Povesteam ieri seara pe Facebook ca unii oameni au darul de a-ti insenina ziua cu gesturi marunte dar care valoreaza enorm.

Iata despre ce este vorba. In urma cu vreo doua saptamani puneam o postare numita „Pachetelul – piatra de incercare„, in care descriam eu aventura prin care noi trecem zilnic, pe la sapte dimineata, in incercarea de a-i pune Rebeccai la scoala un pachetel cat mai sanatos. Postarea a generat o gramada de reactii, si mai ales de sugestii :)

Insa, cineva a facut mult mai mult. Si uite asa, m-am trezit eu la birou, cu un pachetel trimis prin curier :) Iar in pachetel, era o carte mica, si o scrisoare.

Carticica este aceasta: Bucataria vesela – Anca Iorgoveanu, Gabriela Popescu si este super simpatica. Are o gramada de solutii ingenioase, pe unele folosite de mine le-am si regasit acolo, pe altele de-abia astept sa le incerc cu copiii.

Scuzati poza, e facuta cu telefonul :)

Este o resursa de baza de fun in bucatarie, mai ales pentru mine. Toti trei sunt pasionati de bucatareala, stiu ca v-am mai spus asta, insa nu incetez sa ma minunez cum mai ales baietii sunt calare pe mine de fiecare data cand pregatesc ceva,  eu ajungand sa gatesc flancata de ambii baietii urcati pe blat :)

Deci, Gabriela, inca o data multumesc pentru gestul tau, a fost o surpriza incredibil de frumoasa!