Si baietii plang cateodata

Si baietii plang cateodata

Stiu, nu este ca si cum as fi inventat eu expresia din titlu, insa mi se pare extrem de potrivita in contextul zilelor noastre. Caci prea multa vreme am avut departajarea asta pe sexe, cu fetele emotionale si baietii care trebuie sa se tina tari. Prea mult ne-am crescut baietii ca darji, si puternici. Prea mult timp am proliferat „esti baiat, baietii nu plang”. Si ce am rezolvat? Mai nimic. Am sugrumat orice incercare de exprimare emotionala a durerii, a tristetii, a supararii si am ajuns sa avem niste adulti care resimt toate limitarile puse in copilarie. Am vazut asta de mult prea multe ori, si inca din momentul in care am aflat ca voi avea un baiat, mi-am spus ca eu nu voi face asta. Baietii mei plang atunci cand simt nevoia sa o faca, fiindca plansul este eliberator, baietii mei stiu foarte bine cum sa isi exprime sentimentele, supararile, frustrarile, bucuriile. Sunt inca mici, stiu, insa invat alaturi de ei cum sa ii cresc frumos, armonios, fara stereotipuri, fara prejudecati. Fara „fusta mamei”, fara „e rusine sa plangi”.

Recunosc, una din cele mai mari probleme pe care mi le pun este cum vor interactiona odata ce vor intra in colectivitate. Peste nici o saptamana David va merge la gradinita, acolo va socializa intr-un cadrul mai oficial si sper ca am facut cea mai buna alegere pentru el. Am emotii, fiindca stiu ca odata cu intrarea in aceasta colectivitate va avea parte si de multe minusuri si ma simt nepregatita, nu numai pentru ca sunt de sex opus, si da, din punctul asta de vedere mi se pare mai usor sa cresti o fata, mai ales ca o cresti prin prisma tuturor experientelor acumulate si traite pe propria piele de-a lungul copilariei, ci si pentru ca sunt intr-o lupta permanenta intre  ce stiu ca e bine, ce simt ca e bine, ce vad in jurul meu, ce aud in jurul meu. Si e complicat. E complicat sa te lupti uneori cu morile de vant, cu proprii parinti, care vin din cultura „calitului” si e obositor. Si de multe ori ajungi sa iti pui intrebarea daca chiar faci bine ceea ce faci.

Personal abia astept conferinta lui Michael Thompson, despre care v-am mai scris, si despre care as fi vrut sa scriu mult mai mult decat am facut-o pana acum. Cred ca voi avea parte de niste confirmari acolo, ca parte din ceea ce fac, fac bine, insa incolo de asta, cred ca voi avea enorm de multe de invatat.

Promit sa ma revansez si fata de voi, caci nu am scris despre acest eveniment atat cat ar fi meritat sa o fac, insa voi face live blogging de acolo, si sambata si duminica, deoarece cred cu tarie ca mesajul lui Michael Thompson trebuie sa ajunga la cat mai multi parinti. Si mai ales tati!

Daca nu ati apucat inca sa va inscrieti, va rog mult sa o faceti, nu aveti absolut nimic de pierdut, doar de castigat.

Daca nu aveti cum sa ajungeti la conferinta, sa stiti ca incepand din aceasta luna sunt disponibile cu precomanda doua din cele mai importante carti scrise de Michael Thompson: „Crescandu-l pe Cain: Sa ocrotim viata emotionala a baietilor” si „Prieteni buni, dusmani aprigi: sa intelegem viata sociala a copiilor”.

So, cu cine ma vad peste 9 zile la Rin?

7 Comments

  1. cu mineeee. abia astept

    Reply
  2. ce frumos ai scriiiis!!! te pup! ne vedem acolo!

    Reply
    • Otilia, citeste ce a scris si tati :)

      Reply
  3. si mie mi-ar placea sa merg la conferinta. il urmaresc de mult timp

    Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*