Aventuri la firul parului

Am avut cu parul meu de-a lungul timpului o relatie foarte furtunoasa. Saracul a rezistat cu brio tuturor schimbarilor propuse de mine. De la permanent, pentru ca toata viata mi-am dorit un par cu bucle perfecte a la Nicole Kidman (don’t ask, asta o includ la nebuniile tineretii) si pana la „n” variante de saten, negru si roscat, sau suvite, le-am incercat pe toate. Cu roscatul m-am lecuit repede, rezultatul a fost ceva dubios. Blond nu am incercat, si chiar daca sunt adepta „never say never”, asta e unul din lucrurile pe care nu le voi incerca vreodata. Dupa dezastrul numit rosu, am trecut in extrema cealalta, sa nu cumva sa prind fir de roscat, in parul meu, nici macar vreun reflex. Asa ca am testat toate variantele de saten, negru si orice in between. Evident ca toate, de la un moment dat incolo bateau putin si in roscat, pentru ca (dar asta am aflat mult mai tarziu) pigmentul firului meu de par are ceva roscat in el. Asa, exasperata am ajuns eu sa ma intreb „dar de ce sa ma mai vopsesc?”. Si nu m-am mai vopsit. Ce viata! Sa nu mai depinzi de eternul vopsit lunar! Lux! Si uite asa, au trecut sapte ani, de cand am scapat de dependenta asta. Insa parul meu nu a scapat de mine cu totul. Pentru ca l-am lasat mare, l-am tuns scurt (adica scurt de tot), l-am lasat iar mare, l-am tuns bob, mai lung, mai scurt, si mai scurt, iar scurt de tot, iar l-am lasat mare, si intr-un final iar l-am ciopartit. De fapt in toate astea eu...