Demonii sunt inca vii

Ce te-ai face daca ai vrea sa discuti despre ceva dar nu poti? Daca ai avea in trecutul tau o poveste, nimic senzational, sau ultra-secret, insa foarte personala si plina de durere, care spusa, poate ar ajuta alti oameni, ar salva alte suflete sa nu mai treaca prin acelasi calvar, dar pe care pur si simplu, nu o poti spune? Si nu o poti spune pentru ca in tine se amesteca durerea amintirii multor umilinte, se amesteca iertarea oferita dupa ani multi, se amesteca gandurile ca poate reinviind povestea ranesti acel om care chiar daca ti-a facut atat de mult rau, e totusi om, cu gandurile ca este vorba despre momente din viata ta privata, se amesteca deziluzia ca poate odata si odata vei trece peste toti acei ani cu pacea sufletului, ca fiecare moment negru a insemnat de fapt un pas care te-a adus mai aproape de minunile care sunt azi in viata ta. Si totusi, daca ar putea ajuta? Daca ar mai fi inca o poveste, alaturi de alte sute de povesti, de durere, tristete, umilinte care poate, odata citite, ar inspira la schimbare. La schimbare in mai bine. Postarea este scrisa, in mintea mea, cam de cand exista si acest blog. Este acolo, este vie, ma haituieste uneori, mai ales de fiecare data cand ma intersectez cu cate o poveste similara. Si retraiesc din nou, agonia, durerea, umilinta, tristetea, nefericirea, disperarea. Si am din nou senzatia ca nu voi scapa vreodata din ghearele lor. Si nici ca voi scapa vreodata de chinuitoarea intrebare „De ce?”. De ce eu? De ce mie? Si as vrea sa vorbesc....