. Prima concluzie: peste pneumonie s-a instalat o noua infectie, plus o rinita puternica pe fond alergic. Luam tratamentul, cu recomandare clara de mers si la ORL a doua zi. Peste noapte, toate bune si frumoase, chiar daca termometrul s-a incapatanat sa arate sub 38,2 cu toate antitermicele luate.

Azi dimineata, ne infiintam la Panduri. Aoleu ce amigdale uriase, aoleu ce e in nasul ei, fuga rapid la audiometrie. Facem audiometria, primul diagnostic otita seroasa. Facem si impedanta, se confirma si acolo otita seroasa. Mergem inapoi la doctorita, si discutam ce facem de acum inainte. Rebecca iar cu aceeasi placa ca si aseara, „Mami, mi-e sete”, „Mami, mi-e foame”, „Maaaaamiiiii, m-am plictisiiiiit”, desi azi luasem si „gadgetul de inchis gura”, aka Ipod Touch-ul.

Ideea este ca daca in doua zile nu trece febra, ne gandim serios la branula. Ceea ce, la cum o cunosc eu o sa se lase cu lacrimi fierbinti si rugaminti si mai fierbinti sa NU. Asa ca tineti-ne pumnii, sa NU.

Acuma, sincer, nici nu mai stiu ce sa mai fac. Sunt genul ala care fuge de locurile de joaca ca de dracu’, de exemplu. Incerc in limitele normalului sa ii feresc de copii bolnavi, am ajuns sa imi dezvolt un adevarat radar personal care sa deserveasca numai la despistarea nasurilor cu ape curgatoare galben spre verzui. Si totusi, in acelasi timp sunt constienta ca NU am ce face, si ca NU ii pot feri orice as face. De-aia ne-am si relaxat mult, dupa perioada de cosmar petrecuta cu David in urma cu doi ani.

Pe de alta parte m-am saturat sa tot bag medicamente in ei. Stiu, o sa imi vina valul de comentarii cu medicatia homeopata. Am facut si asta. Nu a functionat mereu.

Off, nu prea ni s-a mai intamplat in ultima vreme, ba chiar zic Mersi cu toata sinceritatea ca nu am avut nici un fel de probleme cu ei toata iarna, insa cand vine una din asta, zau de nu iti iese tot zenul pe care il aveai si-asa in cantitati infime din alte motive, pe nas si pe toate orificiile posibile.

Concluzia care este? Iubiti sanatatea ca-i mai buna decat toate.

Ah, si cireasa de pe tort, azi dimineata mi-am luat inima in dinti, la rugamintile implorate ale Rebeccai, si i-am scos cel de-al patrulea dinte. Si uite asa am mai bifat o premiera, primul dinte extras cu manuta mea, proprie si personala. Which was fun :)