Pachetelul. Piatra de incercare

Sa faci pachetel zilnic pentru copilul scolar este o adevarat aventura. Stiu ca s-a mai scris pe tema asta, nu mai imi amintesc cine, unde si cand, insa eu nu am mai scris pana acum, asa ca mi-am facut curaj sa va povestesc cat de cat ce facem noi. Poate mai veniti si cu ceva idei, poate va inspirati din ce facem noi, si totul devine win-win. Mai ales pentru scolarii nostri. Pai problema de baza este ca „pachetelul” trebuie sa fie ceva relativ mic ca dimensiuni (trebuie sa aiba loc printre „n” carti si caiete, penare, creioane colorate, sticla de apa si in anumite zile punga cu pantofii de sport) sa fie comestibil, digerabil (adica sa fie indeajuns de appealing pentru scolar incat sa il manance, nu sa il dea colegului sau maidanezului din fata scolii) si „stain free” (adica sa ajunga in stomac cu minim de damage pentru uniforma scolara). Si above all, sa fie sanatos. Si cu asta v-am dat gata. Caci nu, pachetel nu inseamna nici pachet de biscuiti, nici punga de chipsuri. Cel putin nu pentru mine. Asa ca, o vreme sandvisurile au fost baza. Ha, o sa imi ziceti, ca mezelurile nu sunt sanatoase. Nu, nu sunt, insa aici am facut un compromis si am cautat varianta bio. O sunca, maxim un salam. Sau cascaval, sau o branza (esec total – telemeaua e cah-yach), sau varianta mai exotica mozarella cu sos pesto. I-am mai pus peste (somon sau ton), nivel de incantare mai scazut, desi acasa devoreaza. Dar ce te faci, ca tot paine mananca? Iar varianta de la scoala este „Cornul si...