Opera interzisa copiilor mici

Gestul Operei Nationale Bucuresti de a posta un anunt pe pagina oficiala de Facebook mi se pare riscant si generator de precedente. Pe langa aceasta, are o puternica tenta de discriminare in el. Reactiile nu s-au lasat asteptate, le puteti citi in subsolul postarii. Deoarece nu pot fi obiectiva, in totalitate, mi-as dori sa aflu si parerea unor profesionisti. Tot ce pot sa spun este ca fiica mea, la varsta de trei ani recunostea de la primele acorduri, pasaje din „Spargatorul de nuci”, „Lacul lebedelor” sau Anotimpurile, sau Eine Kleine Nachtmusik. Si ca dincolo de cultivarea pasiunii pentru opera/muzica clasica/muzica simfonica, un rol covarsitor il are ascultarea acesteia intr-o atmosfera potrivita, cum este, de exemplu Opera. Mai mult, elocvent mi se pare unul din comentarii: „prima oara cand am mers la opera cu bunicii mei aveam 3 ani! Cum a inceput spectacolul am inceput si eu sa ‘acompaniez’ muzica, imaginandu-mi bara de la loja ca fiind claviatura pianului. Bunicii mei au vazut asta si la 5 ani am inceput studiul pianului, ajungand sa termin liceul de muzica George Enescu. Anuntul poate fi descris in 3 cuvinte: trist, rusinos si egoist!” Deci, cum comentati? Sa va aud...

7 dupa 2

Nu am scapat bine de aniversarea celor doi ani de ieri, ca ne pregatim de hopul cel mare, aniversarea celor sapte ani. Si daca la momentul la care facandu-mi pentru prima data calculele cand e mai bine sa il nasc pe Raducu, mi s-a parut o idee buna sa las „doar” trei zile intre cei doi (calculul era sa ajung acasa in timp pentru 20 :)), acum realizez ca ne asteapta un drum lung in fata. Partea cea mai tricky este cu David, care in toate aceste zile ne-a intrebat in mod insistent cand e ziua lui, de ce nu e si ziua lui acum, el ce cadouri primeste and so on. Evident ca a primit si el cadouri odata cu fratii sai, evident ca a fost la fel de bagat in seama, si rasfatat ca si cei doi aniversati ai saptamanii, insa tot a fost ceva stress din partea lui. Tot cu 1000 de intrebari a venit si Rebecca, care, se presupune (teoretic) ca la cei sapte ani ai ei ar trebui sa inteleaga ca pe 17 il aniversam pe Radu si abia pe 20 pe ea, insa nu. Nu, si pace. Asa ca ia-o de la capat cu explicatiile, ca de ce, ca cum, si asa mai departe (intru in niste cacofonii si mai puternice, nu de alta). Nebunie. Insa, o nebunie frumoasa, iar ei de atata expectativa, ieri nici nu au dormit, chiar daca nu am avut in realitate nici o petrecere, ci doar bunicii veniti in vizita. Azi am plasat copilul mare in clasa cu doua cutii mari de bomboane, sa isi aniverseze ziua nitel...