Despre traume

Sunt experiente de viata ce te marcheaza, te schimba, te transforma, te afecteaza, te fac sa treci prin iad uneori, sa nu mai vezi cale de iesire. Nimic nu e ce pare a fi, si una din lectiile invatate pe propria mea piele a fost ca nu ai cum sa stii niciodata ce este in spatele usilor inchise, ce este in spatele unor actiuni, gesturi, comportamente. Vorbesc mai exact despre traume, despre acele lucruri care fac parte din viata de zi cu zi, fie ca vrem sau nu vrem. Vorbesc despre felul in care reusesti sau nu sa le depasesti. Sau despre cum ai uneori impresia ca le-ai depasit, insa realitatea iti dovedeste de cele mai multe ori ca mai ai mult pana sa reusesti efectiv sa treci peste. Pentru mine experienta povestita zilele trecute a fost traumatizanta. Si cel mai prost lucru pe care il poti face odata ce ai iesit dintr-o relatie nociva, atat fizic cat si psihic, este sa nu ceri ajutor si sa incerci sa te „repari” tu. Eu cam asta am facut, si mi-am consumat cativa ani buni din viata, efortul de a reconstrui pe un esafodaj deja subred costandu-ma destul de mult. Mi-ar fi fost mai simplu, infinit mai simplu sa apelez la un ajutor specializat, insa vin dintr-o cultura in care toti am fost crescuti cu „taci si inghite”, „a cere ajutor e dovada de slabiciune”, „daca mergi la psiholog inseamna ca esti nebun” (intre noi fie vorba, a trebuit sa lucrez mult eu cu mine ca sa ies din mentalitatile acestea). Partea cu tacutul oricum o invatasem deja, era o a...