Acum doua saptamani si ceva, cand am evadat din Bucurestiul tomnatic pentru a fugi la Brasov sa vad „Hotel Transylvania”, unul din motivele cele mai ascunse a fost acela ca pe drum (si dus si intors) voi avea timp sa ma ocup doar de mine. De sufletul meu. Pentru ca 99% din toate drumurile facute in ultimii sapte ani au avut ca actori principali copiii, in combinatii diferite, de cate unul, de cate doi sau de cate trei, iar eu am fost sursa de entertainment, de hrana, de adapare sau de calmare, dupa caz.

Asa ca mi-am luat  Ipod-ul, si bonus „Padurea Norvegiana”. Am ascultat toata muzica posibila si imposibila, pe care nu am mai ascultat-o de mai bine de un an si am citit. Asa s-a facut, si cu atata pofta am citit, incat pana la Brasov am devorat aproape toata cartea. Dupa care mi-a parut rau ca nu am luat una mai zdravana ca numar de pagini, pentru ca nu am mai reusit sa ma inteleg cu cititul de pe Kindle, dupa ce tinusem ore intregi o carte reala in mana.

Si uite asa, am reusit sa sparg gheata, si sa intru in teancurile eclectice de carti care ma asteapta in dormitor de ceva vreme, fie sa le citesc, fie sa le recitesc.

Ce, credeati ca nu am citit la vremea mea, tot Eliade sau Doamna Bovary, de exemplu? Intrebarea este cand mai prind eu plimbari cu trenul/autocarul singura singurica, doar eu cu gandurile mele… Si cartile evident…