Vineri, de la orele 11, debutează cea
de-a doua ediție a Grand Family Festival cu animația Disney,
“Ralph Strică-Tot”. Festivalul este creat pentru a celebra vacanța de primăvară a
copiilor, pe care îi invită să se bucure de filme împreună cu întreaga
familie.  
În cadrul Grand Family Festival vor fi
prezentate cele mai îndrăgite filme de animație și aventuri care au rulat în
ultimii ani. Vor fi proiectate 15 filme, printre care titluri de succes la
box-office, îndrăgite atât de copii cât și de părinți: 10 filme de animație
precum “Madagascar 3: Fug
ăriți prin Europa”, “În căutarea lui Nemo” sau “Hotel
Transilvania” si 5 filme artistice de aventuri, printre care “Grozavul și
Puternicul Oz” sau “Uimitorul Om Păianjen”.
La proiecțiile
din cadrul festivalului copiii sub 12 ani vor avea intrare gratuită, iar
ceilalți membri ai familiei vor beneficia de un preț special de doar 15 Lei.

Programul complet al filmelor din cadrul Grand Family
Festival
și regulamentul pot fi găsite pe www.grandcinemadigiplex.ro.