Sunt intrebata des „Cum poti arata asa dupa trei copii?”, „Cum rezisti?”, „Cum te descurci?”, „Cum faci fata la trei copii?”, „Cum reusesti sa le impaci pe toate?”. Sunt des (foarte des) complimentata, privita admirativ, uneori cu invidie. Se considera uneori ca viata mea este usoara, ca am de toate. Si adevarul este undeva pe acolo, chiar daca respectivii care emit parerile de acest gen privesc din cu totul alte unghiuri, de cele mai multe ori gresite. Privit prin propriile mele lentile (nu alea de contact), le am pe toate. Toate lucrurile de care am eu nevoie pentru a fi fericita. Nu lucrurile care ii fac pe altii fericiti. Am copiii sanatosi si omul cu care sa impart asta.

Nu am multe altele, de exemplu o masina care sa aibe sub 110000 de km. Dar ne facem perfect treaba cu cea pe care o avem, chiar daca am inceput sa investim serios in ea, in conditiile in care financiar stam dezastruos.

Nu avem niste joburi (ce zic, nu avem deloc joburi) care sa ne asigure o minima limita de liniste lunara, intr-o perioada in care stabilitatea financiara este la rang de arta, mai ales intr-o casa cu multi copii. Privit din perspectiva asta, altii si-ar pune streangul de gat. Noi strangem din dinti, enumeram lucrurile care ne fac fericiti, si mergem mai departe. Ne zbatem, uneori ca pestii pe uscat, si asteptam sa vina si momentul nostru. Avem o gramada de piedici si o gramada de lucruri care scartaie (si nu vorbesc de usile din casa). Avem probleme, multe, uneori parca nu se mai termina, dar aratati-mi mie o persoana care nu are in ziua de azi. Avem o gramada de motive sa nu zambim si totusi o facem. Caci, mai presus de toate avem trei copii sanatosi si noi doi suntem unul langa celalalt mereu. Chiar si asta, si ma face sa ma consider cea mai norocoasa.

Nu mai avem nici resursele si nici timpul sa calatorim, asa cum o faceam odinioara, dar nici nu conteaza, ca savuram mult mai mult si ne bucuram mult mai mult de orice ocazie ivita pentru a pleca.

In continuare, am oameni frumosi, prieteni si nu numai care ma inconjoara, cu care interactionez si care imi transmit energii pozitive. Am si din cealalta categorie, distructivi, pusi pe contre, egoisti, invidiosi, genul celor care au mereu ceva cu „capra vecinului”, claxonatori, mereu iritati, atotstiutori, care vor sa aibe ei ultimul cuvant, dar de ce sa ii bag in seama cand nu invat nimic de la ei? O bataie de cap in plus, cu care nu doresc sa am de a face.

Am blogul acesta, unde scriu de aproape cinci ani, cu consecventa. Care mi-a adus enorm de multe beneficii, bucurii, prin intermediul caruia am invatat incredibil de multe lucruri noi si am cunoscut o parte din oamenii frumosi de care vorbeam mai sus.

Am o sanatate si un corp care mi-au permis sa duc trei sarcini si aproape cinci ani de alaptare. Corp, care arata si se simte bine. Am avut si eu grija de el, evident. Nu m-am lasat pe tanjeala dupa nasteri, e adevarat, l-am lucrat, pentru ca dincolo de toate l-am respectat. Si il respect in continuare, asa cum merita. Si este greu, caci o cifoza, o lordoza si o scolioza nu fac casa buna impreuna, mai ales cand ai trei copii mici. Dar ma bucur ca nu sunt si altele. Poate l-as respecta si mai mult daca m-as lasa iarasi de fumat, ceea ce voi si face in viitorul apropiat.

Am o minte care este deschisa si avida. Am momentele, atat cat sunt ele, in care ma rasfat, si am invatat sa apreciez la adevarata sa valoare un minut in care stau si privesc cum afara se face lumina in triluri de pasarele. Multi au uitat sa faca asta. Nici nu mai spun de o seara in doi, indiferent unde ar fi ea, la concert, la film, la restaurant sau la meci. E un adevarat ritual, si ma bucur pana si de drumul pana la destinatie.

Uitandu-ma inapoi la viata mea, recunosc ca am avut enorm de mult curaj. Nu sunt mandra de toate lucrurile pe care le-am facut, nu am fost inspirata mereu in drumurile pe care le-am ales, cel putin pe termen scurt, am pierdut mult de tot, mi-am riscat sanatatea, si fizica si mentala uneori, alegand de exemplu sa stau intr-o relatie ce mi-a facut enorm de mult rau. Am iesit secatuita emotional, cu niste cicatrici ce nu cred ca se vor duce vreodata, cu o stima de sine egala cu zero, si cu o imagine despre mine extrem de proasta. Mi-au trebuit ani lungi de cautari, de intrebari, de construit, pas cu pas, ca sa am in sfarsit o parere buna despre mine, despre cat valorez si merit eu.

Poimaine fac 36 de ani, si recunosc ca in toti anii astia, chiar daca am facut niste alegeri drastice, fara sa am vreo siguranta la momentele respective ca totul va fi bine, am nimerit-o. Fiecare alegere, oricat de dureroasa a fost, m-a adus in punctul in care sunt in acest moment. Asa ca nu regret nimic. Fac 36 de ani, nu o ascund deloc, sunt mandra de cum ma simt, cum arat, ce am devenit, dar mai ales, de ceea ce am langa mine.

Nu vreau sa sune a motivational ieftin. Privind prin seturile altora de valori, nu am multe. Privind prin prisma mea, am totul, si asta conteaza cel mai mult.

Motivational este ce e mai jos :) Si nu, nu vreau sa aud ca este demotivational pentru unii. Priviti partea plina a paharului…

Later edit: doua chestiuni, una „publicitara” si una ne-publicitara.
Unu, nu as fi ajuns sa am picioarele astea fara Beautyferia. Vorbesc cat se poate de serios, am scris in mai multe randuri, regret si acum ca nu am facut niste fotografii „before and after”. Va trebui sa ma credeti pe cuvant aici.
Doi, chiar daca pare un „trompe l’oeil”, marea din spatele copacului adaposteste una din cele mai lungi plaje din Thassos, de 1 km lungime, numita Paradise Beach. Fac sublinierea asta, pentru ca am traversat-o inotand de la un capat la altul. Adica, stay in shape, chiar daca esti in vacanta :) word!