Mi se intampla din ce in ce mai des in ultima perioada sa imi retraiesc momente din propria copilarie privindu-mi copiii crescand. Si este un exercitiu perfect, nu numai pentru ca am ajuns sa imi reamintesc lucruri pe care le uitasem, insa reusesc sa fiu din nou in mintea copilului care am fost eu, si asa sa privesc toate lucrurile care li se intampla, toate experientele pe care le traiesc prin prisma lor. Cum s-ar spune, sa ma cobor la mintea lor, insa de fapt traseul il vad ca fiind cumva invers, sa ma ridic la mintea lor. Si imi este de un enorm ajutor, pentru ca pot sa le raspund pe intelesul lor, pot sa reactionez conform cu asteptarile lor si mai ales pot sa am mult mai multa rabdare in momentele in care un alt adult s-ar pierde cu firea.

Da, se urla la greu la noi acasa, da, sunt momente in care avem atatea spirite inflamate incat poate o persoana din exterior s-ar panica si eventual si-ar face si cruce, insa sunt doar momente :). Si mereu au o cauza clara in spate, tot ceea ce trebuie este sa avem rabdarea de a vedea care este ea. Si cam mereu sunt diferite. Poate un moment de oboseala, poate hiperagitatie, poate stresul noii grupe de gradinita, poate o nemultumire, poate un sentiment de frustrare, poate foamea, sau lipsa ei. Sunt toti trei intr-un palier de varsta in care cantitatea de informatii acumulate este enorma, in care personalitatea este puternica si fluctuanta iar nevoile proprii sunt in prim plan.

Radu mic este intr-o perioada in care este la apogeul violentei, asa cum am aflat la Michael Thompson, si poate acesta este cel mai valoros lucru pe care l-am aflat de acolo, fiindca mi-a explicat multe din comportamentul sau. Suntem intr-un slalom delicat, este nevoie de o cantitate imensa de diplomatie pentru a rezolva conflictele, pentru a linisti atat impulsurile lui agresive dar mai ales pentru a nu rani sentimentele fratelui mai mare, care de cele mai multe ori este victima reactiilor lui Radu si uneori mai si riposteaza cu aceeasi moneda. Avem parte de multe ori de un adevarat cor de bocitoare, se plange pe doua voci intr-o veselie, uneori se mai lipeste si sora mare, care gaseste si ea un alt motiv pentru a plange, si atunci sa te tii pe pozitii, sa nu dai bir cu fugitii.

Cu cat il capseaza pe fratele mai mare, cu atat il divinizeaza, iar asta se traduce inclusiv prin faptul ca vrea orice jucarie pe care acesta pune mana. Si normal ca nu le avem in dublu exemplar, si o vrea exact pe aia din mana lui David, si o vrea exact in secunda aia, si nu are deloc rabdare, nu aude, nu asculta nici o vorba de-a noastra si se pune pe urlat. Iar de la urlat pana la lovit nu mai este decat un pas. Au momente in care se joaca impreuna chiar si o jumatate de ora, singuri-singurei, intr-o armonie desavarsita, si sunt din ce in ce mai dese, asa ca avem sperante ca totul va fi bine in scurt timp. Cam asta este luminita de la capatul tunelului pentru noi, cam asta ne da aripi sa speram ca episodul violent nu este decat temporar.

Pe de alta parte mai este si violenta indreptata impotriva noastra iar Raducu o vede ca cel mai bun mijloc de a-si comunica nemultumirile catre noi. Si asta este involuntara, insa credeti-ma ca e dureroasa. Acum vreo patru zile s-a aruncat peste mine, mi-a articulat un cap direct in nas, de am crezut ca mi-a spart nasul. Nu a fost sa fie, doar s-a umflat putin, insa durerea mi-a luat respiratia. Aseara mi-a muscat degetul mare de la mana stanga de mi-au dat instantaneu lacrimile, si cu cat incercam sa mi-l scot din gura lui, cu atat strangea mai tare. Cam la vreo douasprezece ore de la momentul cu pricina, a revenit si degetul meu la dimensiunile initiale.

Tot acum cateva zile, David, nervos pe tatal lui, si avand in mana un vapor destul de mare, i-a ars una direct in barba, de s-a tavalit ta-su cinci minute pe jos de durere. Inca mai este umflat, inca il mai doare la atingere. Si astea s-au intamplat numai in ultimele zile.

Insa, ce este extrem de important, este ca E NORMAL. Este o faza prin care trec, si care TRECE. Trebuie doar enorm de multa rabdare, doze mari de empatie si iubire. Si in nici un caz reactionat agresiv, verbal sau fizic. Chiar daca primul impuls este sa ripostezi. De aceea noi suntem adultii, noi avem puterea de a ne controla impulsurile si de a gestiona un moment de acest fel cu calm si rabdare.

Cam atat azi de pe campul nostru de lupta :)