Cea de a sapta baba vine cu un cadou tot pentru cei mici (deh, or fi babele si luna noastra, a femeilor, insa nu ma pot abtine sa nu dau cate ceva pentru copii) via un alt magazin online a carui clienta fidela sunt de ceva vreme incoace: Hiphip.

Sunt clienta, si inca fidela, pentru ca este sursa mea principala de Manduca (am avut doua), de Marsupi, si chiar daca am trecut de momentul purtatului, iar Manducile si Marsupi si-au gasit alti purtatori fericiti, in continuare, acesta este magazinul de unde cumpar multe altele pentru copii. De neinlocuit sunt cagulele, care sunt cele mai folositoare, si odata cumparata prima cagula, am mai cumparat vreo patru, si din bumbac si din lana, in functie de sezon, si nu le-am mai pus copiilor altceva pe cap de atunci.

Tot de neinlocuit, in familia noastra, sunt si papuceii de la Pantolinos, care sunt perfecti de folosit prin casa (si nu numai) si pe care i-am declarat dupa testarea mai multor branduri, ca fiind cei mai ok. Si uite asa am ajuns la subiectul zilei, si obiectul give-away-ului de azi, o pereche de papucei Pantolinos, masura 21-22.

Nuanta este cea pe care o vedeti, pentru un ghid complet legat de masura pantofiorilor, mergeti la HipHip pe site, aveti acolo informatii detaliate, legate si de ingrijire si de marimile potrivite pe fiecare palier de varsta. Eu nu mai zic decat ca odata cumparata o pereche, nu veti mai dori sa va incaltati copilul in altceva. Pe cuvant de onoare.

Bafta la tragere, intram pe ultima suta de metri. Mai avem putin pana la finalul maratonului :)