Cand mama nu e bine

Daca saptamana trecuta i-am avut pe rand pe Rebecca si ulterior pe David prinsi in gheara rotavirusului, si tot ce am putut sa fac a fost sa stau pe langa ei, sa ii tin in brate, sau de mana, sa ii mangai si sa ii doftoricesc, undeva in ziua de duminica m-a luat si pe mine. Initial a inceput cu o stare de rau, dureri prin tot corpul, dar mai ales de cap. Cele cateva ore petrecute la Talcioc au fost cam horor, pentru ca senzatia de sfarseala era din ce in ce mai acuta, la care s-a adaugat si faptul ca plecasem pe stomacul gol, iar acolo, nici nu am avut cand sa caut ceva de mancare si cand in sfarsit am apucat sa ajung in zona unde erau mancaruri am constatat ca nu prea exista nimic de post. Ajunsa acasa, am devorat ce mi-a picat mai intai la mana: afinele nemancate de copii, dupa care m-am infipt intr-un avocado si la final un mango intreg. Fericita nu numai ca am reusit sa imi umplu stomacul ci am facut-o la modul extra-healthy si yummy (mi-am facut inclusiv cantarirea saptamanala – legata de programul mentionat ieri, si chiar eram putin dezamagita, caci cantarul tot 56,2 arata), m-am bagat la somn cu Raducu, sperand ca dupa ce ne vom trezi totul va fi bine. Exact invers s-a intamplat. Rau in continuare, frisoane si mai puternice decat avusesem dimineata, deja ma durea toata carnea, iar capul, ei bine capul durea cumplit. Insa acesta avea sa fie numai inceputul. Mi-am zis ca o fi vreun inceput de raceala, asa ca mi-am umplut...