Copii Suflete Sperante

In urma cu vreo doua saptamani impartaseam aici cu voi povestea unei asociatii frumoase. Spun frumoasa pentru ca ceea ce fac ei acolo este extraordinar si ceea ce si-au propus sa faca in viitor este extrem de ambitios, insa la fel de bine este si realizabil. Prin implicarea noastra.

Pe scurt, ca sa reiau, este vorba de Asociatia Copii Suflete Sperante, al carei scop principal este construirea unei clinici pentru copiii cu deficiente neuromotorii. De ce? Pentru ca acesti oameni, care au infiintat asociatia, sunt toti parintii unor copii care sufera intr-o masura sau alta de deficiente neuromotorii. Si care au cheltuit sume fabuloase pe tratamente in strainatate, transport, cazare, medicatie, in loc sa faca toate aceste tratamente aici. Ca sa va dau un singur exemplu, costul unui transport special, cu avion dotat cu echipamente medicale, pana in Austria sau in Germania costa undeva intre 8.000 si 14.000 de euro. Ganditi-va cate alte lucruri se pot face cu banii acestia!

Pe langa acest proiect ambitios, au ca principal scop informarea si educarea parintilor care sunt in situatii similare. Deoarece, pe langa toti acesti parinti, care au avut posibilitatile financiare de a le oferi copiilor lor tratamentele din strainatate sunt si mai multi care nu au cum sa aiba acces la aceste tratamente. Si care nu au nici o sansa si se zbat, luna de luna sa stranga bani. Deja stiu cat de dificil este sa aduni bani, stiu ce munca titanica este si mai ales stiu ca acesti parinti nu au cum sa faca si asta, in conditiile in care ingrijirea unui copil cu deficiente este o munca sisifica 24/24, care te epuizeaza si te stoarce de orice fel de energie.

Un exemplu este terapia de recuperare ABR, care se poate face si acasa, si care nu costa practic nimic, in afara de pregatirea parintilor, in cadrul unor seminarii, si care este la aceasta ora practic necunoscuta in Romania, desi in strainatate este practicata de mai multi ani si cu rezultate spectaculoase in refacerea structurala a deformarilor musculo-scheletale datorate leziunilor cerebrale.

Va redau in continuare povestea Ramonei Drutau, presedintele Asociatiei si membru fondator. Este propria experienta acolo, si este o poveste in urma careia a luat fiinta aceasta minunata Asociatie.

Acest text nu ar fi trebuit sa existe. Si totusi exista pentru ca simtim nevoia sa va impartasim experienta, durerea si gandurile noastre. Poate ca unii dintre voi veti gasi aici informatii utile, poate ca pe altii ii va ajuta sa pretuiasca mai mult ceea ce au si sa inteleaga cat de buna e viata lor, poate ca pe altii ii va intrista, iar pentru altii va ramane doar o poveste, o poveste adevarata…

Calin, baietelul nostru, a fost un copil foarte dorit. Sarcina a fost atat de usoara incat aproape ca nici nu am simtit-o. Era iarna anului 2010, pt cei care isi amintesc, cu troiene si zapezi asa cum nu mai fusesera de mult in Constanta . 
Intr-o seara , in timp ce ma intorceam de la slujba, am avut ghinionul de a derapa pe sosea si am iesit cu masina in decor. Nu m-am lovit deloc, insa m-am speriat foarte tare! Cand am ajuns acasa am sangerat usor. Am fost la doctor, care m-a trimis in concediu la pat, cu tratament. Dupa o saptamana, nesansa a facut sa nasc prematur. Nu stiu nici in ziua de azi daca a fost din cauza socului din timpul incidentului cu masina sau a fost o placenta praevia asa cum mi-au spus medicii. Aici a inceput drama noastra si lupta lui Calin cu viata. La nastere a avut doar 1,400 kg, 43 cm, scor APGAR 5.

A fost ventilat mecanic primele 72 de ore de viata, apoi a inceput sa respire singur. Am stat in spital (am nascut intr-o maternitate privata) 46 de zile, timp in care micutul nostru a fost hranit prin gavaj cu lapte de mama. L-am tinut in brate pentru prima data dupa 3 saptamani, mai exact in ziua de 1 Martie. Pot spune cu toata fiinta mea ca a fost cel mai de nepretuit martisor pe care l-am primit vreodata. Insotit de cea mai intensa emotie ….

Continuarea povestii, pe care va sfatuiesc din inima sa o cititi pana la capat o aveti aici: Calin-file de poveste.

Si tot ceea ce va rog eu sa faceti este sa dati mai departe povestea lor, pentru ca nu vor mila. Vor ca lumea sa afle ca ei fac tot ceea ce le sta in putinta ca tratamentele sa se poata face in Romania, sa devina astfel accesibile oricarui parinte si oricarui copil. Vor sa ajute. Ajutati-i si voi.

PS. Aceasta postare vine la o zi dupa ce in decurs de nici o jumatate de ora am primit o veste fantastic de buna si una infiorator de proasta. Ce va mai rog eu este sa priviti mereu miracolul ce zace in copiii vostri, sa fiti recunoscatori in absolut fiecare clipa pentru ceea ce v-a fost dat, si sa incercati sa va aratati mereu recunostinta pentru aceste miracole in tot ceea ce faceti.

2 Comments

  1. Intr-adevar, cel mai de pret lucru pe lumea asta este sanatatea!
    Din pacate, unii sufera foarte mult inca de la nastere si nu e drept!
    Bgdana, cand ai timp, te rog sa imi dai un punct de pornire pentru ca imi doresc sa ajut un alt caz umanitar si nu stiu cum sa incep…nu am nici sustinere, nici nimic. Dar imi doresc sa fac asta, pentru ca numai la el ma gandesc!

    Multumesc mult

    http://www.sperantapentrutine.ro/ajuta-l-sa-ramana-in-viata/emanuel-un-bebelus-care-stie-doar-ce-este-durerea.html

    Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*