Fac parte din cei aproximativ 7.264.819 romani care ieri au votat pentru demitere. O majoritate covarsitoare care mai mult decat sigur ca va fi ignorata. Si chiar daca ma asteptam la acest rezultat, atunci cand esti pus in fata evidentei este infiorator de greu. De ce? Pentru ca, in acest moment, pot spune cu mana pe inima ca mi-a ajuns cutitul la os.
Pentru ca m-am saturat sa imi cresc copiii intr-un mediu instabil. M-am saturat sa imi fac griji pentru ziua de maine. M-am saturat sa nu fiu respectata ca si cetatean, in tara in care muncesc de la 19 ani in mod cinstit. M-am saturat sa respect toate legile posibile si imposibile, sa imi platesc taxele si impozitele, facturile si datoriile si sa nu primesc nimic inapoi, nici macar un minim de respect. M-am saturat ca de mai bine de 16 ani sa fiu pusa in situatia de a alege raul cel mai mic la absolut fiecare tur de alegeri din 1996 si pana acum. M-am saturat sa fiu mintita, injosita, categorisita si calcata in picioare de toata clasa politica in frunte cu presedintele proaspat repus in functie. M-am saturat sa am numai santuri in cartierul in care traiesc, doar pentru ca asa se fac lucrurile in tara asta fantoma, unde mereu se incepe ceva si niciodata nu se termina. M-am saturat sa fiu dependenta de manevre, politice, financiare, economice si de orice alta natura.
Muncesc de cand ma stiu. La 16 ani cand altii se distrau eu stateam si faceam pontaje si NIR-uri. Am muncit mereu nu m-am dat in laturi de la nici o treaba, de la dus gunoiul, la negocieri cu fonduri de investitii. Am fost crescuta de parintii mei cu constiinta ca nici o munca nu e rusinoasa si ca trebuie sa faci de toate. Am fost crescuta cu bun simt, fara excese, apreciind fiecare lucru care mi s-a oferit. Am fost crescuta cu respect fata de simbolurile acestei tari, fata de istoria ei, cultura si oamenii ei.
Am dat tot in fiecare slujba pe care am avut-o, fie ca a fost la un angajator, fie ca am fost eu antreprenorul. Mi-am platit in mod obsesiv toate darile la stat, am urmat toate regulile, in mod cinstit, pentru ca asta e normalitatea mea. Am sperat mereu ca lucrurile, ca situatia de facto a tarii mele se va schimba odata cu trecerea timpului, odata cu venirea altor generatii la putere, inclusiv a generatiei mele. Am sperat ca voi ajunge sa imi cresc copiii intr-o tara care se bazeaza pe respectul fata de cetatean, pe niste valori si principii care ne fac sa crestem si sa evoluam in mod pozitiv.
Ce am primit in schimb? Sfidari peste sfidari, iar cea de ieri, in care majoritatea se supune minoritatii este sfidarea suprema. Personal, ca cetatean de rand, care voteaza de fiecare data, cred cu sfintenie in puterea votului exprimat de mine. In acest moment, dupa ziua de ieri, constientizez cu mare tristete, ca eu ca si individ nu mai contez nici cat o ceapa degerata, ca votul meu nu mai conteaza.
Imi amintesc cum in 2000, dupa scrutinul din 26 noiembrie, primul drum pe care l-am facut dupa aflarea rezultatelor a fost la Ambasada Canadei. Ne-am luat toata documentatia necesara emigrarii, ne-am calculat punctajele, asa cum am putut si le-am pus intr-un sertar, gata sa le scoatem in cazul in care Vadim ar fi iesit presedinte. Nu mai vreau sa imi amintesc groaza pe care am resimtit-o la momentul respectiv cand spectrul nationalismului extrem plana asupra noastra.
Acum ma simt exact la fel. Nu e nici o diferenta, ba chiar este mai rau. Pentru ca nu mai am 23 de ani, am 35 si am trei copii, care se bazeaza pe mine sa iau cele mai bune decizii pentru ei. Iar eu nu pot lua decizii corecte, nu pot trai asa cum sperat, asa cum mi-am dorit si asa cum m-am asteptat dupa atatia ani de munca intr-un mediu atat de nesigur, instabil si ostil cum este cel care se prefigureaza dupa ziua de ieri.
De ieri am devenit o tara fantoma. Tara in care peste 7 milioane de oameni nu mai exista, pentru ca vointa lor nu este luata in considerare. Tara in care peste 7 milioane de oameni sunt zombi. La modul cel mai propriu.
PS: nu permit comentarii la aceasta postare. Nu permit nici comentarii de sustinere, va stiu pe voi cei care simtiti la fel ca mine, sunt langa voi, insa in mod tacit. Si la fel nu o sa permit nici opiniile contra, pentru ca marea majoritate au fost mereu si vor fi si de acum inainte din categoria „ba, pe a ma-tii”.
Va rog sa imi respectati acesta opinie, pur personala, scrisa pe blogul meu, si mai departe pe wall-ul meu si celelalte conturi si sa va reamintiti ca nu am facut nici un fel de propanganda, nu mi-am promovat ideile in alte parti decat in spatiul meu personal si sa respectati acest lucru. Si daca nu va place ceea ce am scris, exista butonul de close. Va recomand cu caldura sa il apasati.
