Am avut cu parul meu de-a lungul timpului o relatie foarte furtunoasa. Saracul a rezistat cu brio tuturor schimbarilor propuse de mine. De la permanent, pentru ca toata viata mi-am dorit un par cu bucle perfecte a la Nicole Kidman (don’t ask, asta o includ la nebuniile tineretii) si pana la „n” variante de saten, negru si roscat, sau suvite, le-am incercat pe toate. Cu roscatul m-am lecuit repede, rezultatul a fost ceva dubios. Blond nu am incercat, si chiar daca sunt adepta „never say never”, asta e unul din lucrurile pe care nu le voi incerca vreodata.
Dupa dezastrul numit rosu, am trecut in extrema cealalta, sa nu cumva sa prind fir de roscat, in parul meu, nici macar vreun reflex. Asa ca am testat toate variantele de saten, negru si orice in between. Evident ca toate, de la un moment dat incolo bateau putin si in roscat, pentru ca (dar asta am aflat mult mai tarziu) pigmentul firului meu de par are ceva roscat in el. Asa, exasperata am ajuns eu sa ma intreb „dar de ce sa ma mai vopsesc?”. Si nu m-am mai vopsit. Ce viata! Sa nu mai depinzi de eternul vopsit lunar! Lux!
Si uite asa, au trecut sapte ani, de cand am scapat de dependenta asta. Insa parul meu nu a scapat de mine cu totul. Pentru ca l-am lasat mare, l-am tuns scurt (adica scurt de tot), l-am lasat iar mare, l-am tuns bob, mai lung, mai scurt, si mai scurt, iar scurt de tot, iar l-am lasat mare, si intr-un final iar l-am ciopartit. De fapt in toate astea eu am fost doar creierul, pentru cel care mi-a pus in practica toate nebuniile, fanteziile si propunerile a fost omul pe mana caruia mi-am lasat parul de aproape de noua ani.
Si ajung acolo unde de fapt am vrut sa ajung. La Lucian. Omul care imi ghiceste gandurile, omul care mereu vine cu ceva nou, omul care stie exact ce imi trebuie. Si asta nu se intampla pentru ca a ajuns finally dupa noua ani sa ma cunoasca. Nu. Asta s-a intamplat de la prima intalnire. Call it chemistry, call it luck. Eu cred ca e mult mai mult. E vorba de profesionalismul din el. De talent. De deschiderea lui.
Sa va mai zic ca Lucian are 28 de ani? Neimpliniti. Faceti voi calculele, cat avea acum noua ani cand mi-am lasat parul pe mana lui.
Omul acesta este un exemplu de constiinciozitate, de dedicare. Pe vremea cand altii de varsta lui se distrau, el strangea bani, si cum ajungea pe la vreun curs de perfectionare, ii dadea pe toti pe foarfeci si alte instrumente care sa il ajute sa exceleze.
La cei nici 28 de ani ai lui, a reusit in sfarsit sa isi deschida si propriul lui salon. Artist Salon. Care arata incredibil de bine. Virtual il puteti vizita aici, insa sfatul meu sincer, este sa il vizitati in mod real, si sa va faceti o programare la Lucian. Va fi o revelatie. Stiu, vorbesc despre par, dar credeti-ma ca banalul par, in mainile potrivite poate sa devina de-a dreptul spectaculos. Eu merg de cand s-a deschis (evident :)) am testat si restul serviciilor, si am descoperit ca si-a imprimat personalitatea si modul de a face lucrurile cum trebuie in toate zonele.
Pe mine nu m-a mai tuns nimeni in afara de el. Chiar si in perioadele lungi de sarcina si post sarcina, in care nu am reusit sa ajung la el, am preferat sa nu ma tund, decat sa ajung la cineva mai aproape de casa. Nici macar varfurile nu mi le-a mai tuns nimeni.
Plus de asta, pana acum e singurul care a reusit sa o tunda pe Rebecca :) Am cautat prin arhiva niste poze cu mine si iata ce am gasit.
Prima tunsoare a Rebeccai, la doi ani, si singura fotografie gasita in care apare si Lucian :)
Eu si Rebecca la a doua ei tunsoare, pe cand avea 4 ani
A treia tunsoare a Rebeccai, la sase ani si vreo doua luni
Si ultima tunsoare, si a mea si a ei (e si cea mai recenta fotografie, de saptamana trecuta)
Si uite asa, m-a apucat nostalgia, vazand-o pe Rebecca din nou micuta. Recunosc ca nu m-am mai uitat prin albumele mai vechi de ceva vreme, si ca revazand-o mi-a luminat toata ziua :)
Nu este un post platit, este pur si simplu modul in care ii spun „Multumesc” lui Lucian, pentru tot ce a facut pentru mine si parul meu in toti acesti ani.
Desi cred ca e prima data cand comentez, iti recunosc deschis ca te-am rafoit indelung :) Si o voi mai face, am ce invata de la tine!
Te prinde foarte bine tunsoarea scurta, dar si bretonul cu plete lungi :)
Nu m-am vopsit niciodata, dar never say never, cine stie ce va fi. Iar cu tunsoarea.. lung si drept, asa imi place :)
Cristina
Merci Cristina!!! Si da, si mie imi place cel mai mult cea cu parul lung si breton, dar e cea mai dificila dintre toate, pentru ca mi se ingrasa infiorator de repede bretonul, trebuia sa ma spal des, si mai bagam si placa in el aproape de fiecare data, pentru ca parul meu se incadreaza la multe, numai la par linistit nu… Insa, spre aia tind si acum :)
nu poti omite una dintre cele mai reusite poze cu tine, lucian si tunsorile:
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=2789791258658&set=a.2046861365875.2108568.1074635266&type=3&theater
Bravo Miki, way to go! Uitasem complet de asta!!! <3
Asta e una din chestiile care imi plac mie mult la tine, si care lipseste de cele mai multe ori in cultura romaneasca (desi e mai mult decat prezenta in restul lumii, e aproape chiar un mod de a promova lucruri de valoare), feed-back-ul. Si nu numai cand e negativ, dar mai ales cand e pozitiv. De cele mai multe ori stim sa ne plangem cand ceva nu ne e pe plac, dar uitam sa spunem multumesc si sa povestim si altora cand lucrurile ies frumos si peste asteptari. Foarte frumos post si ma bucur ca exista oameni ca Lucian al tau, si sper ca va avea noroc sa ajunga din ce in ce mai departe cu asemenea etica. Si a facut bine tot ce a facut, esti frumoasa dar cu fiecare tunsoare te-a pus si mai mult in valoare, asa ca nu sunt vorbe goale, omul chiar se pricepe :-)))
Bravo!
:))) pana la urma cred ca e mai important decat feedbackul negativ… sa le multumesti din cand in cand oamenilor din viata ta. Dap, si omul chiar se pricepeeeee!!!
sunteti superbissime amandoua! sa stii ca si eu am o singura coafeza la care merg, singura care a inteles ca 2 cm de par inseamna 2 cm si nu 20 :))))
Asta e unul din lucrurile pe care le stie si Lucian, si care zic eu este elementar :)). Este printre primele lucruri intrebate cand ma vede, pentru ca ma stie cu toane, si stie ca uneori vreau exact un centimetru, alteori vreau 30 :)))
sunt minunate pozele. :) E frumos sa calatoresti printre amintiri. :)
Sa-ti traiasca Lucian! E mare lucru sa ai pe cineva ca el… Eu, inca nu mi-am gasit o astfel de persoana… dar se pare ca sunt pe drumul ce l bun. Tot cu un el, in varsta de 19 ani. :)
Pai, bafta cu pustiul!
Buna,
Am descoperit de curand blogul si mi-a atras atentia, in mod special, postarea aceasta. M-am uitat pe site-ul salonului, dar nu am gasit si o lista de preturi. Banuiesc ca e destul de scump, dar te-as ruga pe tine sa ne dai cateva indicii…aproximative.
Multumesc,
Ioana
Ioana,
Preturile sunt aceleasi ca peste tot. Un tuns, cu spalat si coafat e in jur de 100 de lei. Nu stiu la vopsit, pentru ca nu ma vopsesc.