Cat de „in siguranta” este copilul vostru in masina?
Stiu prieteni care nu au folosit in viata lor un scaun de masina. Li s-a parut incomod, li s-a parut inutil, o cheltuiala in plus (in mod paradoxal, sunt persoane care pun pretul in fata sigurantei propriilor copii!). Stiu altii care si-au facut temeinic lectiile, insa la primele semne de scandal din partea copilului, l-au luat repede din scaun.
Stiu parinti care, dupa ce copiii au mai crescut (adica pe la 3 ani) i-au lasat singuri pe bancheta din spate. Iar ei au fost la un pas sa isi ia zborul pe usa deschisa in mers. Ce au facut parintii respectivi dupa acel incident? Au investit in ceva care sa bocheze usile. Adica tot nu si-au invatat lectia, si si-au lasat liberi copiii sa zburde pe bancheta in continuare.
Acum pe bune, nu era mai simplu sa cumpere asa ceva?
Pe dumnealui il cheama Juju – Racing Kid si am placerea de a va face cunostinta cu el, aici si acum si motivele pentru care va povestesc despre el le aveti mai jos:
- Unu: este cam imbatabil la pret.
- Doi: este o varianta care poate fi instalata pe orice masina. Nu toate masinile au sistem IsoFix, iar scaunele care au Isofix au dezavantajul ca sunt cam cel putin duble la pret.
- Trei: acopera trei grupe de greutate. Asta il face o investitie pe termen lung. Foarte lung. Mai exact de la 9 luni la 12 ani.
- Patru: vine intr-o combinatie coloristica ce va rezista peste ani si ani. Va spun din proprie experienta, pe scaun vor ateriza in timp, bauturi si tot felul de mancaruri, mai ales la un drum lung. Si atunci cand situatia se inrautateste, veti putea oricand detasa husa pentru a o spala.
Sincer, ce v-ati putea dori mai mult de la un scaun?
Si pentru ca nici un fel de scaun nu vine cu un manual de „entertainment” pentru a convinge copilul, altfel bulgare de energie sa stea de buna voie si nesilit de nimeni legat cu centura, va ofer la pachet cu scaunul si cateva sfaturi.
In primul rand si cel mai important: obisnuiti-l de mic. De la nastere. Este extrem de important ca el sa deprinda aceasta regula si sa faca asocierea plimbare cu masina – scaun.
In al doilea rand, la fel de important, sa nu va fie teama sa calatoriti cu copilul, indiferent ca este nou nascut sau mai mare. Incercati pe cat posibil sa nu experimentati groaza la gandul unui drum lung, copiii au o capacitate fenomenala de a simti si de a actiona in consecinta.
In al treilea rand incercati sa va setati mental inainte de orice drum lung ca totul este o aventura fascinanta. Sa priviti totul prin ochii copilului vostru. Este o vorba care spune „calatoria conteaza, nu destinatia” si este foarte adevarata. Depinde exclusiv de voi, ca si parinti sa le oferiti niste calatorii placute si de neuitat. Si daca sunteti in pana de idei, am dat aici cateva sugestii despre cum si ce ar trebui sa avem cu noi mereu intr-o calatorie.
In al patrulea rand, daca tot vorbim de scaune de masina, poate ar fi bine sa intrati si pe pagina promotiilor, deoarece veti gasi acolo o multime de accesorii extrem de utile, tot pentru masina, de la parasolare (care sunt un must have, mai ales ca majoritatea copiilor trag cate un pui de somn in masina, iar soarele are darul de a-i deranja), la tot felul de protectii si pernute pentru centurile de siguranta (care pot deveni deranjante si iritante).
Si nu uitati, safety comes first.
Eu cred ca daca safety comes first ar trebui mai degraba prezentat un scaun rear facing decat forward facing. Da sunt mai piperate la pret dar sunt pentru o perioada mare de timp, de la 9 luni pana 5, respectiv 7 ani. Sunt scaune rear facing care sunt de la 0 la 5-7 ani…si eu cred ca merita investitia in siguranta copilului.
Scaunul masina care l-am luat, da unul rear facing, este lucrul pentru bebe de care m-am bucurat cel mai mult ca l-am luat si am dat un car de bani pe el, si am strans cateva luni sa il putem lua. Nimic altceva nu mi-a dat satisfactia asta, nici macar Manduca desi pe ea o folosesc mult mai des decat scaunul ;)
:) felicitari! Pe de alta parte exact cum zice Simona, unul rear facing limiteaza ca si camp vizual la modul general, iar pentru noi ar fi si mai limitativ fiindca nu sta nici un adult pe bancheta din spate, deci noi nu i-am vedea absolut deloc, si nici ei pe noi. Plus de asta, desi recunosc ca am folosit rear facing pana pe la opt luni, zau daca imi pot imagina cum ar incapea un copi de 5-7 ani in el, in spatiul ingust dintre scaunele din fata si bancheta din spate. Ma gandesc de exemplu la fii-mea care abia a facut sapte ani si are peste 130 inaltime (mie imi ajunge pana la nivelul pieptului).
Cred ca depinde foarte mult si de tipul de masina, intr-o masina mica sau clasa medie nu ar avea loc de nici o culoare, mai degraba se potrivesc pentru un van….
Noi avem un Nissan Micra..este mica masina, dar a inncaput acceptabil scaunul. Pentru o familie numeroasa asta clar nu e o masina buna.
Nu vreau sa critic pe nimeni, ci doar vreau sa prezint o alta solutie, din punctul meu de vedre si a multor altora, mult mai sigura, si care poate va face alti parinti sa caute mai multe, sa se documenteze mai mult.. Fiecare este liber sa ia ce decizie considera ca este cea mai buna pentru situatia lui, chiar daca poate din punctul altora de vedere este total gresit.
Aceleasi intrebari le-am avut si eu inainte de a lua scaunul.
– campul vizual- este f mare, scaunele rf sunt mai mari, mai inalte, vede atat in laterale cat si luneta toata.
-cum vezi copilul – exista oglinzi care se monteaza in spate si se vede copilul f bine, pt unii copii e chiar distractiv sa se vada in oglinda.
– varsta si dimensiunile – clar ca daca copilul a crescut nu se mai foloseste acel scaun – unii copii cresc mai repede, altii mai incet – toate astea sunt facute pe baza statisticilor stii bine- chiar si scaunele pt grupa 0 daca copilul depaseste inainte de nu stiu cate luni greutatea doar nu il tinem acolo ca asa scrie pe scaun – La dimensiunile feitei tale clar ca nu mai este de un asemenea scaun, si are nevoie fie de ff fie de inaltator.
– scaunele pt grupa 0, pana in 9 kg parca (nu stiu ca noi nu am avut), au o alta structura si clar nu lasa loc mult pt picioare, pentru ca nu e nevoie.
Ce zicea Simona in comentariul de mai jos am vazut si eu…cu centurile nepuse, sau infofoliti cu gecile pe ei in scaunul de bebe..numai minunatii..
eu chiar m-am bucurat ca ai scris, nu am luat-o ca si critica nici o secunda! E chiar foarte bine, pentru ca pana acum nu a fost nimeni care sa vorbeasca despre scaunele RF. Deci au fost mai mult decat binevenite comentariile, sa stii!
Ideal ar fi sa citeasca cat mai multi, sa inteleaga importanta lor, si sa actioneze in consecinta, fie ca isi iau RF, FF sau doar inaltator. Asta ma intereseaza. Deci daca am convins macar cateva persoane, eu prin postarea mea si voi prin comentariile pe care le-ai pus, aici sau pe wall-ul meu de Facebook, apai consider ca ne-am facut treaba :)
Exact! Oricum sunt sigura ca ai foarte multi cititori, pentru ca ai un blog foarte fain ;) Si in plus te admir foarte mult ca ai trei copii, putina lume are curajul in ziua de azi!
Problema cu scaunul rear-facing e ca la un moment dat cand copilul creste, ii ingusteaza orizontul, si ai parte de rebeliuni (pe buna dreptate, cui ii place sa calatoreasca cu spatele?). Noi am folosit rear-facing pana la un an, dupa care am trecut la forward facing. De acord cu Bogdana, daca impui de la bun inceput regula cu „asta e unul din putinele lucruri pe care TREBUIE sa le faci, fara discutie”, in timp copilul intelege si nu se mai supara. Copiii mei nici macar nu concep ideea de a merge cumva fara scaun, bine ancorati (nu cum ii instaleaza prieteni de-ai mei, ii pun in scaunul lor dar le leaga centurile doar „sa fie, in caz ca-i opreste politia”, ceea ce mi se pare o imbecilitate, la fel de bine poti sa nu-l mai pui in scaun deloc daca nu te asiguri ca sta acolo in siguranta…) Toate scaunele noastre de masina au huse detasabile si spalabile, dupa ani de zile inca arata ca noi. Si au calatorit cu noi si pe avion si pe alte continente…
Simona, asta chiar ma depaseste, cum sa ii pui in scaun si sa nu prinzi centurile? E egal cu zero… Recunosc ca si noi am cedat, o singura data, la primul drum spre Grecia, cand Radu a urlat cu pauze trei ore in scaun, iar noi aveam senzatia ca nu mai ajungem vreodata la destinatie (cele trei ore fiind petrecute pe drumurile „miraculoase” din Bulgaria, perioada in care ne-am si ratacit prin tara vecina). Ceilalti doi nu ziceau nici „pas” si se uitau cu ochi mari la Raducu si nimic din tot ce am facut, inclusiv ei, nu a avut darul de a-l calma. Atunci l-am scos, si l-am tinut eu in brate pana am ajuns, insa am stat in urmatoarele trei ore cu un mare, mare stress. La intoarcere nu a mai avut nici o problema sa stea in scaun…
Bogdana, si eu am cedat o singura data, dupa o zi plina si ingrozitoare pentru copil, cand a plans rau de tot si la un moment dat am auzit tonul super alarmat al soacra-mii din spate „Monaaaaa! S-a facut albastru copilul!!!” cand i-am permis sa-l scoata de acolo ca mai aveam 3km pana acasa. Dar mi-am luat-o cu varf si indesat, in momentul in care s-a linistit, Robbie s-a intins pe geam si (Murphy nu doarme) a inceput sa-i faca cu mana politistului care patrula in paralel cu noi… asa ca a urmat tot circul de rigoare, politistul m-a oprit prompt si mi-a tinut o ora teorie ca mi-am pus copilul in pericol si m-a amendat de mi-au sarit fulgii. Lectie incasata :-)))