Azi dimineata, cumparandu-mi revista Avantaje (va voi povesti intr-o postare viitoare si motivul pentru care am cumparat-o) am primit odata cu ea si cartea „Mama sau femeie” de Elisabeth Badinter, cu subtitlul la fel de razboinic „O polemica despre maternitate ca o noua forma de sclavie”. Best seller international.
Am ajuns undeva pe la pagina 55.
Ce am aflat pana acolo?
„ca un halou iluzoriu ascunde realitatea maternitatii” (pag 21)
„Nu mi-a spus nimeni de greutatile ce aveau sa vina”…
„este sfarsitul vietii – ce trebuie inteles ca fiind sfarsitul libertatilor mele si al placerilor pe care aceasta mi le aducea”
„daca ideologia feminista si contraceptia au schimbat in ultimele 200 de ani regulile jocului (in sensul „binelui”, adica femeia in sfarsit este libera si se poate bucura de libertatile si de independenta sa, sub toate formele sale – nota proprie explicativa) au aparut in schimb si curente potrivnice, care incearca sa le impuna (!!!) femeilor intoarcerea la statusul mamei de odinioara, insa de aceasta data consecintele ar putea fi total diferite de cele sperate”
Si incepe partea a doua: Capitolul I: „Ofensiva naturalista”
Cu un mic preambul, legat de perioada post razboi, de plin culturalism triumfator, in care „femeile au profitat din plin, reevaluandu-si statutul, identitatea si relatiile cu barbatii.” autoarea ajunge la momentul crizei petrolului, din 73, care a marcat un nou regres, din punctul sau de vedere, in evolutia feminista. Asta datorita fenomenului logic si normal, prin care mereu categoriile mai slabe ale populatiei sunt cele care sunt primele atinse de efectele unor crize (economice, politice sau de alta natura). Si primul semnal de alarma, tot din punctul doamnei respective a fost faptul ca din ce in ce mai multe femei au reinceput sa se intoarca la celula de baza, familia, in totala opozitie cu tendinta generatiei mamelor lor, de emancipare si independenta.
Aici, nu pot sa nu constat pentru prima data modul ironic si stilul peiorativ in care doamna alege sa isi motiveze credintele si sa isi argumenteze afirmatiile pe care le face. Am incheiat pauza.
Capitolul II – Sfanta Alianta a Reactionarelor
Temporal, inceputul miscarii „subversive” este plasat in anii ’70-’80 (dupa cum ziceam, criza petrolului) si este marcat de trei discursuri: cel ecologic, cel etologic si un nou tip de feminism esentialist. care toate, desi provin din zone diferite, din punctul de vedere al autoarei ataca in mod profund esenta evolutionismului din ultimii 50 de ani: progresul stiintific si societatea de consum. Astfel, tot ceea ce este progresist este proclamat iluzoriu si periculos. Si uite asa, doamna ajunge la vehementa cu care acesti reactionari ecologisti critica tot ceea ce ea considera de bun augur si progresist: realizarile din domeniul medical si cel alimentar, femeia de cariera, medicalizarea nasterilor spre beneficiul evident al femeilor.
Din acest moment, Elisabeth Badinter devine ea insasi vehementa, lasand in urma orice fel de echilibru narator. Primele pe lista sunt „doulele”, dusmancele sistemului medical. Ea da spre exemplificare, un procent de 30% de nasteri care au loc natural in Olanda. „Se intelege ca o astfel de nastere exclude epidurala si cezariana de care abuzeaza unii ginecologi, fiind doua procedee acuzate ca le fura mamelor experienta nasterilor” – pag 47 (echilibru narator, da?). Mergem mai departe, la „presupusele” abuzuri la care sunt suspuse mamele in momentul nasterii in spitale din partea medicilor, si la aparitia unor centre cum este cel al lui Odent, care duc spre „reintoarcerea la primitivism si la alte curente de gen”. Si uite asa, Badinter subliniaza ca mai este mult pana departe, caci „pasiunea ecologica nu si-a spus inca ultimul cuvant”. Si ajungem la alaptare, unde, conchide ea „Dimpotriva, ea (nr: Pasiunea ecologica) se afla in prima linie pentru a promova reintoarcerea la alaptatul matern. A alapta la cerere, a alapta pana cand copilul se satura este noul obiectiv de care trebuie convinse cu orice pret celelalte femei. Principala tinta a atacurilor: biberoanele. Atat obiectul in sine cat si continutul. S-au scurs deja cateva decenii de cand asistam la criticarea laptelui apropiat de cel matern, industrial si artificial. Ce conteaza ca sortimentele sunt tot mai diversificate si apropiate de laptele matern….. condamnarea lor este tot mai acerba”.
Trecem mai departe, urmatoarea tinta pentru doamna Badinter este teoria bonding-ului, a lui Kennell si Klaus, teza sustinuta si de Brazelton, si care teorie, intens promovata, atat de partizanii naturalismului cat si de adepti ai unor organizatii cum ar fi La Leche League i-ar fi pacalit inclusiv pe cei de la OMS, care au cazut prada acestor masinatiuni, si „recomanda cu obstinatie contactul „piele pe piele” in clipele imediat urmatoare nasterii, ca o conditie de dobandire a distinctiei „Spital prieten al copilului”.
Ma opresc aici cu „recenzia” acestei carti. Nu stiu daca o pot citi pana la capat, insa nu ma pot abtine sa nu citesc ultimele pagini.
„Se stie ca de aproape trei decenii se duce un adevarat razboi ideologic subteran ale carui consecinte pentru femei sunt imposibil de masurat. revenirea in forta a naturalismului, aducand din nou in prim plan conceptul atat de uzat al instinctului matern si facand elogiul masochismului si al sacrificiului feminin, constituie cel mai mare pericol pentru emanciparea femeilor si pentru egalitatea sexelor. Partizanii acestei filosofii, ce dateaza de mii de ani, detin o arma incomparabila pentru a face ca moravurile sa evolueze in directia dorita de ei: culpabilizarea mamelor”
In loc de concluzie, cateva idei personale:
Culpabilizarea apare DOAR in momentul in care femeia nu este ok cu deciziile pe care le ia la un moment dat. Culpabilizarea apare atunci cand incepi sa te gandesti daca ai facut alegerile corecte, si in urma procesului de gandire logica ajungi la concluzia ca poate alegerea ta nu a fost cea mai ok. Si atunci, luand-o tot pe firul logic, cel mai constructiv este sa vezi cum poti corecta, daca poti corecta, ce poti schimba. In nici un caz nu iti va rezolva problema si iti va trece „autoculpabilizarea” aruncand cu oua si cu rosii in sursa.
Si pana la urma nu inteleg ce doreste aceasta femeie?!? Doreste ca feminismul sa triumfe, banuiesc. Dar ce inseamna feminism oare? Inseamna sa nu mai faci copii si sa faci cariera, iar punctul culminant in lupta feminismului sa fie cand ajungi acasa si ii spui barbatului ca din acel moment tu esti aia mai tare in casa? Inseamna poate sa faci un copil si a doua zi sa te duci la munca, numai asa, sa le arati tuturor celor din jur ca nu te doboara pe tine un copil, si ca esti tot tu, femeia aia dura?
Inseamna acelasi lucru pentru toti? Oare nu este o chestiune de persepctiva proprie, personala si astfel supusa unei mari doze de subiectivism? Oare feminismul nu inseamna LIBERTATEA de a alege fara constrangeri ceea ce tu consideri ca este mai bine pentru tine? Indiferent ca asta inseamna alegerea de a face cariera in domeniul aerospatial sau alegerea de a creste copiii acasa? Sau poate amandoua la un loc.
De ce in contextul actual femeia este „femeie” doar in postura in care este legata de atributele cariera, top management, pozitie egala cu barbatul in firma, salariu egal? De ce „femeie” nu este si o mama? De ce cele doua se exclud (in mod evident eu nu consider ca se exclud, insa doamna, la fel de evident le considera concepte antagonice). De ce alegerea de a naste natural, de a dori sa ti se puna copilul pe piept, de a alapta, de a-i fi aproape atunci cand el are nevoie sunt considerate apanajul unui trecut de mult apus si in total dezacord cu progresul si evolutia umanitatii? De ce este mai acceptabil sa dai bani pentru un lucru care este gratuit si de la natura? Pentru ca asa spune o feminista auto-proclamata?
Sunt feminista pana in maduva oaselor. Dar sunt feminista care lupta pentru dreptul femeii de a avea parte de un tratament respectuos, pentru dreptul femeii de a nu mai fi batuta sau supusa violentelor si abuzurilor de orice fel. Sunt feminista care lupta pentru dreptul femeii de a alege. De a alege sa fie ceea ce isi doreste sa fie si sa faca ceea ce alege de cuviinta sa faca. Sunt feminista care isi stie locul, care stie cand e mai bine ca barbatul sa faca anumite lucruri. Sunt feminista care sta la cratita, fara a considera lucrul acesta o degradare a conditiei mele personale, ci o normalitate. Sunt feminista care inca alapteaza al treilea copil, fiindca asa am considerat eu ca e normal, nu pentru ca mi-a propovaduit vreun guru sau vreo doctrina. Sunt feminista care se defineste prin doua atribute esentiale si care convietuiesc echilibrat in interiorul meu, fara conflicte: femeie si mama.
Si nu in ultimul rand, nu pot sa remarc, pe langa toate ironiile si ghilimelele agatate de maternitate pe parcursul celor 53 de pagini citite de mine, lipsa totala a unor elemente care sunt apanajul feminitatii (tot de mii de ani): delicatete, emotie, iubire, sentimente, etc.
Doamna vorbeste exclusiv din lobul . Si mi-e mila de ea. Nu ma erijez intr-un fin observator, insa modul in care scrie denota enorm de multe frustrari personale si nemultumiri. Si face mai mult rau miscarii feministe decat bine.
Bogdana, eu am citit cartea asta cap-coada. Am evitat sa scriu despre ea, tocmai pentru ca perceptia ar fi fost cea pe care ai expus-o tu mai sus. La Badinter nu poate fi vorba de echilibru narator, nu asta e scopul ei, asta e clar. M-a deranjat si pe mine tonul ironic din capitolele cu ofensiva naturalista dar il pot si intelege, pana si eu m-am saturat de ofensiva asta care la unele persoane a ajuns la o agresivitate iesita din comun pentru ceva atat de frumos (desi uneori ofensiva poate fi si amuzanta, nu stiu daca ai vazut filmul francez „Un eveniment fericit” facut dupa o carte citata des in cartea lui Badinter, ti-l recomand daca nu, o sa-ti placa). Nu-i iau apararea, eu am citit cartea ca pe un studiu social si ca pe un istoric al „modei” in materie de motherhood, iar Badinter are oricum trei copii, nu stiu exact cat e adevar si cat e dorinta de a starni un scandal, in cartea ei (scandal care a avut ceva amploare in Franta).
Pai Laura, logic si normal, si privit complet neextremist, nu vad o alta perceptie. Am incercat sa ma detasez cat am putut citind cat am citit, insa sincer, fiecare paragraf era scris in cel mai provocator mod cu putinta. Pana la urma femeia e desteapta (si din cate am citit despre ea, documentandu-ma inainte de a scrie articolul chiar este) si stie ca cel mai bine vinde scandalul. Ce este pacat este ca in tirada ei nu face altceva decat sa scrie o apologie adusa consumerismului, sa loveasca in tot ceea ce inseamna stiinta si studii recente (facute de aceiasi cercetatori pe care ii lauda) referitoare tocmai la importanta bonding-ului, a atasamentului si a unui stil de crestere echilibrat. Si victimizeaza cu ironie Unicef-ul si OMS-ul, care vezi Doamne, au cazut prada ca niste copilasi inocenti, acestor ecologisti nebuni, care vor sa ne reintoarcem la natura pe spinarea bietelor femeie, care nu vor mai avea timp sa fie barbati, fiind prea ocupate sa fie mame. Come on!
Pe mine nu ma mira nimic. Mi-a zis o femeie acum niste ani cand a ramas insarcinata ca asta e „sfarsitul vietii mele de femeie”…deci ce sa ma mai mir de oameni care scriu carti pe un subiect pe care multe femei asa il simt pana la urma.
Gata cu viata ta Alexandro… de curiozitate, ce i-ai raspuns?
Pai initial am ramas muta, mi-am muscat limba si apoi i-am spus ca nu e asa, i-am zis pret de cinci minute intr-una cam de ce n-ar fi asa…ce puteam sa mai zic? Iti dai seama ca ulterior a realizat ca nu e asa si ca viata cea mai fericita o are de cand e mama…ce naiba poti sa mai zici la asemenea chestii decat „lasa ma, ca sunt hormonii la tine in cap”. Asta ca sa nu zic gargaunii :)))) Da’ si in sfanta zi de azi persoana sustine ca „nu aia a vrut sa zica de fapt” :)))
Personal m-am simtit mult „mai femeie” dupa ce am devenit mama. Din multe motive pe care n-o sa le descriu aici :)
ai fost prea blanda cu o asemenea individa. din pacate in ziua de azi toti nebunii pot sa scrie o carte. marog, hai, nu toti nebunii, dar toti frustratii care nu au mers la psiholog sa vada ce anume din copilaria proprie si din relatia cu mama lor nu a mers.
poate tanti asta a avut o mama prea protectiva, care nu si-a asumat statul acasa si ingrijirea ei, si mereu s-a plans de cum i-a distrus viata si corpul si ca ea nu mai iese in oras din cauza ei etc.
noi sa fim sanatoase in rest si sa ne crestem pruncii asa cum decidem, si cu inima impacata. Intr-adevar, daca decidem sa facem cariera, sau parenting exclusiv, sau ambele, trebuie sa ne-o asumam, nu vad de ce trebuie sa dezbatem cat de bine sau de rau este. Unde , in schimb, nu vad loc de negociat, este momenul in care mamele , public tinta foarte impresionabil si usor de manipulat *emotional*, sunt bombardare de idei impotriva propriului corp si ia relatiei cu propria natura, cu propriul copil. Nu sunt adepta naturalului 100%, nu sunt adepta medicalului 100%. Cred ca traim intr-un secol in care avem o speranta de viata mai mare si datorita medicinei, ar fi nedrept sa o aruncam la cos. Sunt impotriva mentalitatii care scoate din procesul crearii si nasterii vietii partea normala si o inlocuieste cu partea medicala, ca si cum ar fi un act care trebuie sa tina exclusiv de medical. In rest, moderatie de ambele tabere, si bine ar fi sa nu existe nici la unii si nici la altii talibanism . Cum, nasti acasa? huo, mama rea! Cum, dai biberon? Huo mama rea!
Cam asa ceva :) always a pleasure sa iti citesc articolele!!!
eh, nu stiu cat de blanda am fost, am incercat sa fiu cat de cat obiectiva. pentru ca dincolo de pozitiile diferite pe care ne situam, eu si doamna, analizand la foarte rece, argumentele ei sunt praf in ochi, si pe alocuri chiar puerile. Cel putin momentul (citat de mine) in care vai, saracul lapte praf cat de ostracizat este, si cat de minunat este el de fapt, si toata lumea e impotriva lui mi s-a parut intr-un mod complet deplasat foarte hilar. Si as fi ras, daca totusi nu as fi stiut ca „saracul” lapte praf este sursa de hrana pentru 88% dintre bebelusii peste 3 luni in Romania. Intr-adevar, poate doamna ar vrea sa fie un 100%, nu stiu ce sa mai zic…
Da, laptele praf ma oripileaza si pe mine. Avem prea multi medici pediatri crescuti in scoala comunista, care trebuiau sa ajute la integrarea in campul muncii al mamei cat se poate de repede, de unde, cred eu, impinsul laptelui praf, al lui „nu ai lapte oricum”, „laptele tau nu e bun”.
Ma intreb de ce Africa nu este un continent unde viata este pe cale de a disparea, ca acolo ma indoiesc ca s-a auzit de lape praf . Oricum, astea sunt discutii intre noi, retorice, nu ne ajuta decat sa ne descarcam. Rusine ca se promoveaza asemenea informatii intr-o revista „pentru femei”, pe care o citesc adolescentele, viitoare mame.
Femeia asta nu a avut copii si poate nici vreun barbat care sa ii fie alaturi neconditionat. Poate ascunde un trecut negru altfel nu-mi imaginez de unde atata superioritate si egoism. Cand premisele sunt gresite si concluziile sunt la fel.
Chestia asta cu top managementul si cu lupta continua mi se pare atat de departe de esenta vietii, de imbogatirea spiritului si de evolutia fizica normala a unei femei! SI… a unui barbat. AM impresia din ce in ce mai acuta ca am renuntat cu totii la fericire doar ca sa ne dominam unii pe altii, cand am putea sa ne respectam si sa ne bucuram si de minunile tehnicii si de rasaritul de soare in aceeasi masura. Of, Doamne :)) ca ptofunda mai sunt! Si alaptez si in tandem si merg si la munca, sa mor io.
Zoozie, ce sa vezi, are trei copii! Si barbat.
Poate ar trebui sa ii trimitem doamnei studiul acela facut de asistenta din australia parca… Sa vada ca la finalul vietii nu mai ramai nici cu pozitia de top management ci cu regretul ca… nu ai petrecut destul timp cu familia. Sad…
Conceptul atat de uzat al instinctului matern, Jesus… :))) Poate ca a avut o mama careia ii lipsea instinctul asta, si uite efectul.
Urla frustrarea din citatele date de tine. Trist, chiar mi-e mila de ea.
Nu pot sa nu fiu macar nitel rautacioasa, si sa ma intreb cate ore petrec pe canapeaua psihanalistului saptamanal cei trei copii ai sai…
Cartea alimenteaza un scandal, deci se vinde, deci autoarea si-a atins scopul: si-a varsat frustrarile si a facut o caruta de bani.
Daca ne gandim bine, cele mai mari polemici in maternitate apar intre conceptele despre care vorbeste ea. Daca noi – femeile umile si ne-emancipate care ridica in slavi AP si il apreciaza pe Odent – avem „The Continuum Concept”, e normal ca mamele care urasc sa alapteze sau sa doarma cu copilul in acelasi pat sa aiba „Mama sau femeie”.
Foarte bine scris articolul :)
Diana, banuiesc ca umile si neemancipate sunt cu ghilimelele de rigoare :))) adica cel putin eu asa le-am citit :)
pe de alta parte nu as merge chiar atat de departe, exact cum zicea mai sus Sanziene si Matraguna, prea avem impartiri si prea multi de huo, din toate partile. La fel de reale sunt si extremistele din zona AP, care chiar daca sunt foarte, foarte putine, insa fac enorm de mult rau conceptului de AP in general prin indarjirea cu care isi motiveaza alegerile. Si iar revenim la echilibru. In tot si in toate. Si cel putin din punctul meu de vedere, vad AP-ul legat indisolubil de echilibru.
Da, sunt cu ghilimelele de rigoare, le-ai citit exact asa cum trebuia :).
Si sunt de acord cu tine ca echilibrul in tot si toate este calea spre armonie. De aceea te si citesc, de altfel.
Chiar ma gandeam ca o fi tot o superneni(:))) ,dar de data asta de la ei,dar am vazut ca ea cel putin are copii,chiar daca nu pare.Probabil ar fi trebuit sa inceapa cu paragraful:datorita democratiei si evolutiei feminismului oricine este lasat sa scrie o carte,inclusiv eu.Iata-ma titlu pe o coperta,continutul va atrage dispute,ceea ce mi-ar atinge scopul.Pam-pam.Aiurea e faptul ca multe femei care nu sunt in stare sa-si gaseasca un drum echilibrat intre viata in si out cad in plasa acestor carti ,care se vor puncte de referinta in istoria feminismului!:(
Ahahaah :-))) ce dragut ai zis! oricine este lasat sa scrie o carte, inclusiv eu. IARTA-MA!!! :-)
Chiar ma gandeam ca o fi tot o superneni(:))) ,dar de data asta de la ei,dar am vazut ca ea cel putin are copii,chiar daca nu pare.Probabil ar fi trebuit sa inceapa cu paragraful:datorita democratiei si evolutiei feminismului oricine este lasat sa scrie o carte,inclusiv eu.Iata-ma titlu pe o coperta,continutul va atrage dispute,ceea ce mi-ar atinge scopul.Pam-pam.Aiurea e faptul ca multe femei care nu sunt in stare sa-si gaseasca un drum echilibrat intre viata in si out cad in plasa acestor carti ,care se vor puncte de referinta in istoria feminismului!:(
Da, inr-adevar. Cam asta reiese. Uite rezultatul atator secole de lupta feminista: am putut sa scriu cartea asta. Fix pentru asta au murit atatea femei de-a lungul timpului, ca doamna sa insire numai argumente desprinse parca dintr-un manual de proceduri corporatist. Brain washed, rili
Culpabilizarea apare oricarui om atunci cand nu e sigur pe sine si pe puterea sa de a face ceva, pe siguranta ca a facut dupa principiile si ganduri personale, chiar daca mereu se vor gasi oameni ‘cu intentii bune’ gen ‘o spun spre binele tau’ care sa vina cu convingerile personale. Da, la general exista un bine pentru care cadem de acord cu totii. Dar daca e vorba de anumite intamplasi sau evenimente, cred ca acesti binevoitori ar trebui sa-si spuna ‘binele’ atunci cand chiar e grav sau cand le este ceruta parerea. Pentru o mama nesustinuta de familie si mai ales de sot, nesiguranta post nastere sau gandurile care apar, o pot indce in stari de de depresie, aproape. Ar trebui, totusi, sa ia decizii intelepte si sa mearga mai departe cu credinta si cu ajutorul altor oameni care vor sa fie langa ea in mod sincer.